Decizia CCR nr. 483 din 23.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 503 alin. (3) din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă în Dosarul nr. 801/54/2014 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 954D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă doamna avocat Lelia-Larisa Popescu, cu delegație la dosar, pentru partea Mihai Trăilescu, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții Mihai Trăilescu, care solicită admiterea acesteia arătând, în esență, că prin textul de lege criticat se limitează obiectul contestației în anulare împotriva hotărârilor definitive pronunțate în apel și se limitează accesul liber la justiție, acesta reprezentând și o neconcordanță a legii. Contestația în anulare are drept scop verificarea legalității hotărârii pronunțate în calea de atac a apelului, aspect în concordanță cu dispozițiile art. 479 din Codul de procedură civilă. În practică, unele instanțe învestite cu soluționarea căii de atac a apelului nu se pronunță cu privire la toate motivele de apel invocate, astfel încât, în acest context, textul de lege criticat aduce atingere principiului egalității prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, din moment ce nu există nici motiv de revizuire pentru acest caz. Se aduce atingere și dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului instanțele interne trebuind să examineze toate problemele esențiale supuse acestora spre analiză. În prezenta cauză, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra unor motive esențiale de apel de care depindea verificarea celorlalte capete de cerere, situația fiind similară celei reținute prin Hotărârea din 28 aprilie 2005 pronunțată în Cauza Albina împotriva României. În această situație, urmând pașii și etapele procedurale prevăzute de lege, se impune în cadrul contestației și analizarea omiterii instanței de apel de a se pronunța asupra unui motiv de apel prin luarea în considerare, față de critica invocată, a principiilor de drept procedural privind asigurarea dreptului la un proces echitabil și egalității părților. Depune concluzii scrise în susținerea celor anterior menționate.

4. Reprezentantul Ministerului Public arată că autorul excepției critică modul de reglementare a unei căi extraordinare de atac, respectiv contestația în anulare, critica privind o soluție legislativă, iar întreaga motivare constituie o propunere de lege ferenda. Modul de reglementare al contestației în anulare nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni, nu se încalcă nici accesul liber la justiție, orice persoană putând să uzeze de această cale de atac. În consecință, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 10 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de instanța de judecată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate în apel, contestație întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din Codul de procedură civilă.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat reglementează cu privire la motivele pentru care se poate formula contestație în anulare împotriva hotărârilor date în apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Acestea coincid cu motivele pentru care se poate face contestație împotriva hotărârilor pronunțate în recurs, cu excepția motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen". Din textul de lege criticat rezultă că, împotriva hotărârii pronunțate în apel, ce nu este supusă recursului, prin care a fost omisă analizarea unuia dintre motivele de apel, nu poate fi exercitată calea de atac a contestației în anulare. Mai mult, remedierea acestei omisiuni nu este posibilă nici prin utilizarea căii de atac a revizuirii. Omisiunea analizării unui motiv de apel are drept consecință încălcarea principiului egalității prin încălcarea egalității de șanse sinonimă egalității prin lege. Se aduce atingere, totodată, dreptului la un proces echitabil, întrucât hotărârea care nu analizează toate motivele de apel este o hotărâre în parte nemotivată. Cât privește realizarea distincției între motivele de apel și simplele susțineri în argumentarea acestor motive, aceasta este în sarcina instanței de judecată. În concluzie, prevederile art. 503 alin. (3) din codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care nu permit analizarea legalității unei hotărâri pronunțate în apel, ce nu este supusă recursului, sub aspectul omisiunii analizării unui motiv de apel.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile apărătorului prezent al părții și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Codul de procedură civilă a fost republicat după data sesizării Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, textul de lege criticat păstrând-și numerotarea.

Art. 503 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală "Obiectul și motivele contestației în anulare", are următorul cuprins: "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

11. În opinia instanței care a ridicat excepția de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat face parte din secțiunea a 2-a "Contestația în anulare" a capitolului III "Căile extraordinare de atac" al titlului II "Căile de atac" din cartea a II-a "Procedura contencioasă" a Codului de procedură civilă și reglementează cu privire la unele dintre motivele contestației în anulare speciale. Critica instanței care a sesizat Curtea privește de fapt o omisiune de reglementare, și anume faptul că în art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu este reglementat ca motiv de contestație în anulare în ce privește hotărârile pronunțate în apel și motivul de la art. 503 alin. (2) pct. 3 potrivit căruia "instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

13. Curtea reține, referitor la contestația în anulare, că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. În Codul de procedură civilă din 1865, contestația în anulare era reglementată de art. 317-321, iar doctrina a distins între două categorii de contestații în anulare, calificate în funcție de tipul hotărârilor judecătorești și de motivele exercitării acestora, respectiv contestația în anulare obișnuită, de drept comun, și contestația în anulare specială, distincția păstrându-și valabilitatea și în ceea ce privește noua reglementare.

14. Referitor la contestația în anulare specială, Curtea observă că, în prezent, aceasta este reglementată la art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare pentru următoarele motive expres și limitativ reglementate, și anume atunci când: hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen și instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

15. Curtea reține că textul de lege criticat, respectiv art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, extinde obiectul contestației în anulare speciale și la hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs și prevede, astfel, că dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 din acest articol se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Așa fiind, instanța care a ridicat excepția susține că nereglementarea ca motiv de contestație în anulare - în cazul hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs - a omisiunii cercetării unui motiv de casare este contrară art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

16. Curtea reține că această critică nu poate fi primită, deoarece motivul contestației în anulare specială - omisiunea cercetării unui motiv de casare - privește exclusiv hotărârile instanțelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 din Cod. Or, apelul este o cale de atac ordinară și devolutivă - prin care se rejudecă în fond cauza - spre deosebire de recurs, care are caracter nedevolutiv în configurația actualului Cod de procedură civilă. Totodată, apelul poate fi formulat pentru orice motiv de fapt și de drept. Fiind o cale de atac ordinară, legea nu stabilește în mod expres motivele pentru exercitarea apelului și, prin urmare, acesta poate fi formulat pentru orice motiv de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate, precum și pentru oricare din motivele pe care legea le prevede pentru exercitarea căilor extraordinare de atac.

17. În concluzie, Curtea reține că lipsa posibilității de a exercita contestația în anulare pentru omisiunea instanței de apel de a cerceta "un motiv de casare" este o consecință firească a caracterului ordinar și devolutiv al apelului, fără a aduce atingere principiului egalității în fața legii și accesului liber la justiție.

18. Curtea reține că instanța care a formulat critica de neconstituționalitate face referire la situația de fapt în care instanța care a soluționat apelul nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel. Or, acesta nu constituie un motiv de neconstituționalitate a textului de lege criticat, ci o modalitate de interpretare și aplicare a legii la un caz determinat.

19. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost formulată, este neîntemeiată.

20. Pe de altă parte, Curtea observă că o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate ar transforma calea extraordinară de atac a contestației în anulare speciale într-o cale de atac ordinară, din moment ce instanța care va soluționa contestația în anulare ar trebui să reanalizeze motivele de apel, acestea nefiind structurate de lege ca atare, ci putând fi orice critici formulate de apelant cu privire la hotărârea instanței care a judecat fondul.