Decizia CCR nr. 346 din 17.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 lit. a) şi d) şi art. 12 din Legea nr. 118/2010 - unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art....

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și d) și art. 12 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și ale art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, excepție ridicată de Daniel Dragoș Oiță în Dosarul nr. 20.397/3/2013 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 290D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției. Lipsesc părțile statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Apărării Naționale, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că, deși măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 au fost motivate de necesitatea de a apăra siguranța națională, Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu a fost consultat cu prilejul adoptării acestui act normativ. Securitatea națională este o atribuție a Guvernului și nu poate fi în antiteză cu ordinea constituțională, or, prin textele de lege criticate, a fost încălcat dreptul la muncă.

4. Totodată, susține că a existat o discriminare, în sensul că salariații din instituțiile publice au fost discriminați față de cei din mediul privat, aceștia din urmă nefiind obligați să suporte aceleași măsuri. De asemenea, arată că, în calitate de militar trimis în misiune, nu ar fi putut opta pentru încetarea contractului de muncă, așa cum ar fi putut proceda alți salariați.

5. În sfârșit, susține că, în măsura în care dreptul la muncă nu trebuie absolutizat, nici dreptul statului de a controla dreptul la muncă nu trebuie absolutizat.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate s-au aplicat în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără privilegii ori discriminări, nefiind încălcate dispozițiile constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 20 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 20.397/3/2013, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și d) și art. 12 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și ale art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilorcadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.

8. Excepția a fost ridicată de Daniel Dragoș Oiță cu prilejul soluționării unei acțiuni privind drepturi salariale.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 1,art. 2 alin. (1) lit. a) și d) și art. 12 din Legea nr. 118/2010 sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât creează o discriminare între destinatarii acestor dispoziții de lege și cei care intră sub incidența dispozițiilor art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale.

10. De asemenea, consideră că, reducându-i veniturile salariale, statul român l-a obligat să desfășoare o muncă forțată, contrară art. 42 din Constituție.

11. Referindu-se la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 320/2009, autorul excepției arată că acestea sunt discriminatorii, întrucât instituie un set de măsuri restrictive inegale în raport cu toți lucrătorii români din mediul privat sau ai organismelor internaționale cu sedii în România, precum și în raport cu toți cetățenii români care lucrează în străinătate, exceptând pe cei trimiși de statul român.

12. Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și d) și art. 12 din Legea nr. 118/2010 nu încalcă art. 53 din Constituție, chiar dacă constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă, întrucât legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câștigat. De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile art. 10 din Legea nr. 329/2009, arată că restrângerea exercițiului dreptului la muncă are ca unic scop evitarea riscului iminent al instabilității economice a țării, iar limitarea vizează exercițiul dreptului, nu substanța acestuia.

13. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

14. Avocatul Poporului, invocând deciziile Curții Constituționale nr. 1.414//2009, 1.418/2011, 1.034/2012, 591/2012 și 314/2013, arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și d) și art. 12 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, și cele ale art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009.

18. Dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și d) și art. 12 din Legea nr. 118/2010 au următoarea redactare:

- Art. 1 alin. (1): "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.“;

-Art. 2 alin. (1) lit. a) și d): "(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora:

a) cuantumul drepturilor reprezentând salarizarea în valută și alte drepturi în valută și în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate și, respectiv, ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prevăzute în anexa nr. V/3 la Legea-cadru nr. 330/2009 și în Hotărârea Guvernului nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută și celelalte drepturi în valută și în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare; [_]

d) cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament;“;

- Art. 12:"Cuantumul indemnizațiilor acordate în temeiul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi se diminuează cu 15%. Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei.“

19. Art. 10 din Legea nr. 329/2009 are următorul conținut:

"(1) În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri:

a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;

b) să reducă programul de lucru;

c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) și b);

d) altă măsură cu efect echivalent.

(2) Cu respectarea prevederilor alin. (1), autoritățile și instituțiile publice au obligația de a-și organiza activitatea astfel încât să asigure continuitatea serviciilor de interes public.

(3) Modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se stabilește cu acordul salariatului, după consultarea organizațiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

(4) În lipsa acordului sau în cazul în care, ca urmare a opțiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul și numărul de zile libere, precum și reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituției publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună, iar diminuarea salariului să nu depășească nivelul prevăzut la alin. (1).

(5) Angajatorul nu poate acorda zilele libere prevăzute la alin. (1) în zilele de sărbătoare legală.

(6) Zilele libere sau, după caz, reducerea programului de lucru prevăzute la alin. (1) și la alin. (3)-(5) nu afectează durata concediului de odihnă anual și sunt asimilate unei perioade de activitate, inclusiv în specialitate, efectivă. Salariatul beneficiază în această perioadă de toate drepturile cuvenite, potrivit legii, altele decât cele salariale.

(7) Pentru personalul militar din instituțiile din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, măsura prevăzută la alin. (1) lit. a) se aplică pentru un număr de până la 14 zile calendaristice.“

20. Autorul excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetățeni, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 42 referitor la interzicerea muncii forțate și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, susține că au fost încălcate prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la dispozițiile art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții referitoare la interzicerea discriminării.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și d) și art. 12 din Legea nr. 118/2010, Curtea constată că, deși acestea au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, ele continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituționalitatea acestor texte de lege.

22. Astfel, Curtea constată că autorul excepției critică existența unei pretinse inegalități de tratament juridic sub aspectul aplicării măsurilor de restrângere a drepturilor personalului plătit din fonduri publice, inegalitate ce ar fi evidențiată de dispozițiile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, potrivit cărora "Personalul din instituțiile publice care a intrat sub incidența Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, și ale cărui venituri de natură salarială nu au fost diminuate potrivit Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu beneficiază de majorările salariale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență“. În acest sens, autorul susține că aceste din urmă dispoziții de lege demonstrează că au existat categorii de personal care nu au suportat reduceri salariale, astfel că s-a creat un tratament juridic diferit între acestea și persoanele care au fost supuse măsurilor instituite prin Legea nr. 118/2010.

23. Referitor la compatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 118/2010 cu prevederile art. 16 din Constituție, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 447 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2012, a reținut că aceste dispoziții de lege s-au aplicat în mod uniform în cadrul aceleiași categorii de salariați ce beneficiază de drepturile salariale stabilite conform Legii-cadru nr. 330/2009. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că "principiul egalității în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor angajaților, ci impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat.“

24. Tot cu referire la dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. a) și d) și art. 12 din Legea nr. 118/2010, autorul excepției arată că acestea reprezintă o încălcare a prevederilor art. 42 și art. 53 din Constituție, întrucât, în condițiile reducerilor salariale, au obligat, în practică, personalul bugetar să presteze o muncă forțată.

25. Cu privire la critici similare, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 447 din 3 mai 2012, în care a arătat că "nicio prevedere din legislația românească nu obligă salariații din sectorul bugetar a-și continua activitatea în cadrul aceleiași instituții în care și-au desfășurat-o anterior diminuării cuantumului salariului/indemnizației/soldei. Dimpotrivă, în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, astfel încât salariatul, în orice moment dorește, poate solicita desfacerea contractului de muncă în cazul în care nu mai este mulțumit de condițiile de muncă sau de cuantumul salariului ori din alte motive, fie ele imputabile angajatorului. Pentru toate aceste motive, nu se poate reține încălcarea prevederilor referitoare la protecția dreptului la muncă invocate de autorul excepției.“

26. În ceea ce privește argumentul invocat de autorul excepției în Ședința publică din data de 17 iunie 2014 în fața Curții Constituționale, potrivit căruia, în calitate de militar, nu ar fi putut opta pentru încetarea raportului de muncă, Curtea reține că acesta este un aspect de fapt particular, ce ține de însăși natura profesiei aleasă de autorul excepției, ale cărei restricții și limitări îi sunt cunoscute și nu reprezintă un element care să justifice reconsiderarea celor reținute prin decizia mai sus amintită.

27. Examinând în continuare critica de neconstituționalitate adusă prevederilor art. 10 din Legea nr. 329/2009, Curtea constată că aceasta are în vedere existența unei pretinse discriminări între personalul plătit din fonduri publice și persoanele care nu sunt plătite din astfel de fonduri.

28. Răspunzând unor critici similare, prin Decizia nr. 379 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, Curtea a statuat că, "prin măsurile instituite de Legea nr. 329/2009, legiuitorul a avut în vedere intervenția asupra unor fonduri publice în vederea reducerii efectelor crizei economice și a reorientării lor pentru relansarea economică. Astfel de măsuri nu ar fi putut să se răsfrângă și asupra salariaților care nu erau plătiți din fondurile publice, întrucât nu ar fi avut niciun impact asupra acestor fonduri. [_] Astfel, din această perspectivă, reiese în mod evident că salariații aflați în ipoteza normei de lege criticate nu se află în aceeași situație cu cei din sectorul privat, astfel că tratamentul juridic instituit nu este de natură a crea privilegii ori discriminări între persoane aflate în situații identice.“

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

30. În sfârșit, referitor la cele invocate de autorul excepției de neconstituționalitate în Ședința publică din 17 iunie 2014 în fața Curții Constituționale, potrivit cărora actul normativ criticat ar fi fost adoptat cu încălcarea art. 119 din Constituție, întrucât nu s-a solicitat punctul de vedere al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Curtea constată că nu se poate pronunța cu privire la acest aspect, cererea urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. Astfel, Curtea reține că nu a fost sesizată cu privire la această critică de neconstituționalitate prin încheierea din 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, autorul neavând posibilitatea de a-și completa excepția de neconstituționalitate direct în fața Curții Constituționale.