Ordinul ANRE nr. 135/2015 - modificarea Regulamentului - regimul şi principiile remunerării membrilor Comitetului de reglementare şi salarizării personalului angajat al ANRE, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr....
Comentarii |
|
AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
ORDINNr. 135/2015
pentru modificarea Regulamentului privind regimul și principiile remunerării membrilor Comitetului de reglementare și salarizării personalului angajat al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014
Monitorul Oficial nr. 621 din 14.08.2015
Având în vedere:
- dispozițiile art. 14 și ale art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Parlamentului României nr. 42/2012 privind numirea membrilor Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu nominalizarea funcțiilor,
în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (17) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
Art. I.
Regulamentul privind regimul și principiile remunerării membrilor Comitetului de reglementare și salarizării personalului angajat al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 3 decembrie 2014, se modifică după cum urmează:
- La articolul 6, alineatul (2) va următorul cuprins:
"(2) Pentru activitatea desfășurată în cadrul ANRE, membrii Comitetului de reglementare beneficiază de o remunerație lunară, după cum urmează:
a) președintele ANRE: o remunerație lunară egală cu valoarea brută a clasei 49 din grila de salarizare a personalului ANRE de înmulțit (x) cu 4,25;
b) vicepreședinții ANRE: o remunerație lunară egală cu valoarea brută a clasei 49 din grila de salarizare a personalului ANRE de înmulțit (x) cu 3,75;
c) ceilalți membri ai Comitetului de reglementare al ANRE: o remunerație lunară egală cu valoarea brută a clasei 49 din grila de salarizare a personalului ANRE de înmulțit (x) cu 3,25."
Art. II.
Direcțiile de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Art. III.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileț
← Decizia CCR nr. 494 din 23.06.2015 - excepţia de... | Ordinul MDRAP nr. 502/2015 - modificarea Ordinului ministrului... → |
---|