Decizia CCR nr. 1.043 din 11.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. 1 pct. 37 din Legea nr. 176/2010 - integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pt. modificarea şi completarea Legii nr....

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Toader Paraschiv în Dosarul nr. 22.470/303/2011 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 1.052D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, Toader Paraschiv, și, pentru partea Agenția Națională de Integritate, directorul Direcției juridice, control, relații publice și comunicare, Ioana Lazăr, cu delegație depusă la dosar.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dosarul se află la al doilea termen de judecată, ca urmare a admiterii cererii de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de Agenția Națională de Integritate în ședința publică din data de 29 noiembrie 2012, când, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 și ale art. 156 din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 11 decembrie 2012.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicita admiterea criticii de neconstituționajjtate în raport cu art. 9,art. 16 alin. (1) și art. 20 din Constituție. În acest sens, susține că obligarea președinților, vicepreședinților, secretarilor și trezorierilor federațiilor și confederațiilor sindicale la declararea averii și a intereselor este nejustificată și discriminatorie în raport cu persoanele care îndeplinesc funcții publice, deoarece liderii de sindicat nu exercită prerogative de putere publică, nu prestează în numele statului un serviciu de interes general și nu dispun de capacitatea de a gestiona sau administra fonduri publice.

Reprezentantul Agenției Naționale de Integritate solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Arată că sindicatele reprezintă o emanație a statului de drept, asigurând exprimarea punctelor de vedere ale membrilor lor, astfel că nu poate fi considerată neconstituțională opțiunea legiuitorului de a institui obligația declarării averii și a intereselor pentru liderii de sindicat, în cazul cărora este justificată îndeplinirea imperativelor de etică și moralitate. De asemenea, persoanele din conducerea organizațiilor sindicale sunt implicate în procesul de luare a deciziilor și, de aceea, obligația prevăzută prin textul de lege criticat asigură exercitarea funcțiilor în condiții de transparență. În fine, arată că reglementarea criticată este justificată de situația obiectiv diferită a liderilor de sindicate și corespunde exigențelor Uniunii Europene și ale Grupului Statelor Anticorupție al Consiliului Europei în ceea ce privește asigurarea integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor publice. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care arată că, în cazul liderilor organizațiilor sindicale, este justificată incidența reglementărilor privind obligațiile de integritate și transparență în exercitarea funcțiilor publice. Instituirea unor asemenea obligații ține, în termeni mai largi, de lupta statului pentru combaterea corupției, sens în care invocă Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, și Decizia-cadru 2003/568/JAI din 22 iulie 2003 a Consiliului Uniunii Europene privind combaterea corupției în sectorul privat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 22.470/303/2011, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Excepția a fost ridicată de Toader Paraschiv într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esența, că, în enumerarea de la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, la pct. 37 este cuprinsă o categorie de persoane, respectiv cele care exercită unele funcții de conducere în organizațiile sindicale, care nu are niciun element de similaritate cu celelalte 38 de categorii din enumerare. Astfel, între funcțiile și demnitățile publice, pe de o parte, și funcțiile de conducere din organizațiile sindicale nu există nici identitate și nici similaritate, astfel încât aplicarea aceluiași tratament juridic, fără a exista un motiv obiectiv și rezonabil, constituie o discriminare. Președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor sindicale nu sunt nici funcționari publici și nici demnitari, nu exercită nicio prerogativă de putere publică, nu prestează în numele statului vreun serviciu de interes general și nu dispun de capacitatea de a lua decizii cu privire la modul de gestionare, administrare și distribuire a fondurilor publice.

De asemenea, arată că declararea averilor și a intereselor are drept scop exercitarea unui control asupra persoanelor care îndeplinesc o funcție susceptibilă să ocazioneze acte de corupție și afectarea fondurilor publice. Or, integrarea conducătorilor de federații și confederații în categoria funcționarilor și demnitarilor susceptibili să fie subiecte active ale faptelor de corupție nu este nici logică, nici impusă de vreun tratat internațional sau regulament european.

Sunt invocate, în același timp, aspecte privind procesul de adoptare a Legii nr. 176/2010, evidențiindu-se opțiunile diferite, pe parcursul adoptării legii, în ceea ce privește includerea sau nu a liderilor de sindicat în categoria persoanelor obligate să depună declarația de avere și de interese.

De altfel, discriminarea rezultă și în raport cu categoriile celorlalți conducători de organizații neguvernamentale, care nu au o asemenea obligație, deși există asemenea organizații care primesc subvenții de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.

În absența unui temei obiectiv și rezonabil, prevederile de lege criticate încalcă și art. 9 din Constituție, sens în care sunt invocate prevederile Convenției nr. 87 privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical, adoptată de Organizația Internațională a Muncii (O.I.M.), ratificată prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial al României, nr. 4 din 18 ianuarie 1958, art. 2 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și art. 218 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Invocând dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, autorul excepției susține că dreptul de asociere în sindicate este un drept fundamental distinct de dreptul general de asociere.

Pe de altă parte, presupunând că includerea conducătorilor de federații și confederații sindicale în rândul persoanelor care trebuie să depună declarații de avere ar avea ca motivație grija față de fondurile pe care aceste organizații le încasează din cotizațiile membrilor lor, acesta nu poate fi considerat un motiv valabil, fiind în contradicție cu modul în care este interpretată Convenția nr. 87/1948 de organismele specializate ale O.I.M. Potrivit acestei interpretări, fondurile sindicatelor nu sunt fonduri publice, iar gestionarea acestora constituie responsabilitatea organizațiilor sindicale.

În plus, în niciun stat din Uniunea Europeană, legislația nu prevede obligația declarării averii pentru liderii federațiilor sau confederațiilor sindicale, iar obligarea acestora la declararea averilor nu are nicio legătură cu lupta împotriva corupției.

În fine, susține că dreptul fundamental la asociere în sindicate este îngrădit, în condițiile în care averea reprezentanților organizațiilor sindicale este supusă controlului unei autorități publice, doar pentru faptul că aceștia exercită o funcție de conducere.

Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă apreciază că prevederile art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale, deoarece în stabilirea categoriilor de persoane cărora le revine obligația de a depune declarația de avere și de interese legiuitorul a avut în vedere atât calitatea destinatarilor actului normativ, cât și importanța funcțiilor deținute de acestea. Stabilirea acestei obligații în sarcina președinților, vicepreședinților, secretarilor și trezorierilor federațiilor și confederațiilor sindicale este justificată de necesitatea prevenirii faptelor de corupție. Activitatea persoanelor vizate de norma criticată are o importanță deosebită, prin realizarea negocierii dintre angajator sau organizația patronală și sindicat ori organizația sindicală sau reprezentanții angajaților, a căror conducere o asigură, în vederea reglementării raporturilor de muncă ori de serviciu dintre cele două părți. Ca urmare, se justifică interesul oricărui cetățean de a cunoaște date referitoare la veniturile realizate și incompatibilitățile existente cu privire la personalul vizat.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale. Precizează că textul de lege criticat nu creează o discriminare între diferite categorii de persoane, ci reprezintă opțiunea legiuitorului, care nu poate fi considerată contrară dispozițiilor constituționale invocate. De asemenea, pentru a asigura condițiile ca activitatea sindicatelor, patronatelor și asociațiilor profesionale să se desfășoare sub semnul imparțialității, integrității și transparenței, legiuitorul a stabilit măsuri de protecție a acestor deziderate, precum este și reglementarea obligației declarării averii și a intereselor. Această obligație este justificată de necesitatea prevenirii faptelor de corupție de către anumite categorii de personal, individualizate de legiuitor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de Agenția Națională de Integritate, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins:

"Dispozițiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligația declarării averii și a intereselor: [_]

37. președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor sindicale;“.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 9 privind sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, instituirea obligației de declarare a averii și intereselor este justificată de necesitatea prevenirii faptelor de corupție de către anumite categorii de personal individualizate de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.082 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 3 octombrie 2009, și Decizia nr. 1.458 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

În același timp, Curtea precizează că, așa cum a statuat în jurisprudența sa, situația diferită în care se află anumite categorii de cetățeni impune și tratamentul juridic diferențiat al drepturilor și obligațiilor acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 130 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 22 august 2000).

În aceste condiții, Curtea reține că soluția legislativă potrivit căreia președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor sindicale au obligația declarării averii și a intereselor este pe deplin justificată, legiuitorul fiind liber să instituie obligații suplimentare în sarcina acelui personal care desfășoară o activitate de o anumită natură și importanță în sectorul public.

Astfel, situația deosebită în care se află președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor sindicale este determinată de atribuțiile ce le revin în asigurarea îndeplinirii rolului sindicatelor, prevăzut în teza a doua a art. 9 din Constituție, și anume apărarea drepturilor și promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor lor.

În raport cu aceste considerente, Curtea constată că reglementarea criticată nu conține dispoziții discriminatorii în sensul art. 16 alin. (1) din Constituție și nu limitează în vreun fel dreptul de asociere în sindicate, ci creează premisele necesare pentru a asigura exercitarea eficientă a funcțiilor de conducere în cadrul federațiilor și confederațiilor sindicale, în condiții de imparțialitate, integritate și transparență, proprii unui stat de drept/democratic și social.