Decizia CCR nr. 460 din 16.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 69 alin. 1 lit. a), c)-f) şi alin. 2-(6) şi art. 70 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 254/2013 - executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 și art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Attila János Szücs în Dosarul nr. 11.832/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.411D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 și de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) și alin. (2)-(6) și ale art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013. Se arată că, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 11.832/296/2014, Judecătoria Satu Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 69 și art. 70 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Attila János Szücs într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate de autorul excepției împotriva deciziei administrației penitenciarului de respingere a cererii de aprobare a vizitei intime.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, prin folosirea sintagmei "pot beneficia", dispozițiile art. 69 din Legea nr. 254/2013 lasă la aprecierea administrației penitenciarului acordarea dreptului la vizită intimă, aspect ce creează discriminare între potențialii titulari ai acestui drept, cu încălcarea art. 16 din Legea fundamentală. Se susține că interzicerea dreptului la vizită intimă afectează atât viața intimă, familială și privată a persoanei condamnate, cât și sănătatea și integritatea fizică și psihică a acesteia, contravenind dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (2), art. 26 și art. 34 din Constituție, precum și prevederilor art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată, pentru acest motiv, că acordarea dreptului invocat de către administrația penitenciarului ar trebui să fie obligatorie, și nu facultativă, și nu ar trebui să fie condiționată de îndeplinirea obligațiilor prevăzute în cuprinsul articolului criticat.

6. Referitor la dispozițiile art. 70 din Legea nr. 254/2013, se arată că acestea nu prevăd o adaptare a numărului și cantității pachetelor cu alimente ce pot fi primite de către deținut, în funcție de necesitățile fizice ale acestuia, respectiv de greutatea corporală și de consumul zilnic. Se subliniază faptul că textul criticat nu prevede asigurarea unor condiții minime pentru depozitarea și conservarea alimentelor, ceea ce duce la deteriorarea acestora. Se susține încălcarea, pentru aceste motive, a prevederilor constituționale enumerate.

7. Judecătoria Satu Mare - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că autorul excepției se plânge de modul de aplicare a textelor criticate și că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale invocate în cauză.

8. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 69 și art. 70 din Legea nr. 254/2013. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 69 și ale art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Curtea constată, de asemenea, că, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 2 iunie 2015, instanța de contencios constituțional a constatat că prevederile art. 69 alin. (1) lit. b) și ale art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituționale. În consecință, aplicarea dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 este suspendată de drept, acestea neputând face obiectul controlului de constituționalitate. Referitor la acest aspect, Curtea reține că, deși în mod formal, prevederile art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 încă fac parte din fondul activ al legislației, ele nu mai sunt aplicabile. Prin urmare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) și alin. (2)-(6) și art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:

- Art. 69: "(1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) sunt condamnate definitiv și sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate; [_]

c) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;

d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieșire din penitenciar;

e) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată;

f) participă activ la programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă.

(2) Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soțul sau soția.

(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relație similară relațiilor stabilite între soți anterior datei primirii în penitenciar.

(4) Dovada existenței relației de parteneriat se face prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notar.

(5) Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime între persoane condamnate, în condițiile prezentului articol.

(6) Numărul, periodicitatea și procedura desfășurării vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.";

- Art. 70 alin. (1) și (2): "(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri și de a efectua cumpărături.

(2) Numărul și greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către persoanele condamnate, precum și procedura de primire, păstrare și folosire se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi."

12. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 22 alin. (1) și (2) referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 26 cu privire la viața intimă familială și privată, art. 34 referitor la dreptul la ocrotirea sănătății și art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, precum și prevederile art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la viață și la interzicerea torturii.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, a statuat că legiuitorul, potrivit atribuțiilor sale constituționale, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție, și în marja de apreciere conferită de către acestea, are dreptul de a restricționa vizitele intime pentru persoanele aflate în locuri de detenție, dar reglementarea diferită a acestui drept pentru persoane care se află în situații juridice similare este discriminatorie, dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea analizată.

14. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunțată în Cauza Varnas împotriva Lituaniei, că, deși privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale vieții sale private și de familie, este esențial dreptul persoanei în cauză de a menține legătura cu membrii apropiați ai familiei sale (paragraful 108). De asemenea, instanța europeană a remarcat că mai mult de jumătate din statele membre ale Consiliului Europei au prevăzut în legislația internă dreptul deținuților la vizite conjugale, cu limitări și restricții specifice, dar că prevederile Convenției nu trebuie interpretate în sensul că ele obligă statele semnatare să reglementeze acest fel de vizite. S-a arătat că acesta este un aspect cu privire la care statele părți au o largă marjă de apreciere, având libertatea de a stabili singure măsurile ce trebuie luate pentru implementarea dispozițiilor Convenției, în raport cu nevoile și resursele comunității sau ale individului (paragraful 109).

15. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 222 din 2 aprilie 2015, anterior analizate, Curtea reține că dreptul la vizită intimă nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiționări, potrivit finalității avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării acestora.

16. Astfel, condiționarea acordării dreptului la vizită intimă de îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) și alin. (2)-(6) din Legea nr. 254/2013 este justificată de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor, nefiind de natură a încălca dreptul la viață intimă, familială și privată, prevăzut la art. 26 din Constituție, și nici dreptul la viață, la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății, prevăzute la art. 22 alin. (1) și (2) și art. 34 din Legea fundamentală și art. 2 și 3 din Convenție. În acest sens, Curtea reține că aceasta are un scop legitim, fiind o măsură adecvată, necesară și care păstrează un just echilibru între interesul individual și cel colectiv. Prin urmare, condiționarea criticată este proporțională cu scopul legitim urmărit, acela al asigurării efectului educativ al aplicării pedepselor penale.

17. Curtea reține, de asemenea, că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 16, întrucât acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor condamnate, care se află în executarea unei pedepse penale privative de libertate.

18. Având în vedere obiectul de reglementare al art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) și alin. (2)-(6) din Legea nr. 254/2013, respectiv condițiile ce trebuie îndeplinite pentru acordarea dreptului la vizită intimă persoanelor condamnate aflate în locuri de detenție, Curtea constată că prevederile art. 15 referitoare la universalitate și cele ale art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos nu au incidență în cauză.

19. Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013, autorul arată că acestea nu prevăd o adaptare a numărului și cantității pachetelor cu alimente, ce pot fi primite de către deținut, în funcție de necesitățile fizice ale acestuia, respectiv de greutatea corporală și de consumul zilnic. Se subliniază faptul că textul criticat nu prevede asigurarea unor condiții minime pentru depozitarea și conservarea alimentelor, ceea ce duce la deteriorarea acestora. Se susține încălcarea, pentru aceste motive, a prevederilor constituționale enumerate.

20. Argumentele aduse în susținerea excepției nu reprezintă însă veritabile critici de neconstituționalitate, ci vizează mai degrabă modificarea și completarea textului criticat, precum și modalitatea de interpretare și aplicare a acestuia la nivelul penitenciarelor. Or, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Prin urmare, sub aspectul criticii referitoare la dispozițiile art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013 excepția apare ca inadmisibilă.