Decizia CCR privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. 1 teza a doua din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Aurica Soare, Marcel Soare și Valentina Simona Mazilu în Dosarul nr. 8.734/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 350 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Se arată că textele criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției. În acest sens, se susține că eșalonarea plăților despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani, conform dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, are efecte numai pentru viitor, necontravenind principiului neretroactivității legii prevăzut la art. 15 din Constituție. Se arată, totodată, că această eșalonare nu este de natură a afecta dreptul de proprietate al titularilor asupra creanțelor a căror plată urmează a fi făcută în tranșe, conform dispozițiilor legale supuse controlului de neconstituționalitate, motiv pentru care acestea nu contravin normei constituționale de la art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. Se subliniază faptul că dispozițiile art. 4 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 au fost adoptate de legiuitor ca efect al obligațiilor impuse statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Se susține că textele criticate nu contravin nici principiului egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, deoarece acestea se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 1.225 din 20 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.734/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Aurica Soare, Marcel Soare și Valentina Simona Mazilu într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs declarat de autorii excepției împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă ca prematur formulată cererea acestora de plată a sumei stabilite printr-o decizie emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu titlul de despăgubiri.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 4 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, încălcând prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție și ale art. 6 alin. (1) din Codul civil. Se susține că principiul neretroactivității reprezintă una dintre principalele garanții constituționale ale securității juridice, fiind obligatoriu atât pentru instanțe, cât și pentru legiuitor în procesul de legiferare. Se arată că, contrar acestui principiu, art. 4 din Legea nr. 165/2013 prevede incidența acestei legi în cazul unor litigii începute înaintea datei intrării ei în vigoare, care ar fi trebui soluționate potrivit actelor normative aplicabile la data formulării cererilor. Se mai susține că executarea titlurilor de despăgubire emise înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 trebuie făcută potrivit termenelor prevăzute la art. 3 lit. h), art. 18, 18¹ și 18² din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, singurele ia care titularii acțiunilor de chemare în judecată și-au putut raporta pretențiile în momentul promovării acestora. Se arată că eșalonarea plății despăgubirilor, conform termenelor prevăzute la alin. (1) al art. 41 din Legea nr. 165/2013, încalcă același principiu al neretroactivității legii. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr 830 din 8 iulie 2008.

6. Se susține, totodată, încălcarea prin textele criticate a prevederilor art. 16 din Legea fundamentală și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorii excepției arătând că aplicarea acestor texte în cazul creanțelor recunoscute potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și neexecutate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 îi discriminează în raport cu titularii creanțelor recunoscute potrivit Legii nr. 10/2001 și executate, înaintea acestei date, conform prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin aplicarea celor din prima categorie a noii proceduri de acordare a sumelor aferente, mai puțin avantajoase, care prevede plata în tranșe anuale egale, într-o perioadă de 5 ani, începând cu 1 ianuarie 2014. Se arată că, pentru aceleași motive, prin dispozițiile art. 4 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 sunt încălcate prevederile normei constituționale de la art. 4 alin. (1).

7. Se susține, de asemenea, încălcarea prin textele criticate a dispozițiilor art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, eșalonarea, în tranșe anuale egale, în termen de 5 ani, potrivit prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, a plății despăgubirilor acordate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, afectând dreptul de proprietate al titularilor acestor creanțe, care constituie .bunuri" în sensul normei europene anterior referite. Se face trimitere, în acest sens, la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, putând fi reținute, cu titlu de exemplu, hotărârile din 23 ianuarie 2001, 12 octombrie 2006 și 19 octombrie 2006, pronunțate în cauzele Brumărescu împotriva României, Sebastian Taub împotriva României și Matache și alții împotriva României.

8. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4 și art. 44 din Legea nr. 165/2013 necontravenind dispozițiilor constituționale invocate de autorii excepției. Se arată că textele criticate nu retroactivează, fiind aplicabile de la data intrării lor în vigoare, și se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 330 din 27 noiembrie 2001. Se susține că dispozițiile art. 4 și art. 44 din Legea nr. 165/2013 nu încalcă nici prevederile art. 16 din Constituție, întrucât ele se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația juridică arătată în ipoteza normelor criticate. Se arată că textele criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate al titularilor creanțelor recunoscute potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nefiind contrare art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și că statui român nu neagă existența și întinderea drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești, iar măsura eșalonării acordării despăgubirilor este în acord cu cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicai președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 se aplică numai pentru viitor, nemodificând stări legale anterioare ale unor raporturi ale căror efecte erau susceptibile a se realiza sub vechea lege. Mai mult, se subliniază faptul că o lege nu retroactivează atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi. Se susține că, pentru aceleași motive, nu poate fi reținută nici încălcarea prin dispozițiile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 a prevederilor art. 16 din Constituție, acestea neprevăzând un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeași situație juridică. Se arată că textele criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 din Constituție, instituirea unei noi proceduri de stabilire și acordare a despăgubirilor și plata acestora în tranșe egale, în termen de 5 ani, neafectând dreptul de proprietate asupra creanțelor în cauză. În acest sens, se observă faptul că stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate este de competența exclusivă a legiuitorului, care stabilește, totodată, cadrul juridic al exercitării acestui drept.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 și art. 41 din Legea nr. 165/2013. Din analiza excepției de neconstituționalitate Curtea reține, însă, că autorii critică, în realitate, dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul cuprins:

- Art. 4: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor; precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 41 alin. (1) teza a doua; "Plata [...] sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014."

14. Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 4 alin. (2) cu privire la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată, precum și prevederilor art. 14 din Convenție referitor la interzicerea discriminării și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție privind protecția proprietății.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 289 din 22 mai 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunțării prezentei decizii, a stabilit că dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prin conținutul lor normativ, nu au legătură cu soluționarea acelor cauze în care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în favoarea reclamanților nu era pronunțată o sentință civilă definitiva și irevocabilă. Curtea a constatat că,potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "legătura cu soluționarea cauzei* presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Or, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate anterior referită, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate ridicată.

16. În aceste condiții, având în vedere obiectul Dosarului nr. 8.734/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, care constă în soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe civile de respingere ca prematură a cererii formulate de autorii excepției, și, prin urmare, faptul că în cauză, nu exista o hotărâre definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea constată că atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 289 din 22 mai 2014 sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.