Decizia CCR nr. 562 din 16.07.2015 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 și art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 și art. 150 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Ion Dima în Dosarul nr. 22.109/3/2013 (număr în format vechi 7.855/2014) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 310D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 10 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 22.109/3/2013 (număr în format vechi 7.855/2014), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 149 și art. 150 din Legea nr. 263/2010" privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de apelantul-contestator Ion Dima în cadrul soluționării apelului declarat împotriva unei sentințe civile a Tribunalului București prin care i s-a respins ca prematur introdusă cererea de chemare în judecată, întrucât nu a contestat în fața Comisiei Centrale de Contestații decizia Casei Locale de Pensii Sector 4 București prin care i-a fost respinsă cererea de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 149 și art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (4), potrivit cărora jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative. Astfel, arată că procedura desfășurată la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice este o cale de jurisdicție specială administrativă care nu poate fi decât facultativă, și nu obligatorie. În continuare precizează o serie de aspecte ce țin de fondul litigiului, arătând că nu i-au fost luate în calcul, de către casa locală de pensii, adeverințele referitoare la sporurile cu caracter permanent în vederea recalculării pensiei. Mai invocă "principiul imprescriptibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010", ceea ce îi conferă dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru respectarea dreptului la pensie prin recalcularea acesteia într-o modalitate conformă cu legislația ce se aplică în domeniul pensiilor. În final arată că prima instanță l-a împiedicat să aibă acces liber la justiție, respingându-i ca prematur introdusă cererea de chemare în judecată.

6. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 956 din 13 noiembrie 2012.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, cererea de judecare în lipsă transmisă la dosar de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în dispozitivul încheierii de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 149 și art. 150 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare. Însă, din analiza cererii de apel prin care s-a invocat și excepția de neconstituționalitate rezultă că obiectul acesteia îl constituie art. 149 și art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 149: "(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.

(3) Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP.

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.";

- Art. 151 alin. (2): "Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare."

Dispozițiile art. 150 alin. (3) la care fac trimitere prevederile de lege criticate au următorul cuprins: "În soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații adoptă hotărâri."

11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (4) potrivit cărora "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește cererile de recalculare a pensiei, art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 prevede că "Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia", iar, potrivit art. 106 alin. (1) din aceeași lege, "Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii." Potrivit art. 149 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, iar procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional. Potrivit art. 150 alin. (4) din aceeași lege, "Termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia", iar, în conformitate cu art. 151 alin. (2), hotărârile prin care se soluționează contestațiile pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

13. În ceea ce privește dispozițiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, prin care a constatat că acestea "sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații nu împiedică accesul la justiție". Așadar, ca urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, în ipoteza în care pensionarul a contestat decizia de pensie la casa teritorială/sectorială de pensii emitentă (aceasta urmând să comunice contestația Comisiei Centrale de Contestații, respectiv comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații), iar contestația sa nu a fost soluționată în cadrul termenului de 45 de zile, acesta poate depune acțiune la instanța judecătorească și fără hotărârea comisiei de contestație, după expirarea acestui termen.

14. În prezenta cauză, însă, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de lege, iar critica de neconstituționalitate nu vizează aspectele asupra cărora s-a pronunțat Curtea - declarând constituțională o anumită interpretare a art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, ci critica autorului se referă la încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituție prin instituirea obligativității parcurgerii procedurii prealabile. Or, cu privire la această critică, s-a pronunțat Curtea prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, precitată, prin Decizia nr. 1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013, prin Decizia nr. 315 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, sau prin Decizia nr. 476 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestații în procedura de soluționare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestații fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din fața instanțelor de judecată și, numai în situația când nu sunt mulțumiți de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanței de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Prevederile art. 21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional. De altfel, în același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, în care a statuat că "instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu este contrară principiului liberului acces la justiție cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești". De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunțată în Cauza Fischer contra Austriei, paragraful 28, că imperative de suplețe și eficacitate, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pot justifica intervenția prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenție. Ceea ce impun însă dispozițiile acestui articol convențional este ca decizia unei asemenea autorități să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicție, adică un "tribunal" în sensul Convenției.

15. De asemenea, Curtea a reținut că faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție nu este nici el de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii administrative prealabile analizate. Astfel, așa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa, "liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă".

16. De altfel, așa cum a reținut Curtea și prin Decizia nr. 476 din 23 septembrie 2014, precitată, la finalul oricărei decizii de pensionare este cuprinsă mențiunea referitoare la posibilitatea contestării în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestații competentă conform legii.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.