Decizia CCR nr. 451 din 16.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2.314/180/2014 al Tribunalului Bacău - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.282 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se arată că acesta nu este incident în cauză, întrucât norma europeană anterior arătată este aplicabilă numai până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare. Se susține, de asemenea, că prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012 nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, întrucât pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare constituie un temei suficient pentru acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit persoanelor ale căror cauze au rămas definitive înaintea datei intrării în vigoare a unui act normativ și celor ale căror cauze erau în curs de soluționare la aceeași dată. Se arată, totodată, că textul criticat nu creează discriminare nici între persoanele condamnate definitiv conform vechiului Cod penal și nici între persoanele condamnate majore, care execută pedepse ce pot fi aplicate potrivit noului Cod penal, și minori, care execută, în anumite condiții, respectiv, când pedeapsa aplicată este mai mică de 7 ani, măsuri educative ce nu pot fi aplicate în baza noului Cod penal. Cu privire la regimul juridic al ultimelor două categorii de persoane se subliniază faptul că diferența de tratament juridic instituită de legiuitor este justificată, minorii beneficiind de un regim sancționator ce constă în aplicarea unor măsuri educative. Se mai observă că pedeapsa arătată de autorul excepției este prevăzută de lege, fiind executată, conform normei tranzitorii criticate, ca o măsură educativă mai ușoară. Se susține că prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012 nu contravin principiului neretroactivității legii, prevăzut la art. 15 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia nr. 392/C/2014 din 3 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.314/180/2014, Tribunalul Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău într-o cauză având ca obiect soluționarea unei sesizări trimise de comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că principiul legalității, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție, presupune ca pedeapsa să fie stabilită, aplicată sau executată doar în conformitate cu dispozițiile legale, principiu reglementat și la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se face trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, din 17 mai 2010, pronunțată în Cauza Kononov împotriva Letoniei, prin care instanța europeană a statuat că nu sunt permise derogări de la prevederile art. 7 din Convenție și că acesta trebuie să fie interpretat și aplicat astfel încât să fie asigurată o protecție efectivă a persoanei împotriva urmăririlor penale, a condamnărilor și a sancțiunilor arbitrare. Se arată că, astfel, art. 7 din Convenție nu presupune doar interzicerea aplicării retroactive a legii penale mai puțin favorabile persoanei acuzate, ci și o consacrare cu caracter general a principiului legalității. Se subliniază faptul că dispozițiile legale referitoare la pedepse sunt subordonate principiilor constituționale, conform art. 1 alin. (5) din Constituție. Se observă, în acest sens, că art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală prevede aplicarea legii penale mai favorabile și că aceasta se realizează potrivit criteriilor stabilite de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014.

6. Se susține că, în aceste condiții, dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012 conțin o soluție legislativă uniformizatoare, care nu are în vedere situația concretă a persoanelor condamnate și faptele comise de către acestea, motiv pentru care se pune problema caracterului just al textelor criticate. Se face trimitere la prevederile art. 53 din Constituție și, totodată, la opinia concurentă formulată la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 18 iulie 2013, pronunțată în Cauza Maktouf și Damjanovic împotriva Bosniei și Herțegovinei, prin care s-a reținut că, dacă însuși legiuitorul ar permite ca legea mai severă să producă în continuare efecte, după ce a fost înlocuită cu o lege mai favorabilă, aceasta ar duce la o evaluare contradictorie și, prin urmare, arbitrară a gravității aceluiași comportament reprobabil.

7. Se arată că, prin instituirea unui regim sancționator distinct pentru persoane condamnate definitiv și pentru cele împotriva cărora nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare, se creează un dezechilibru, o situație de inegalitate lipsită de temeiuri obiective. Se susține că simpla intervenire a unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare nu este de natură a justifica un tratament sancționator diferit, întrucât modalitatea și împrejurările în care intervine o hotărâre definitivă țin de elemente străine de voința și atitudinea persoanei condamnate. Se subliniază faptul că situația juridică astfel creată este discriminatorie.

8. Tribunalul Bacău - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la principiul aplicării imediate a normelor procesual penale, susținut atât de doctrină, cât și de practica judiciară, în scopul evitării aplicabilității în cauze similare a două proceduri distincte. Se arată că desființarea actelor efectuate potrivit legii vechi este posibilă numai pentru cauze aflate în curs de soluționare.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins:

- Art. 21 alin. (1) și (3): "(1) Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. [...]

(3) În cazul pluralității de infracțiuni, înlocuirea prevăzută la alin. (1) și (2) se face cu privire la pedeapsa rezultantă. [...]".

13. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii și ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 100 alin. 1 din Codul penal din 1969, față de minorul care răspundea penal se putea lua o măsură educativă sau se putea aplica o pedeapsă, la dispunerea sancțiunii ținându-se seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Conform alin. 2 al aceluiași art. 100, pedeapsa era aplicată numai dacă se aprecia că luarea unei măsuri educative nu era suficientă pentru îndreptarea minorului. Măsurile educative care puteau fi luate față de minor erau, potrivit art. 101 din Codul penal din 1969, mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare și internarea într-un institut medical-educativ.

15. Unul dintre scopurile Codului penal în vigoare l-a constituit reformarea reglementărilor privind minoritatea, iar principala modificare adusă de Legea nr. 286/2009 în această privință a fost renunțarea completă la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal, în favoarea măsurilor educative. În acest sens, art. 114 alin. (1) din Codul penal stabilește, ca regulă, aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate, măsurile educative privative de libertate constituind excepția și fiind aplicabile în cazul infracțiunilor grave sau în cel al minorilor care comit mai multe infracțiuni, conform art. 114 alin. (2) din Codul penal. Măsurile educative neprivative de libertate sunt, conform art. 115 alin. (1) pct. 1 din Codul penal, în ordinea gravității lor, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate sunt, conform art. 115 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție.

16. Având în vedere aceste diferențe de reglementare a regimului sancționator al minorilor, prin dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal legiuitorul a instituit o normă tranzitorie conform căreia pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii [art. 21 alin. (1) din Legea nr. 187/2012], iar, în cazul pluralității de infracțiuni, această înlocuire se face cu privire la pedeapsa rezultantă [art. 21 alin. (3) din Legea nr. 187/2012].

17. Astfel, prevederile legale criticate, prin înlocuirea închisorii executabile, aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, uniformizează regimul sancționator aplicabil minorilor în cazul situațiilor tranzitorii. Prin urmare, minorii cărora le-au fost aplicate pedepse cu închisoarea conform dispozițiilor Codului penal din 1969, pedepse ce nu erau executate sau considerate executate la data intrării în vigoare a Codului penal actual, minorii ale căror cauze penale au început să fie judecate sub imperiul Codului penal din 1969 și vor fi soluționate conform Codului penal în vigoare și cei ale căror dosare sunt judecate și soluționate potrivit noului cod beneficiază de un regim juridic similar sub aspectul măsurilor educative privative de libertate ce le pot fi aplicate.

18. Referitor la situațiile tranzitorii, la care se face trimitere în susținerea excepției, în cazul acestora este incident principiul aplicării legii penale mai favorabile, lege care va fi determinată de instanță, în fiecare caz în parte, conform celor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Din această perspectivă, în cazul săvârșirii de către minor a unor fapte penale cu un grad ridicat de pericol social, pot fi identificate următoarele două situații: cea în care instanța competentă, făcând aplicabilitatea principiului anterior enunțat, apreciază că legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare și cea în care, potrivit aceluiași raționament, se conchide că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969. În cea dintâi ipoteză, în cazul în care instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 114 alin. (2) din Codul penal, va dispune una dintre măsurile educative privative de libertate prevăzute la art. 115 alin. (1) pct. 2 din același cod. În cea de a doua ipoteză, dacă în urma aplicării dispozițiilor art. 100 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969, instanța va pronunța o pedeapsă cu închisoarea, aceasta va fi înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, conform art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012.

19. Având în vedere aspectele analizate, Curtea reține că dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012 reprezintă rezultatul aplicării de către legiuitor a principiului constituțional reglementat la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, și nu o încălcare a acestuia.

20. De asemenea, normele tranzitorii reglementate la art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012 au fost instituite de legiuitor potrivit atribuțiilor sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere conferită de acestea, iar reglementarea unui regim sancționator mai blând în privința minorilor care săvârșesc infracțiuni de o anumită gravitate și aplicarea acestui regim situațiilor tranzitorii, astfel cum a fost arătat la paragrafele precedente, nu este de natură a contraveni principiului legalității pedepsei, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21. De asemenea, Curtea constată că textele criticate, care prevăd un regim sancționator uniform în cazul minorilor care comit infracțiuni pentru a căror săvârșire se apreciază ca fiind necesară aplicarea unei pedepse (conform dispozițiilor Codului penal din 1969), respectiv a unei măsuri educative privative de libertate [potrivit prevederilor Codului penal în vigoare, care vor fi coroborate cu cele ale art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 187/2012, în cazul situațiilor tranzitorii], indiferent de etapa procesuală în care se află cauzele penale analizate (câtă vreme pedepsele cu închisoarea aplicate conform Codului penal din 1969 nu sunt executate sau considerate executate), sunt în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.