Decizia CCR nr. 492 din 23.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) paragraful penultim din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 319/271/2014/a1* al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 157 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât criticile formulate vizează probleme de interpretare și aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. nr. 319/271/2014/a1*, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) paragraful penultim din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală prevede un nou sistem de căi de atac față de Codul de procedură penală din 1968, care este structurat pe trei linii ierarhice în funcție de calea de atac existentă, respectiv una ordinară sau comună, alta extraordinară și ultima una specială nou introdusă. În continuare, procedând la analiza normelor care reglementează căile de atac în noua reglementare, instanța de judecată arată că disocierea existentă între calea de atac exercitată și instanța de judecată competentă să o soluționeze raportat la noile prevederi procedurale penale nu a fost avută în vedere de legiuitor și creează controverse și probleme jurisprudențiale diverse, ca de exemplu cea din cauza pendinte, unde "calea de atac exercitată împotriva încheierii de respingere a sesizării Curții Constituționale a fost calificată ca fiind contestație și a fost soluționată de Tribunalul Bihor într-o compunere formată dintr-un singur judecător, iar contestația în anulare a continuat să fie soluționată în aceeași compunere." Se mai arată că Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă și Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia au păstrat sistemul de căi de atac consacrat de Codul de procedură civilă din 1865 cu unele inovații și modificări, fără să existe probleme de interpretare sau de aplicare a legii atunci când se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale. În schimb, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale nu face trimitere la dispozițiile Legii nr. 47/1992, însă "lasă să se înțeleagă că în materie procesual penală toate recursurile urmează să fie considerate apeluri." Legea nr. 47/1992 nu cuprinde dispoziții procesual penale pentru ca în temeiul Legii nr. 255/2013 recursul să fie considerat apel, cu atât mai mult cu cât în materie civilă s-a păstrat calea de atac a recursului care este de competența instanței ierarhic superioare, "fiind discriminatoriu acceptarea ideii că în materie penală calea de atac calificată ca fiind apel exercitată împotriva încheierii de respingere a sesizării Curții Constituționale să fie judecat de 2 magistrați iar în materie civilă de către 3 judecători." Totodată, se arată că "aparent problema supusă dezbaterii este una teoretică și de interpretare a dispozițiilor legale, dar în realitate aceasta necesită o intervenție a Curții Constituționale pentru a nu aduce atingere predictibilității, clarității legii și implicit dreptului la judecarea echitabilă a cauzelor penale în care se ridică excepții de neconstituționalitate de către instanțele de judecată constituite legal, în sensul că ar fi injust ca unele căi de atac să fie calificate ca fiind contestații soluționate de un singur judecător, altele ca fiind apeluri de competența curților de apel și mai puțin ca recursuri (în casație) de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție care judecă în compunere de 3 judecători, deși litera și spiritul Legii nr. 47/1992 nu lasă să se întrevadă această deosebire indiferent de materia (penală sau civilă) în care se pune problema constituționalității legilor". Se propune interpretarea normelor criticate ca fiind constituționale "doar în măsura în care se are în vedere unitar calea de atac a apelului".

6. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

8. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, având următorul cuprins: "Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare."

10. În opinia instanței de judecată, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în motivarea acesteia, instanța de judecată prezintă probleme pe care le ridică în practica judiciară modul în care noul Cod de procedură penală configurează sistemul căilor de atac, de natură să determine, în opinia acesteia, neclarități și practici diferite în privința corelării cu legislația adoptată anterior, în speță Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

12. Astfel, pornindu-se de la faptul că, în cauză, cererea petentei formulată împotriva încheierii Judecătoriei Oradea de respingere a sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a fost calificată administrativ ca și contestație și a fost soluționată ca atare de Tribunalul Bihor - Secția penală, se solicită Curții Constituționale o decizie interpretativă prin care să se constate că normele criticate, potrivit cărora "Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare", sunt constituționale "doar în măsura în care se are în vedere unitar calea de atac a apelului". Solicitarea instanței de judecată vizează doar cauzele penale, întrucât, cu privire la materia civilă, aceasta apreciază că nu subzistă aceleași probleme de interpretare sau de aplicare a legii atunci când se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

13. Rezultă că, în cadrul unei excepții de neconstituționalitate având ca obiect norme ale Legii nr. 47/1992, se invocă de fapt o modificare a concepției legiuitorului referitoare la sistemul căilor de atac în materia procedurii penale, de natură a crea, în opinia instanței, o lipsă de predictibilitate și o îngrădire din această perspectivă a liberului acces la justiție prin dificultatea corelării cu legislația adoptată anterior. Pornind de la această lipsă de claritate afirmată, se prezintă posibile interpretări și calificarea ce a fost dată în practică cu privire la calea de atac exercitată împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate. Cu o serie de argumente expuse pe larg, se prezintă concepția instanței care a sesizat Curtea Constituțională cu privire la calea de atac împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în cauze penale și se propune pronunțarea de către Curtea Constituțională a unei decizii de interpretare în acest sens.

14. Curtea constată că întreaga motivare a instanței de judecată se cantonează în sfera unei problematici care excedează controlului de constituționalitate a textului care formează obiectul excepției. Astfel, lipsa de predictibilitate invocată nu vizează în sine acest text, ci pe cele cuprinse în Codul de procedură penală referitoare la căile de atac, necesar a fi interpretate și corelate în procesul aplicării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Or, o astfel de interpretare și aplicare a normelor incidente în cauzele deduse judecății intră în competența instanțelor de judecată, fiind activități specifice și inerente înfăptuirii justiției, iar nu realizării controlului de constituționalitate ce vizează verificarea conformității legii cu Constituția. Că nu este vorba în sine de o lipsă de predictibilitate a acestei din urmă norme legale o dovedește însăși comparația pe care instanța de judecată o realizează atunci când conchide că în materie civilă nu subzistă aceste probleme, ci doar în materie penală, ca urmare a modului în care Codul de procedură penală configurează căile de atac. Or, în măsura în care aceste din urmă norme ar fi caracterizate printr-o lipsă de precizie ce ar putea fi de natură să aducă atingere dispozițiilor constituționale, cu privire la acestea se pot formula excepții de neconstituționalitate în condițiile legii. De asemenea, în măsura în care aceste norme ar fi de natură să creeze divergențe de interpretare și aplicare la nivelul instanțelor judecătorești, inclusiv prin coroborarea cu sistemul legislativ în vigoare, se poate face aplicarea dispozițiilor privind asigurarea unei practici judiciare unitare, cuprinse în art. 471-477¹ din Codul de procedură penală.

15. Întrucât motivarea excepției nu privește neconstituționalitatea textului de lege criticat, ci interpretarea și aplicarea acestuia în coroborare cu normele din Codul de procedură penală referitoare la căile de atac, aspecte care excedează controlului de constituționalitate, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.