Decizia CCR nr. 661/2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (1) și (3) și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire...

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 661

din 3 decembrie 2024

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (1) și (3) și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) și (3) și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Alecu Elena în Dosarul nr. 41.014/3/2018 al Curții de Apel București — Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 447D/2020.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens cele statuate în mod constant în jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 1.395A din 1 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 41.014/3/2018, Curtea de Apel București — Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) și (3) și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost invocată de Alecu Elena într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii în contestarea refuzului nejustificat al entității învestite de lege de a soluționa pe fond notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale referitoare la statul de drept și principiul legalității, prin prisma încălcării dispozițiilor art. 30-32 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative. În acest sens se arată că din examinarea expunerii de motive a Legii nr. 165/2013 rezultă că aceasta nu respectă cerințele de predictibilitate a legii, dat fiind faptul că actul normativ criticat nu este fundamentat temeinic, respectiv stabilirea termenelor reglementate prin textele de lege criticate nu au fost calculate prin prisma unor date concrete. Astfel, se arată că expunerea de motive nu cuprinde o motivare reală a actului normativ criticat. Se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 139 din 13 martie 2019, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la asigurarea accesibilității și previzibilității legii.

6. De asemenea, se arată că lipsa de claritate și previzibilitate a textelor de lege criticate afectează libertatea de exprimare și dreptul constituțional la informație.

7. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, se arată că depășirea etapei administrative, desfășurate în fața entității învestite de lege, este lăsată exclusiv la latitudinea autorității publice, ceea ce este contrar scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 165/2013. Invocă Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privind numărul mare de notificări lăsate nesoluționate în cadrul procedural reglementat de Legea nr. 165/2013.

8. Curtea de Apel București — Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CUR TEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 33 alin. (1) și (3) și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist

În România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora:

— Art. 33 alin. (1) și (3): „(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri. (...)

(3 ) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.”;

— Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.”

13. În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (5) referitor la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 20 — Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 30 — Libertatea de exprimare și art. 31 — Dreptul la informație. De asemenea, este invocat art. 6 — Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la o motivare similară celei formulate în prezenta cauză și în raport cu aceleași texte constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 857 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 13 aprilie 2022, paragrafele 16-18, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (3) și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, statuând că art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiție, ci doar îl condiționează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entitățile prevăzute de lege au obligația soluționării cererilor înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței sale, a unui drept — subiectiv ori procesual —, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). În consecință, Curtea a stabilit că instituirea, prin dispozițiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au obligația de a le soluționa și după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanței competente nu contravine accesului liber la justiție.

15. În ceea ce privește dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc termenele în care persoana care se consideră îndreptățită poate ataca în fața instanței de judecată refuzul entității învestite de lege de a emite decizia privitoare la imobilul revendicat, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi legale conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să soluționeze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Curtea a observat că acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33 și 34, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităților învestite cu soluționarea notificărilor, respectiv cu soluționarea dosarelor privind propunerile de acordare de despăgubiri și emiterea unor decizii reprezentând titluri de despăgubire. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiției pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precitată, într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, în prezent, prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost normativizată această posibilitate consacrată anterior doar pe cale jurisprudențială, stabilindu-se un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 și având în vedere și cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

16. De asemenea, prin Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, paragraful 23, Curtea a statuat că regula constituțională a accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări. În situația reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, condiționarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 și 34 din aceeași lege, termene în legătură cu care instanța de contencios constituțional a apreciat că se conformează exigențelor constituționale și convenționale.

17. Prin decizia menționată, paragrafele 30-35, Curtea a mai reținut, față de critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, că, în ipoteza în care entitățile învestite de lege nu fac publice informațiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluționate, prevederile art. 33 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc în mod expres anumite termene în care entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, termene calculate în funcție de numărul de cereri rămase nesoluționate la nivelul fiecărei entități. De asemenea, se instituie în mod expres obligația acestora de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care are obligația de a le centraliza și de a le publica pe pagina proprie de internet. Așadar, conținutul normativ al textelor de lege criticate nu susține o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, acesta fiind suficient de precis și clar.

18. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 1 alin. (1) și (5) din Constituție, prin faptul că expunerea de motive nu cuprinde o motivare reală a actului normativ criticat, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, nu are competența de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate. Expunerea de motive și, cu atât mai puțin, modul său de redactare nu au consacrare constituțională. Prin Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 36, Curtea a reținut că expunerea de motive, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituție, este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înțelegerii acesteia. Prin urmare, expunerea de motive a legii nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate — metoda de interpretare teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziții legale, ținându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziție. Astfel, expunerea de motive este doar un instrument dintre multe altele ale unei metode interpretative. Faptul că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu lămurește toate aspectele de conținut ale normei nu duce la concluzia că însăși norma respectivă este neconstituțională din acest motiv, ea având doar o funcție de suport în interpretarea normei adoptate.

19. În ceea ce privește invocarea, în prezenta cauză, a Deciziei Curții Constituționale nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din

3 mai 2019, prin decizia menționată, paragraful 38, Curtea a statuat următoarele: Caracterul neclar/imprecis/imprevizibil al textului nu este o consecință directă a caracterului incomplet al expunerii de motive, constatare valabilă și viceversa. Așadar exigențele de calitate a legii și cele privind modul de redactare a expunerii de motive sunt două chestiuni diferite între care nu se poate stabili o relație cauzală. În schimb, între acestea există o relație funcțională, în sensul că expunerea de motive poate ajuta la o mai bună înțelegere a dispozițiilor normative, mai ales a celor tehnice, care, prin natura lor, au un limbaj mai greu accesibil. Nu este rolul Curții Constituționale să analizeze consistența acestei relații funcționale prin prisma modului de redactare a expunerii de motive. Cele stabilite prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, precitată, constituie mai degrabă o explicitare exhaustivă a încălcării cerințelor de calitate a legii verificate în acea cauză, cu indicarea faptului că nici măcar expunerea sa de motive nu a fost aptă să îi deslușească înțelesul, ceea ce a dus la concluzia că nicio metodă interpretativă nu a putut suplini lipsa de claritate/precizie/ previzibilitate a normei.

20. Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

21. Pentru aceleași considerente, în prezenta cauză nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 20, 30 și 31 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Mateești, județul... →

Publicate în același Monitor Oficial:

HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Mateești, județul Vâlcea ORDIN privind stabilirea cerințelor de compatibilitate și interconectare cu platformele software ale Poliției Române,inclusiv formatul semnalărilor și al datelor de monitorizare a traficului rutier aferente acestora Decizie ÎCCJ: Contribuțiile la Sănătate (CASS) pentru Avocații Membri CAA cu Contract Opțional la CAS