Decizia CCR nr. 432 din 8.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 110 din Codul civil

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 110 din Codul civil, excepție ridicată de Ioana Andreea Zainea în Dosarul nr. 3.303/281/2013 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 120D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției de neconstituționalitate, personal. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că prevederile art. 110 din Codul civil nu reglementează o soluție legală pentru cazul în care doar unul dintre părinții minorului este necunoscut, iar celălalt părinte se află în executarea unei pedepse privative de libertate. Arată că, în speță, a fost respinsă cererea privind instituirea măsurii plasamentului, dat fiind faptul că autoarea excepției de neconstituționalitate, care a solicitat luarea minorului în plasament, nu are domiciliul în România. Solicită Curții Constituționale indicarea unei soluții legislative pentru rezolvarea cererii sale.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, având în vedere că se tinde la completarea textului de lege criticat. În subsidiar, arată că instanța de judecată trebuie să aibă în vedere prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în legătură cu aplicarea extensivă a acestor prevederi convenționale, în interesul superior al copilului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 10 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.303/281/2013, Judecătoria Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 110 din Codul civil, excepție ridicată de Ioana Andreea Zainea într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii prin care s-a solicitat dispunerea unei măsuri de ocrotire a unui copil minor, respectiv instituirea tutelei.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate sunt restrictive, în sensul că nu prevăd toate ipotezele referitoare la necesitatea instituirii tutelei. Astfel, cazul în care doar unul dintre părinții minorului este necunoscut, iar celălalt părinte se află în executarea unei pedepse privative de libertate nu se regăsește în ipoteza normativă a textului de lege criticat, chiar dacă este evident că și în acest caz minorul are nevoie de ocrotire. Solicită completarea textului de lege criticat și cu ipoteza "alte situații, în care se impune instituirea tutelei, în interesul minorului“.

7. Judecătoria Ploiești - Secția civilă își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, dat fiind faptul că se solicită completarea textului de lege criticat.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece se solicită modificarea și completarea textului de lege criticat.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 110 - Cazurile de instituire cuprins în cartea I - Despre persoane, titlul III - Ocrotirea persoanei fizice din cap. II - Tutela minorului, secțiunea I - Deschiderea tutelei din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: "Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinți sunt, după caz, decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește morți, precum și în cazul în care, la încetarea adopției, instanța hotărăște că este în interesul minorului instituirea unei tutele.“

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 49 alin. (1) referitor la regimul special de protecție al copiilor și tinerilor.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia tinde la relevarea pretinsei neconstituționalități a textului de lege criticat prin raportare nu la conținutul normativ intrinsec, ci prin raportare la o anumită soluție legislativă, pe care acesta nu o cuprinde. Astfel, se susține că textul de lege criticat ar trebui completat, în sensul indicat de către autoarea excepției de neconstituționalitate, astfel încât să cuprindă și sintagma referitoare la "alte situații, în care se impune instituirea tutelei, în interesul minorului“. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituționalitate nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,"se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“ și, prin urmare, nu are competența de a cenzura o eventuală omisiune legislativă. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite. Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

15. În subsidiar, Curtea reține că instituția juridică a tutelei minorului reprezintă o măsură de ocrotire legală a minorului ai cărui părinți se află în imposibilitatea de a exercita ocrotirea părintească. Ca regulă generală, astfel cum rezultă din prevederile art. 503 alin. (1) din Codul civil și ale art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, autoritatea părintească trebuie exercitată de ambii părinți, cu excepția situației în care filiația este stabilită față de un singur părinte. Astfel, în ceea ce privește copilul din afara căsătoriei, care are filiația stabilită față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către aceștia atunci când conviețuiesc [art. 505 alin. (1) din Codul civil]. În speță, minorul față de care, pe fondul cauzei deduse judecății instanței, se solicită instituirea unei măsuri speciale de ocrotire are filiația stabilită față de un singur părinte, care se află în imposibilitate de a asigura creșterea și îngrijirea acestuia, fiind în stare de detenție în alt stat. În acest caz, instanța de judecată a fost învestită cu o cerere privind instituirea tutelei, formulată de o rudă a minorului care nu face parte din familia extinsă, în sensul prevederilor art. 4 lit. c) din Legea nr. 272/2004, care definește familia extinsă ca fiind alcătuită din rudele copilului, până la gradul IV inclusiv.

16. În legătură cu această situație, Curtea reține că, potrivit art. 6 din Legea nr. 272/2004, între principiile prin care se realizează respectarea și garantarea drepturilor copilului se află promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului și interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile acestuia în corelație cu ansamblul reglementărilor în materie. Astfel, instanța de tutelă are, potrivit dispozițiilor art. 107 din Codul civil coroborate cu cele ale art. 45 din Legea nr. 272/2004, republicată, deplina competență ca, în funcție de situația de fapt, să facă interpretarea și aplicarea normelor legale incidente, în vederea instituirii unei măsuri de ocrotire adecvate.