Decizia CCR nr. 503 din 30.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 258 alin. (51) şi (52) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 258 alin. (5¹) și (5²) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea "Panserv" - din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 780/119/2014 al Tribunalului Covasna - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 149D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 150D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 258 alin. (5¹) și (5²) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea "Comalimetex" - S.A. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 836/119/2014 al Tribunalului Covasna - Secția civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul identic al excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 150D/2015 la Dosarul nr. 149D/2015. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 150D/2015 la Dosarul nr. 149D/2015, care este primul înregistrat.

6. Magistratul-asistent mai referă asupra faptului că partea Direcția Finanțelor Publice Municipale Sfântu Gheorghe a depus note de ședință în cele două dosare prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin încheierile din 18 decembrie 2014, pronunțate în dosarele nr. 780/119/2014 și nr. 836/119/2014, Tribunalul Covasna - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 258 alin. (5¹) și (5²) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea "Panserv" - S.R.L. din Sfântu Gheorghe și de Societatea "Comalimetex" - S.A. din Sfântu Gheorghe în cauze având ca obiect anularea unor decizii de impunere cu privire la stabilirea impozitului pe teren.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin, în esență, că dispozițiile legale criticate creează o discriminare pozitivă a persoanei juridice arendator, proprietar al terenului fiind unitatea administrativ-teritorială, față de o persoană juridică arendator proprietar privat al terenului, deoarece calcularea diferențiată a impozitului pe teren în funcție de condițiile impuse de textul de lege criticat aduce atingere intereselor legitime ale proprietarilor privați de teren intravilan agricol. În acest sens se arată că legiuitorul nu a luat în considerare situația în care proprietarul privat al terenului intravilan agricol arendează un teren necultivat, înregistrând venituri din cedarea folosinței bunurilor. În această situație, calitatea de contribuabil plătitor al impozitului pe teren o are arendatorul, dacă terenul agricol intravilan este proprietatea privată a persoanei juridice. În cazul în care proprietarul terenului intravilan agricol este unitatea administrativ-teritorială, calitatea de contribuabil o are arendașul.

10. Deși în ambele cazuri arendașul îndeplinește condițiile art. 258 alin. (51) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în primul caz arendatorul va plăti un impozit mult mai mare, calculat în condițiile în care nu va beneficia de facilitatea fiscală, iar în al doilea caz, arendașul va beneficia de facilitatea fiscală, plătind un impozit mult mai mic.

11. Tribunalul Covasna - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța arată că prin aceste dispoziții legiuitorul a prevăzut în mod diferit condițiile de calculare a impozitului pe teren datorat de persoanele fizice față de cele juridice, ceea ce nu echivalează cu discriminarea în aplicarea respectivului impozit. În opinia instanței, nu se poate reține nici faptul că aceste texte legale ar aduce vreo restrângere contrară art. 44 sau art. 56 din Constituție.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele de ședință depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 258 alin. (5¹) și (5²) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:

- Art. 258 alin. (5¹): "Ca excepție de la prevederile alin. (2), în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se calculează conform prevederilor alin. (3)-(5) numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;

b) au înregistrate în evidența contabilă venituri și cheltuieli din desfășurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).";

- Art. 258 alin. (5²): "În caz contrar, impozitul pe terenul situat în intravilanul unității administrativ-teritoriale, datorat de contribuabilii persoane juridice, se calculează conform alin. (2)."

16. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (2) privind ocrotirea proprietății private indiferent de titular, art. 56 alin. (2) privind justa așezare a sarcinilor fiscale și în art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) privind economia și libertatea comerțului.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate stabilesc o diferențiere în ceea privește modul în care persoanele juridice plătesc impozitul pe terenul agricol față de persoanele fizice. Cu toate acestea, critica autoarelor excepției de neconstituționalitate nu se raportează la această diferențiere, ci la modul în care unitățile administrativ-teritoriale își îndeplinesc obligația de plată a taxei pe terenul agricol. Art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd că "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren." În opinia autoarelor excepției, aceste prevederi conduc la o avantajare a unităților administrativ-teritoriale care concesionează, închiriază sau dau în administrare ori în folosință terenuri. Situația contestată apare atunci când o persoană juridică privată încheie un contract de arendă cu o altă persoană juridică privată. În acest caz, impozitul pe terenul agricol trebuie plătit de persoana juridică proprietară a terenului, în timp ce în cazul unității administrativ-teritoriale, taxa pe teren trebuie plătită de concesionarii, locatarii sau titularii dreptului de administrare ori de folosință. În primul caz, persoana juridică nu va putea plăti impozitul pe terenul agricol, care este într-un cuantum mai mic, ci va trebui să plătească un impozit aferent terenului din intravilanul localităților, întrucât, având în vedere că nu desfășoară direct activități agricole și nu poate demonstra înregistrarea unor venituri provenite din aceste activități, nu se încadrează în ipoteza normei legale care i-ar fi permis să beneficieze de facilitatea fiscală.

18. Autoarele excepției de neconstituționalitate pornesc de la o ipoteză eronată, considerând că unitatea administrativ-teritorială și persoana juridică se află în aceeași situație juridică. Regimul juridic aplicabil celor două entități nu este similar, ci prezintă particularități date de natura juridică diferită a acestora în funcție de care se poate aplica un tratament juridic diferențiat. Astfel, pe de o parte, unitățile administrativ-teritoriale gestionează bugetul local, iar impozitul pe terenul acestor entități se face venit tot la bugetul local, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să își plătească sieși un impozit care revine aceluiași buget. Pe de altă parte, unitățile administrativ-teritoriale nu au ca obiect principal de activitate desfășurarea de activități economice, ci gestionarea, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, a treburilor publice, în condițiile legii. În aceste condiții, soluția legislativă are o justificare obiectivă și rațională.

19. Curtea reține că dispozițiile art. 258 alin. (5¹) reprezintă o facilitate acordată persoanelor juridice care au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură și au înregistrate în evidența contabilă venituri și cheltuieli din desfășurarea acestei activități. Scopul acestei reglementări este acela de a stimula menținerea terenurilor din intravilan în circuitul agricol, precum și exploatarea lor de către chiar societățile care dețin în proprietate astfel de terenuri, aceasta fiind opțiunea legiuitorului ce are o justificare obiectivă și rezonabilă pentru un tratament diferențiat.

20. Totodată, Curtea reține că în jurisprudența sa constantă a statuat că stabilirea prin lege a obligației de plată a anumitor impozite sau taxe, precum și a eventualelor scutiri de la plata acestora ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu condiția ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situații egale. Stabilirea obligației de plată a impozitelor și taxelor locale, precum și scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție. În situația de față însă regimurile juridice aplicabile sunt diferite. Acest lucru nu înseamnă o încălcare a art. 44 privind dreptul de proprietate privată sau a art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) privind economia și libertatea comerțului din Constituție.

21. În final, Curtea mai observă că autoarele excepției sunt nemulțumite și de modul în care autoritatea fiscală a interpretat și a aplicat dispozițiile de lege criticate cu privire la noțiunea de venituri provenite din activitatea de agricultură. Or, controlul unei eventuale aplicări greșite a legii de către organele fiscale, concretizată într-o decizie de impunere, nu ține de resortul contenciosului constituțional, Curtea neputând analiza temeinicia acestui act. Partea care se consideră vătămată are, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, posibilitatea contestării acestui act în fața organului emitent, iar apoi în fața instanței de judecată (a se vedea și considerentele Deciziei nr. 370 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 26 iunie 2012).