Decizia CCR nr. 439 din 9.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 439

din 9 iunie 2015

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu- ționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Ioana Floarea Beniog în Dosarul nr. 5.303/90/2013 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și care face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 447D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin avocatul Mădălina Cristina Beniog, cu împuternicire avocațială. Lipsesc părțile Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Vâlcea. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de partea Casa Națională de Pensii Publice, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, arătând că dreptul la pensie a fost dobândit în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990. Până la modificarea acestui act normativ prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 55/1998, s-a prevăzut că deciziile comisiilor însărcinate cu aplicarea Decretului-Lege nr. 118/2010 puteau fi atacate în fața instanței de contencios administrativ. Ulterior, atribuțiile acestor comisii au fost preluate de casele de pensii.

5. Ca efect al dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, casele de pensii au dobândit posibilitatea de "a ataca" deciziile emise în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, dispunând, în mod abuziv și unilateral, revizuirea unor drepturi obținute cu 21 de ani în urmă. Astfel, au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (2) și art. 1 alin. (4) din Constituție, reglementarea fiind retroactivă și permițând substituirea caselor de pensii puterii judecătorești. De asemenea, consideră că sunt încălcate și cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 55 din 22 martie 2000, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990.

6. În continuare, susține că sunt încălcate art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 din Constituție, cu trimitere la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătându-se că este necesar să se limiteze în timp posibilitatea de revizuire a unor decizii privind acordarea drepturilor, întrucât, în caz contrar, se încalcă securitatea raporturilor juridice și dreptul la un proces echitabil.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că deciziile caselor de pensii nu sunt legi, astfel încât nu poate fi invocată încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție. De altfel, textul de lege se aplică numai pentru viitor. Totodată, arată că dispozițiile de lege criticate se întemeiază pe îmbogățirea fără justă cauză și au ca obiectiv îndepărtarea unor erori apărute la momentul stabilirii pensiei. În plus, precizează că stabilirea stagiului de cotizare revine instanței de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8. Prin Încheierea din 3 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.303/90/2013, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Ioana Floarea Beniog cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de stabilire a pensiei.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, care prevăd, între altele, posibilitatea revizuirii din oficiu a pensiei de către casele de pensii și recuperarea sumelor acordate în mod nelegal în termenul general de prescripție, sunt contrare art. 1 alin. (4), art. 11 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (2) și art. 20 din Constituție. Astfel, arată că, "dispunând revizuirea drepturilor acordate prin acte emise anterior, în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, revizuire ce poate duce la anularea sau la modificarea drepturilor respective, casele județene de pensii au posibilitatea să pronunțe decizii cu caracter evident retroactiv, dispunând pentru trecut".

10. Totodată, arată că, în temeiul dispozițiilor de lege criticate, casele județene de pensii pot să se comporte discreționar, privilegiat față de cetățeni, aceștia neavând decât posibilitatea de a apela la instanțele de judecată pe calea contestațiilor, în timp ce decizia unilateral pronunțată de casa județeană de pensii este imediat și unilateral pusă în executare după ce a fost emisă, fapt ce încalcă prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție referitor la separația puterilor în stat. În sensul celor arătate, amintește și Decizia nr. 55 din 22 martie 2000, în care Curtea Constituțională a statuat că "spiritul de justiție nu permite perpetuarea beneficiului unor drepturi obținute prin încălcarea dispozițiilor legale, dar declararea nulității sau anularea actelor prin care au fost acordate drepturile nu se poate face decât de către autoritatea competentă să stabilească, de asemenea, responsabilitățile pentru încălcarea legii, autoritate care nu poate fi alta decât autoritatea judecătorească. Altfel, s-ar afecta grav stabilitatea raporturilor juridice."

11. În continuare, autorul excepției susține că art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 afectează stabilitatea raporturilor juridice și din cauza faptului că nu s-a stabilit o limitare în timp a dreptului caselor de pensie de a revizui pensia. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 din Constituție, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 15 alin. (2) și art. 20 din Constituție în măsura în care sintagma "ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite" se interpretează în sensul că, oricând după stabilirea și/sau plata drepturilor de pensie, casa teritorială de pensii poate, din oficiu, să opereze modificarea acestora prin decizie de revizuire. Astfel, o revizuire din oficiu a unei pensii legal stabilite și aflate în plată după trecerea unei perioade de 8 ani, cum este cazul în speță, reprezintă o aplicare a legii cu caracter retroactiv și încalcă în mod evident dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și condițiile vizând restrângerea exercițiului dreptului la pensie, condiții care reies, printr-o interpretare per a contrario, din cele reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și nr. 977 din 12 iulie 2011.

13. Totodată, susține că pensia legal stabilită reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar revizuirea acesteia cu consecința diminuării, fără nicio justificare rezonabilă, aduce atingere acestor prevederi convenționale.

14. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

15. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, referitor la critica vizând încălcarea principiului neretroactivității legii civile, arată că deciziile caselor teritoriale de pensii nu pot fi calificate ca fiind legi. Totodată, textul de lege criticat nu conține dispoziții cu efect retroactiv, ci se aplică numai pentru viitor, începând cu data intrării sale în vigoare. În plus, obligația de restituire a sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi de asigurări sociale izvorăște din caracterul ilicit al dobândirii acestora și se întemeiază pe normele de drept comun referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, cuprinse în art. 1.345 din Codul civil.

16. În ceea ce privește existența unor eventuale greșeli la calcularea stagiului de cotizare, îndreptățirea sau nu a autorului excepției de neconstituționalitate la vechimea în muncă prevăzută de Decretul-Lege nr. 118/1990, consideră că acestea constituie probleme de fapt a căror stabilire intră în competența exclusivă a instanței de judecată.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora "(1) În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor."

20. Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile de lege criticate aduc atingere următoarelor texte din Constituție: art. 1 alin. (4) referitor la separația puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții privind dreptul la un proces echitabil.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției critică, în esență, competența pe care dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate o dau în sarcina caselor teritoriale ori sectoriale de pensii de a revizui pensia dacă, ulterior stabilirii pensiei, sunt constatate diferențe față de sumele care s-ar fi cuvenit în mod legal. Nemulțumirea acestuia este determinată de faptul că revizuirea poate atrage scăderea cuantumului pensiei stabilite și/sau aflate în plată și obligația de restituire a sumelor care au fost încasate în mod necuvenit, precum și de faptul că revizuirea poate avea loc oricând după stabilirea pensiei, neexistând o limită temporală.

22. Față de criticile formulate de autorul excepției, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate prevăd posibilitatea revizuirii pensiei, din oficiu, de către casele teritoriale sau sectoriale de pensii ori la cererea pensionarului, în situația în care se constată o diferență între cuantumul stabilit al pensiei și ceea ce s-ar cuveni potrivit dispozițiilor legale. De asemenea, se prevede posibilitatea de a acorda ori de a recupera sumele care reprezintă diferențe între cuantumul stabilit al pensiei și cel legal cuvenit. Astfel, revizuirea apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei. Prin urmare, nu se poate vorbi despre afectarea retroactivă a unui "drept câștigat", de vreme ce, așa cum preciza Curtea Constituțională prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, de acest atribut se bucură doar "cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivității", și nu cuantumul pensiei aflate în plată, stabilit însă cu încălcarea dispozițiilor legale. Din contră, privită din această perspectivă, obligația restituirii sumelor încasate necuvenit este, mai degrabă, o expresie particularizată în materia asigurărilor sociale a instituției îmbogățirii fără justă cauză, prevăzută de art. 1.345 din Codul civil.

23. Pe de altă parte, Curtea constată că textul de lege criticat nu are în vedere doar ipoteza diminuării pensiei, ci și pe cea a măririi cuantumului acesteia, atunci când pensionarul solicită constatarea unei diferențe între suma legal cuvenită și cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată, astfel că poate fi privit și ca un mijloc de protecție a dreptului la pensie.

24. De altfel, posibilitatea recuperării sumelor încasate necuvenit, chiar și a celor obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, a fost prevăzută și în legislația anterioară, atât în art. 89 și art. 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cât și în art. 84 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 82 din 6 august 1977.

25. Cât privește susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate ar contraveni prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție, Curtea constată că autorul excepției invocă o substituire a caselor de pensii în competența instanțelor de judecată. Or, de vreme ce deciziile caselor de pensii pot fi atacate în fața instanțelor de judecată, potrivit dispozițiilor capitolului VIII - Jurisdicția asigurărilor sociale din Legea nr. 263/2010, Curtea apreciază că o asemenea critică apare ca fiind în mod evident nefondată.

26. De asemenea, Curtea apreciază că este lipsită de susținere și critica vizând inexistența unui termen în care casele teritoriale ori sectoriale de pensii pot revizui pensiile, de vreme ce dispozițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevăd că "Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor", astfel că obligația de restituire nu se poate extinde în trecut în mod nelimitat.

27. Cât privește invocarea de către autorul excepției a celor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 55 din 22 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, Curtea observă că această decizie s-a referit la situația particulară a beneficiarilor drepturilor prevăzute prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 9 aprilie 1990 și care a fost republicată de mai multe ori, situație ce nu poate fi extrapolată și asupra drepturilor la pensie care nu au ca temei dispozițiile acestui act normativ. Încadrarea autorului excepției în ipoteza Decretului-lege nr. 118/1990 și aplicarea regimului special prevăzut de acest act normativ reprezintă probleme de aplicare a legii, ce revin competenței instanței de judecată.

28. Totodată, Curtea observă că, prin dispozițiile art. 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014, s-a prevăzut că "(1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.

(2) Sumele cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor provenite din debite și recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eșalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăți anuale egale.

(3) Restituirea se realizează pe baza cererilor depuse de către pensionari la casele județene de pensii, Casa de Pensii a Municipiului București, respectiv casele de pensii sectoriale."

29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioana Floarea Beniog în Dosarul nr. 5.303/90/2013 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 439 din 9.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice