Ordinul ANAF MFP nr. 2108/2015 - modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1.451/2015 - procedurile de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Comentarii |
|
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
ORDINNr. 2.108/2015
pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.451/2015 privind procedurile de agreare și selecție a practicienilor în insolvență de către Agenția Națională de Administrare Fiscală
Monitorul Oficial nr. 635 din 20.08.2015
În temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, ordin:
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. I.
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.451/2015 privind procedurile de agreare și selecție a practicienilor în insolvență de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 3 iulie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 7, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
"(4) În situația în care există fapte înscrise în cazier, pot fi depuse documente justificative din care să rezulte motivele care au stat la baza înscrierii în cazier a mențiunilor și comisia va analiza, iar în cazul în care faptele respective nu sunt imputabile practicianului în insolvență, oferta nu va fi respinsă pentru acest motiv.
(5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și pentru situația prevăzută la art. 16 alin. (3) lit. g)."
2. La articolul 10, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Comisia de agreare și selecție declară respinse ofertele care nu au întrunit un punctaj minim de 30 de puncte."
3. În anexa nr. 2, la punctul II, subpunctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
"5. o declarație pe propria răspundere în ceea ce privește numărul de personal calificat și de specialitate afectat procedurii, inclusiv practicieni în insolvență compatibili: la această declarație va fi atașată câte o prezentare a fiecărei persoane și dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte, de la pagina ... la pagina ...;".
4. În anexa nr. 5, la rândul al doilea, prima coloană din tabel se modifică și va avea următorul cuprins:
"Declarația pe proprie răspundere în ceea ce privește numărul de personal calificat și de specialitate afectat procedurii, inclusiv practicieni în insolvență compatibili: la această declarație va fi atașată câte o prezentare a fiecărei persoane și dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte:
- mai mult de 10 persoane:
- mai puțin de 10 persoane:".
Art. II.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
Gelu-Ștefan Diaconu
← HG nr. 638/2015 - repartizarea pe judeţe a sumelor necesare... | Ordinul ANSVSA nr. 88/2015 - modificarea Ordinului... → |
---|