Decizia CCR nr. 461 din 16.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pt. punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 - Codul de procedură penală şi pt. modificarea şi completarea unor acte...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați în Dosarul nr. 11.377/233/2014 al Judecătoriei Galați - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.416 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Se arată că textul criticat nu contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție, întrucât orice persoană urmărită penal poate opta pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, iar apoi, dacă rezultatele încheierii acestui acord o nemulțumește, poate solicita aplicarea procedurii privind recunoașterea învinuirii în fața instanței de judecată. Referitor la regimul sancționator prevăzut în cadrul celor două instituții, se susține că acesta nu prezintă probleme de constituționalitate, autorul solicitând, de fapt, instanței de contencios constituțional să legifereze cu privire la limitele pedepselor ce pot fi aplicate în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale. Se arată, totodată, că textul criticat nu este imprevizibil, întrucât, prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014, pronunțată în soluționarea unei chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, cu putere de principiu, că reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute în cazul procedurii recunoașterii învinuirii nu se aplică în privința acordului de recunoaștere a vinovăției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința penală nr. 2.682/2014, pronunțată în Dosarul nr. 11.377/233/2014, Judecătoria Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați într-o cauză având ca obiect soluționarea unei sesizări a Judecătoriei Galați cu privire la un acord de recunoaștere a vinovăției.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, prin abrogarea prevederilor art. 488 alin. (3) din Codul de procedură penală, creează o situație de inechitate în aplicarea tratamentului sancționator al persoanelor care au aceeași poziție procesuală, dar se află în momente diferite ale procesului penal, respectiv cele care, în timpul urmăririi penale, încheie un acord de recunoaștere a vinovăției și cele care, în timpul cercetării judecătorești, recunosc săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu. Se arată că, în realitate, faza procesuală în care se află fiecare dintre aceste persoane nu ar trebui să prezinte relevanță, din perspectiva regimului sancționator aplicat, deoarece, prin reglementarea acestor instituții, legiuitorul a urmărit să scurteze durata procesului penal, instituind atât pentru persoanele care încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, cât și pentru cele care își recunosc vinovăția în fața instanței de judecată beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă, intenție exprimată în expunerea de motive ce însoțește proiectul Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Se susține că, prin urmare, subiecții aceluiași tip de raport juridic beneficiază, prin intrarea în vigoare a textului criticat, de un regim juridic diferențiat, care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.

6. Se arată că, în acest fel, dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală devin lipsite de eficiență în cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției. Se observă, totodată, faptul că prevederile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 au dus la pronunțarea unor soluții contradictorii de către instanțele de judecată în privința aplicării art. 396 alin. (10) anterior menționat.

7. Pentru toate aceste motive, se susține că textul criticat este discriminatoriu, încalcă dreptul la un proces echitabil al părților și lipsește de claritate și de previzibilitate legea procesual penală, cu consecința aplicării neunitare a acesteia.

8. Judecătoria Galați - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, prin intrarea în vigoare a textului criticat, care abrogă prevederile art. 488 alin. (3) din Codul de procedură penală, norma procesual penală nu a devenit imprevizibilă și neclară. Se subliniază că, de altfel, dispozițiile art. 488 alin. (3) anterior referit nu au fost niciodată în vigoare, fiind abrogate prin Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, nefiind cunoscute de către destinatarii legii. Se observă că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25 din 17 noiembrie 2014 s-a realizat uniformizarea aplicării neunitare a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, la care se face referire în susținerea excepției. Se arată, de asemenea, că aplicarea unor pedepse diferite persoanelor ce recunosc săvârșirea faptelor și doresc să fie judecate pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, prin încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, pe de o parte, și celor cărora li se aplică procedura de recunoaștere a vinovăției prevăzută la art. 375 din Codul de procedură penală, pe de altă parte, nu este de natură a încălca principiul egalității. Se observă că prin aplicarea procedurii reglementate la art. 375 din Codul de procedură penală se poate ajunge la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea unor circumstanțelor atenuante. Or, pentru ca cele două categorii de persoane la care se face referire să se afle în situații juridice identice, ar fi necesar ca, și cu ocazia încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, să se poată ține cont de circumstanțele atenuante. Însă acest lucru nu este posibil, întrucât, în aceste condiții, procurorul s-ar transforma într-un judecător al cauzei, procedând la individualizarea pedepsei, fapt ce ar contraveni prevederilor art. 3 coroborate cu cele ale art. 7 din Codul de procedură penală, referitoare la separarea funcțiilor judiciare și la obligativitatea punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale.

9. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "La articolul 480, alineatul (3) se abrogă".

13. Art. 480 din Codul de procedură penală referitor la condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției prevedea la alin. (3), abrogat prin dispozițiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, că: "Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii."

14. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că acordul de recunoaștere a vinovăției este o instituție nou-introdusă în legislația procesual penală românească prin Codul de procedură penală în vigoare. Acesta reprezintă o procedură specială ce are ca obiect, conform art. 479 din Codul de procedură penală, recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.

16. Potrivit art. 478 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat. Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiași aviz. Conform art. 480 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.

17. Spre deosebire de acordul de recunoaștere a vinovăției, recunoașterea învinuirii are loc în faza judecății în primă instanță. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare și soluționare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaște situația de fapt reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale și a înscrisurilor noi prezentate de părți și de persoana vătămată. Conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Potrivit acestora din urmă, recunoașterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii.

18. Curtea reține, de asemenea, că regimul sancționator prevăzut la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în cazul recunoașterii învinuirii a fost reglementat prin art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală și pentru cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției. Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost însă abrogat prin dispozițiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, nefiind astfel niciodată în vigoare. Prin urmare, Curtea constată că în susținerea neconstituționalității prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 sunt comparate două texte legale, dintre care unul este în vigoare și este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare și, așadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte.

19. Curtea constată că, în aceste condiții, neconstituționalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituții sub aspectul regimului sancționator aplicabil, argumentele expuse în susținerea pretinsei neconstituționalități referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancționator prevăzut în cazul procedurii recunoașterii învinuirii și cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției.

20. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", Curtea urmează a constata că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă.