Decizia CCR nr. 515 din 12.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 - integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pt. modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 -...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Emilian Teodor Vasiliu în Dosarul nr. 577/42/2012 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 357D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv la deciziile nr. 311 din 13 iunie 2013 și nr. 663 din 26 iunie 2012, și arătând că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea acestei jurisprudențe.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 577/42/2012, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Emilian Teodor Vasiliu într-o cauză având ca obiect stabilirea existenței unui conflict de interese între funcția de ales local și funcția de asociat al unei societăți comerciale, deținute de autorul excepției, incompatibilitate constatată printr-un raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că Agenția Națională de Integritate, prin atribuțiile sale, constituie un veritabil organ administrativ cu atribuții jurisdicționale aflat în subordinea Parlamentului, că inspectorii de integritate sunt funcționari publici, fiindu-le aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, dar sunt în același timp controlați politic prin Consiliul Național de Integritate, și că aceștia emit rapoarte de evaluare ce constituie adevărate rechizitorii, aspect ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție care exclude posibilitatea înființării unor organisme hibride, cu natură administrativă și jurisdicțională, care să fie, totodată, supuse controlului parlamentar. Se susține că modalitatea de repartizare a cauzelor și dispozițiile referitoare la incompatibilitate, la conflicte de interese, la posibilitatea de recuzare și de abținere a inspectorilor de integritate sunt specifice organismelor jurisdicționale, la fel ca și procedura de verificare ce se desfășoară în fața Agenției, care este supusă principiilor legalității, celerității, imparțialității și dreptului la apărare. Se arată, totodată, că inspectorii de integritate desfășoară activități de cercetare și de anchetă, în cadrul cărora evaluează și administrează probe, efectuează expertize, solicită informații de la instituții, autorități publice sau orice alte persoane fizice și juridice, că acestea sunt urmate de întocmirea rapoartelor, care produc efecte juridice similare rechizitoriilor și că procedeul de analiză și decizie al inspectorilor de concurență este specific funcției de judecată. În acest sens, se subliniază faptul că Agenția Națională de Integritate are atribuția de a constata situațiile de incompatibilitate, dând verdicte (în sensul iuris dictio), activitate specifică și permisă numai instanțelor judecătorești, și de a sesiza organele de urmărire penală atunci când constată că există probe sau indicii temeinice referitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Pentru aceste motive, se susține încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 1 alin. (4), art. 15 alin. (2), art. 21 alin. (4), art. 116 alin. (2), art. 126 alin. (1) și art. 147 alin. (1) din Constituție.

Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât activitatea Agenției Naționale de Integritate nu este o activitate jurisdicțională, ci una administrativă, că aceasta nu pronunță hotărâri cu autoritate de lucru judecat, că nu are competența de a soluționa în mod irevocabil litigii și nici de a sancționa încălcări ale legii, ci doar de a aprecia situații și, eventual, de a le încadra în sfera incompatibilităților sau a conflictelor de interese.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, care se desfășoară din oficiu, că procedura specifică activității acestei instituții este lipsită de publicitate, oralitate și contradictorialitate și că în competența sa nu intră soluționarea unor litigii sau încălcări ale legii. Se mai arată că Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat și că aceasta întocmește rapoarte concretizate în evaluări ale unor situații și fapte cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de a sesiza instanțele de judecată sau alte autorități sau instituții publice competente să dispună măsurile prevăzute de lege.

Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 și Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor referitoare la atribuțiile Agenției Naționale de Integritate prevăzute în Legea nr. 144/2007 și, respectiv, ale Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor publice și demnităților publice, privind modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul ei. Se arată, de asemenea, că, ulterior, prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, Curtea a declarat constituționale prevederile Legii nr. 176/2010, din perspectiva unor critici similare, stabilind că Agenția Națională de Integritate desfășoară o activitate ce nu constituie activitate de judecată în sensul celor constatate prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010. Se subliniază faptul că, prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, Curtea a statuat că Agenția Națională de Integritate desfășoară activitate administrativă, în cadrul unei proceduri realizate din oficiu și lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate, în competența sa neintrând sancționarea încălcărilor de lege și nici soluționarea unor cazuri litigioase. Se arată că, prin aceeași decizie, s-a mai reținut că Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte prin care evaluează fapte și situații cu semnificație juridică, care pot avea ca finalitate sesizarea instanțelor de judecată sau a altor autorități sau instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Se susține că, din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale, nu poate fi reținută încălcarea prin textele criticate a dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și art. 116 alin. (2). Se arată, totodată, că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 nu retroactivează, fiind aplicabile de la data intrării în vigoare a acestei legi, și că actele efectuate de către Agenția Națională de Integritate până la data publicării Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 rămân valabile, deciziile Curții Constituționale având putere numai pentru viitor, conform normei constituționale de la art. 147 alin. (4).

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, care au următorul cuprins: "Activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) se desfășoară în cadrul Agenției Naționale de Integritate, înființată prin Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, denumită în continuare Agenția. Pentru președintele și vicepreședintele Agenției, precum și pentru personalul acesteia, activitatea de evaluare a averii, a intereselor și a incompatibilităților se desfășoară în cadrul Consiliului Național de Integritate.“

Se susține că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la statul român, art. 15 alin. (2) cu privire la neretroactivitatea legii, art. 21 alin. (4) privind jurisdicțiile speciale administrative, art. 116 alin. (2) referitor la structura administrației publice, art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești și art. 147 alin. (1) cu privire la deciziile Curții Constituționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității textelor criticate, prin raportarea la critici de neconstituționalitate similare, prin Decizia nr. 210 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 311 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 1 august 2013, și Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013.

Prin deciziile anterior arătate, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 și a reținut că Agenția Națională de Integritate desfășoară doar o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, referitoare la dispozițiile Legii nr. 144/2007.

Curtea a mai constatat că funcția jurisdicțională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicție de a spune dreptul, de a soluționa printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective și de a dispune, în condițiile legii, măsuri restrictive. Această funcție se circumscrie activității jurisdicționale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate și oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, întrucât aceasta se realizează și din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate, și deoarece în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Curtea a subliniat faptul că Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la compararea raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate cu rechizitoriul, deoarece acest din urmă act produce efecte juridice față de un cetățean învinuit/inculpat într-o cauză, legitimând luarea unui set de măsuri restrictive. În plus, Curtea a subliniat că, spre deosebire de actul emis de procuror, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat în instanță.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reținută încălcarea prin textul de lege criticat a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (4), art. 116 alin. (2), art. 126 alin. (1) și art. 147 alin. (1) cu privire la deciziile Curții Constituționale și, prin urmare, nici cele ale art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.

Totodată, prin Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Curtea a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 nu retroactivează, ele aplicându-se doar începând cu data de 5 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, motiv pentru care nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.