Decizia CCR nr. 519 din 7.07.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 47 alin. (4), art. 264,art. 304-307, art. 413 alin. 1, art. 478 alin. 2, art. 479 alin. 2, art. 480 alin. (3) din C. pr. civ. şi ale art. 29 alin. (4) din Legea...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (4), art. 264,art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) și art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 405/99/2014 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 191D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264,art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 405/99/2014, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (4), art. 264,art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Emil Balaure într-o cauză având ca obiect contestarea unei decizii de concediere.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă este neconstituțional, deoarece împiedică recuzarea întregii instanțe și, astfel, se încalcă "în mod fățiș" dreptul constituțional la un proces echitabil. De asemenea, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece prevede că invocarea excepției de neconstituționalitate se face prin intermediul instanțelor judecătorești, și nu direct de către părți în fața Curții Constituționale.

6. Se mai susține că art. 264 și art. 479 alin. (2) sunt neconstituționale deoarece nu stabilesc, pe de o parte, obligativitatea instanței de a lua în considerare probele când acestea au fost administrate legal, iar, pe de altă parte, prevăd că în apel nu se pot produce probe noi decât în cazul în care instanța de apel consideră că sunt necesare, fără să se țină cont de faptul că este posibil ca unii judecători incorecți ar fi putut împiedica administrarea unor probe esențiale. Se apreciază că art. 304-307 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale deoarece, prin redactare defectuoasă, instituie posibilitatea, iar nu obligativitatea judecătorului de a suspenda cursul judecății, în cazul defăimării unui înscris ca fals, respectiv când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența ori neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. De asemenea, art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituțional, întrucât suspendarea procesului este facultativă când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de inexistența unui drept ce face obiectul unei judecăți. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă este neconstituțional, deoarece nu stabilește obligativitatea instanței de a încuviința probele a căror necesitate rezultă din dezbateri. De asemenea, mai susține că art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă este neconstituțional, deoarece nu stabilește obligativitatea instanței de a trimite cauza spre rejudecare la o altă instanță de judecată egală în grad.

7. Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 47 alin. (4), art. 264,art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Prevederile legale criticate au următoarea formulare:

- Art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă:

"Nerespectarea condițiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz, inadmisibilitatea se constată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.";

- Art. 264 din Codul de procedură civilă: "(1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor.

(2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.";

- Art. 304 din Codul de procedură civilă:"(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părți declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.

(2) Dacă partea care folosește înscrisul nu este prezentă, instanța va ordona ca aceasta să se prezinte personal pentru a lua cunoștință de denunțarea înscrisului ca fals, să depună originalul și să dea explicațiile necesare.

(3) Judecătorul poate ordona prezentarea părților chiar și înainte de primul termen de judecată, dacă partea declară, prin întâmpinare, că scrierea sau semnătura sa este falsificată.

(4) În cazuri temeinic justificate, părțile pot fi reprezentate prin mandatari cu procură specială.";

- Art. 305 din Codul de procedură civilă: "(1) Judecătorul va constata de îndată, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului denunțat ca fals, dacă există pe el ștersături, adăugiri sau corecturi, apoi îl va semna, spre neschimbare, și îl va încredința grefei, după ce va fi contrasemnat de grefier și de părți.

(2) Dacă părțile nu vor sau nu pot să semneze, se va face mențiune despre toate acestea în procesul-verbal.";

- Art. 306 din Codul de procedură civilă: "(1) La același termen în care înscrisul a fost denunțat ca fals sau, în cazul prevăzut la art. 304 alin. (2), la termenul următor, judecătorul întreabă partea care a produs înscrisul, dacă înțelege să se folosească de el.

(2) Dacă partea care a folosit înscrisul lipsește, refuză să răspundă sau declară că nu se mai servește de înscris, acesta va fi înlăturat, în tot sau în parte, după caz.

(3) Dacă partea care a denunțat înscrisul ca fals lipsește, refuză să răspundă sau își retrage declarația de denunțare, înscrisul va fi considerat ca recunoscut.";

- Art. 307 din Codul de procedură civilă: "Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deși denunțarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanța, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunțat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.";

- Art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă: "(1) Instanța poate suspenda judecata:

1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;

2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel;

3. în alte cazuri prevăzute de lege.";

- Art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "(2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.";

- Art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă:

"(2) Instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2).";

- Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă: "(3) În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.";

- Art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992: "(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora."

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea este invocat art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitatea a dispozițiilor art. 264,art. 304-307, art. 413 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că autorul excepției este nemulțumit de conținutul textelor de lege criticate, scopul criticii sale fiind ca, pe calea controlului de constituționalitate, să le reformuleze în sensul înlocuirii sintagmei "poate" cu sintagma "trebuie". De asemenea, critica autorului vizează și modul în care textele criticate au fost interpretate și aplicate de către instanțele de judecată în litigiul dedus judecății.

14. Or, examinarea excepției de neconstituționalitate cu un atare obiect, constând într-o modificare a soluției legislative, precum și a modului în care au fost interpretate și aplicate prevederile legale de către instanțele judecătorești, excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului. Într-o atare situație, excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

15. Referitor la celelalte dispoziții legale criticate, Curtea constată că s-a mai pronunțat, cu privire la soluția legislativă a art. 47 alin. (4) cuprinsă în dispozițiile echivalente din Codul de procedură civilă din 1865, precum și asupra dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin raportare la criticile similare formulate de același autor al excepției de neconstituționalitate, în alte dosare. În acest sens, prin Decizia nr. 72 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 6 aprilie 2012, Curtea a respins criticile de neconstituționalitate.

16. Astfel, Curtea a reținut că prevederile art. 28 alin. 1, 2 și 3 din Codul de procedură civilă din 1865 [a căror soluție legislativă a fost preluată și în prevederile art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă] instituiau anumite condiții în care se putea face recuzarea judecătorilor unei instanțe ori ai unei secții a acesteia ori în care se putea formula o nouă cerere de recuzare împotriva aceluiași judecător. Prin urmare, textele de lege criticate reprezentau norme de procedură prin intermediul cărora legiuitorul instituia cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, în deplin acord cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

17. Pe de altă parte, textele de lege criticate realizau o veritabilă protecție a justițiabilului împotriva încercărilor nejustificate de tergiversare a soluționării cauzei, restrângând posibilitățile părților de a solicita suspendarea judecării cauzei doar la acele situații care se justifică rațional.

18. De altfel, liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.

19. În consecință, Curtea a constatat că susținerile autorului excepției referitoare la îngrădirea dreptului constituțional la un proces echitabil, prin imposibilitatea recuzării membrilor întregii instanțe, sunt neîntemeiate.

20. În ceea ce privește susținerea autorului excepției de neconstituționalitate potrivit căreia prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ar contraveni dreptului constituțional la un proces echitabil, deoarece prevăd că invocarea excepției de neconstituționalitate se face prin intermediul instanțelor judecătorești și nu direct, de către părți, în fața Curții Constituționale, prin decizia menționată Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reținută. De asemenea a reținut că, în logica argumentelor autorului excepției, s-ar ajunge la convertirea controlului de constituționalitate realizat pe calea excepției de neconstituționalitate într-o veritabilă actio popularis, instrument al controlului de constituționalitate nereglementat de Constituție. Astfel, Curtea a observat că prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

21. Prin urmare, instanța de judecată se pronunță doar asupra admisibilității excepțiilor de neconstituționalitate, cu obligația de a respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condițiile legii, având rolul unui filtru al excepției de neconstituționalitate invocate de părți. Instituind imposibilitatea sesizării Curții Constituționale direct de către părți, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri și tergiversarea cauzelor deduse judecății, în deplin acord cu dispozițiile art. 57 din Constituție, potrivit cărora drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu bună-credință, fără a încălca drepturile și libertățile celorlalți, în acest sens fiind și Decizia nr. 741 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 4 iunie 2009.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate anterior de Curte își păstrează valabilitatea și în cauza de față.