Decizia CCR nr. 391 din 2.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 25 alin. 2 teza a doua din Legea nr. 176/2010 - integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pt. modificarea şi completarea Legii nr....

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Nicolae Robu în Dosarul nr. 874/59/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 887D/2013 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 12 iunie 2014 și, ulterior, pentru datele de 17 iunie 2014, 24 iunie 2014, 25 iunie 2014 și 2 iulie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 874/59/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

4. Excepția a fost ridicată de Nicolae Robu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva încheierii de ședință din data de 20 februarie 2012 și împotriva Sentinței nr. 127 din 27 februarie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal cu prilejul soluționării cererii de anulare a unui raport de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt necbnstituționale, întrucât limitările aduse dreptului de a fi ales sunt stabilite de Constituție, alte limitări neputând fi stabilite prin lege sau printr-un act administrativ de constatare ori printr-o hotărâre judecătorească în materie civilă. Singura îngrădire, printr-o hotărâre judecătorească, a dreptului de a fi ales permisă de Constituție este aceea a dispunerii de către o instanță judecătorească, urmare a desfășurării unui proces penal, a condamnării unei persoane la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor electorale, în condițiile respectării dispozrtiilor art. 53 din Constituție.

6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 663 din 26 iunie 2012 și nr. 203 din 29 aprilie 2013. Arată că prevederile de lege criticate nu stabilesc o îngrădire a dreptului de a fi ales, ci vizează o sancțiune aplicată persoanei care a ocupat o funcție eligibilă de a nu mai putea ocupa aceeași funcție o perioadă de timp limitată, respectiv de 3 ani de la încetarea mandatului său.

7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 401 din 8 octombrie 2013, nr. 316 din 18 iunie 2013 și nr. 203 din 29 aprilie 2013 și precizează că, prin normele de lege criticate, nu se introduce o îngrădire a dreptului de vot sau a dreptului de a fi ales în general, ci sunt prevăzute măsuri restrictive, pentru o perioadă de timp limitată, necesare pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și sancționarea corupției.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar de partea Agenția Națională de Integritate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins: "Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.“

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (3) privind ocuparea funcțiilor și demnităților civile publice, civile sau militare, art. 36 privind dreptul de vot, art. 37 privind dreptul de a fi ales și art. 40 alin. (3) privind interzicerea asocierii în partide politice.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 4 februarie 2014).

14. Astfel, Curtea a observat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie sancțiunea decăderii din dreptul persoanei eliberate sau destituite din funcție ca urmare a săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate de a mai exercita o funcție ori o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010 o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Această interdicție de 3 ani privește funcțiile sau demnitățile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepția celor electorale.

15. Distinct de acestea, Curtea reține că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicții în ceea ce privește funcțiile și demnitățile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcțiilor eligibile. Astfel, interdicția de a mai ocupa aceeași funcție eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancțiune cu natură juridică distinctă de pedeapsa complementară constând în interdicția temporară a exercitării unor drepturi, în speță drepturi electorale. Legea nr. 176/2010 vizează asigurarea integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și prevenirea corupției instituționale, domeniu ce nu poate fi supus prin analogie regimului juridic specific dreptului penal și sancțiunilor penale.

16. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că reglementarea supusă controlului de constituționalitate se integrează scopului legii și nu contravine normelor constituționale privind dreptul de a fi ales și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Limitele prevăzute de art. 37 din Constituție cu privire la exercitarea dreptului de a fi ales se referă la vârsta minimă a prezumtivului candidat, la capacitatea acestuia de a-și exercita dreptul de vot în condițiile art. 36 din Constituție, la condițiile prevăzute de art. 16 alin. (3) din aceasta cu privire la ocuparea funcțiilor și demnităților publice, civile sau militare, în condițiile legii, de către persoane care au cetățenia română și domiciliul în țară, precum și la categoriile de persoane prevăzute la art. 40 alin. (3), care nu pot face parte din partide politice (judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică).

17. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin decizia menționată își păstrează, în mod corespunzător, valabilitatea și în cauza de față.