Decizia CCR nr. 703 din 27.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 218 alin. (2) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție invocată de FIN.CO.GE.RO. S.P.A. din Catania, Italia, în Dosarul nr. 1.366/118/2014 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 720D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru Consiliul Local al Municipiului Constanța - Serviciul public de impozite, taxe și alte venituri, domnul avocat Constantin Cojocaru din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Municipiul Constanța, prin primar Radu Ștefan Mazăre, a depus o cerere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției. Acesta mai face considerații referitoare la practica instanțelor judecătorești în materie.

5. În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că textul legal este constituțional, el oferind calea de acces la justiție. De asemenea, mai menționează jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1.060 din 11 decembrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Încheierea din 20 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.366/118/2014, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție invocată de FIN.CO.GE.RO. S.P.A. din Catania, Italia, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unui act administrativ.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât persoana vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ fiscal nu poate ataca în fața instanței de contencios administrativ acest act, ci doar decizia emisă în procedura de soluționare a contestației administrative, fiind îngrădit dreptul său de acces la justiție prin contestarea în fața instanței a actului vătămător în situația în care organul fiscal refuză expres soluționarea contestației administrative sau nu soluționează această contestație în termenul legal de 30 de zile. În această situație, partea vătămată poate doar să solicite instanței de contencios administrativ obligarea organului fiscal la soluționarea contestației administrative.

8. Dar, în acest caz, soluționarea litigiului fiscal nu mai are loc într-un termen rezonabil și într-o manieră echitabilă, ci se face în detrimentul intereselor procesuale ale contribuabilului și în favoarea organului fiscal care, prin refuzul de soluționare a cererii în termenul legal, împiedică accesul contribuabilului la instanța de contencios administrativ și soluționarea litigiului fiscal într-un termen rezonabil.

9. De asemenea, autoarea excepției de neconstituționalitate critică deciziile Curții Constituționale prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Aceasta arată că instanța de contencios constituțional nu a ținut cont de necesitatea soluționării unui proces într-un termen rezonabil.

10. Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, prevederi care au următorul cuprins: "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii."

15. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și în art. 44 privind dreptul de proprietate. Se mai invocă încălcarea art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a art. 1 privind dreptul de proprietate din primul Protocol la aceeași Convenție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora.

17. Astfel, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Curtea a statuat că, având în vedere dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și pe cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanței de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluționare a contestației.

18. Curtea a mai reținut că în toate cazurile, ulterior pronunțării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulțumit poate ataca această decizie la instanța de contencios administrativ competentă. În soluționarea cererii, instanța de contencios administrativ este competentă, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, adică și asupra actelor administrative fiscale contestate în fața organului fiscal.

19. De asemenea, Curtea a constatat că eventualul comportament al părților sau al instituțiilor administrative care determină o întârziere în soluționarea contestației nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una ce ține exclusiv de conduita părților implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituțională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal, ori unele decizii administrative sau judecătorești discutabile nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituționalității unor texte legale. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 930 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 august 2010.

20. De asemenea, Curtea amintește și considerentele Deciziei nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008. Prin această decizie, Curtea a constatat că instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecția persoanei vătămate și a administrației, iar, pe de altă parte, degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerității. De asemenea, Curtea a reținut că nicio dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic. În plus, s-a arătat că dreptul de acces liber la justiție nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiționări. Prin urmare, Curtea a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii sunt valabile și în cauza de față.