Decizia CCR nr. 1.076 din 13.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 şi 11 din OUG nr. 24/2008 - accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Gheorghe Boghiu în Dosarul nr. 11.076/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.3150/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar, lipsind autorul excepției, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate și arată că se impune menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 1.607 din 15 decembrie 2011, precum și la opinia concurentă a doamnei judecător Ineta Ziemele formulată la Hotărârea din 19 iulie 2011 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Jarnea împotriva României, prin care s-a arătat că, odată încheiată documentarea clară a regimului anterior, statul are obligația de a administra corespunzător și de a conserva efectiv arhivele fostelor servicii de securitate pentru a permite societății să avanseze, odată încheiată documentarea clară a regimului anterior.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3.278 din 16 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 11.076/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul ia propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Gheorghe Bogiu într-o cauză având ca obiect constatarea calității acestuia de lucrător al Securității.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia formulează atât critici ce vizează constituționalitatea extrinsecă a dispozițiilor criticate, cât și critici referitoare la constituționalitatea intrinsecă.

Din punct de vedere extrinsec, se arată că domeniul de reglementare contestat ca fiind neconstituțional nu este prevăzut la art. 73 din Constituție, motiv pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu ar fi trebuit aprobată printr-o lege organică, așa cum este Legea nr. 293/2008.

În susținerea neconstituționalității intrinseci, se arată, în esență, că prevederile legale criticate au menirea de a crea un "venin neconstituțional“, care dă naștere unor dispute și tensiuni generatoare de conflicte în societate. Se mai susține că acestea încalcă exigențele constituționale ale art. 116, deoarece în cazul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) se păstrează, în continuare, atât caracterul de organ de specialitate, autoritate administrativă autonomă, cât și cel de organ cvasi-judecătoresc, fiind astfel plasat în afara dispozițiilor constituționale. Se arată, de asemenea, că scopul acestor reglementări trebuie tratat științific și istoric, iar actele de încălcare a libertății unor persoane trebuie analizate prin prisma reglementărilor aplicabile acelor timpuri, ținând cont de legislația și obiectivele sociale. Activitățile din trecut au fost desfășurate conform sistemului constituțional de la acea dată, atribuțiile de serviciu au rezultat din lege, iar ordinele militare primite conform regulamentelor în vigoare au fost îndeplinite pentru aplicarea legii, și nu în nume personal. Totodată, se susține că utilizarea unor termeni precum "poliție politică“, ca, de altfel, întregul conținut al definițiilor și textelor din aceste reglementări incită la sancțiuni colective și, prin urmare, sunt neconstituționale.

Se mai arată că etichetarea unei persoane cu apelativul "terorist împotriva cetățenilor țării“ și afișarea pe internet a unor înscrisuri cu conținut asemănător afectează grav valorile apărate de Legea fundamentală, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Faptul de a publica în mass-media și pe internet numele unor militari confirmă că măsura are caracter represiv și afectează viața de familie și demnitatea umană, fără ca persoanele în cauză să se poată apăra în vreun fel. Pe de altă parte, se susține că includerea în sfera persoanelor vizate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a tuturor categoriilor profesionale sau a persoanelor ce ocupă anumite funcții determină izolarea acestora, îndepărtarea din profesii și funcții, aspect ce contravine art. 21 alin. (4) și art. 126 alin. (6) din Constituție. Se mai arată că textele criticate mențin atribuțiile CNSAS de anchetă și de apreciere juridică cu aplicarea de măsuri colective și necenzurate de instanța judecătorească și că aceste texte încalcă principiul prezumției de nevinovăție și instituie răspunderea morală și juridică colectivă, iar fapte sau acte de apărare ale statului sunt catalogate ca fiind defăimătoare. Autorul susține, de asemenea, că încadrarea situațiilor juridice conform reglementării contestate înseamnă încălcarea principiului neretroactivității legii, iar faptul că o parte din cetățenii României și, mai ales, militarii din fostele sau actualele servicii de informații sunt condamnați prin apelativul "terorist împotriva cetățenilor țării“ contravine dispozițiilor constituționale și internaționale privind egalitatea în drepturi. Pe de altă parte, se opinează că textele invocate ca fiind neconstituționale reprezintă o tortură psihică la adresa oricărui militar, echivalentă cu un tratament inuman și degradant, contrar art. 22 din Constituție. În același timp, se susține încălcarea art. 26 alin. (2) din Constituție, deoarece apărarea ordinii publice sau a bunelor moravuri reprezintă funcții ale statului, care se exercită prin organe, structuri, instituții și persoane, folosind mijloace și metode specifice, care nu pot fi considerate acte de terorism împotriva cetățenilor țării. Se mai arată că reglementările invocate încalcă și dreptul la opinie, spiritul de toleranță și de respect reciproc, prevăzut de art. 29 alin. (1) și (2) din Constituție și, în același timp, incită la defăimarea țării, la ura națională, discriminare și violență publică, contrare bunelor moravuri, care lezează demnitatea, onoarea, viața particulară și propria imagine. Se arată, totodată, că activitățile militare de apărare și cele privind asigurarea siguranței naționale conduc la anumite restrângeri ale unor drepturi sau libertăți, fără a putea fi considerate însă contrare art. 53 din Constituție. Se mai arată că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 și prin Legea nr. 293/2008 sunt restrânse în mod subiectiv drepturi fundamentale ale unor categorii de persoane, și anume militarii care au activat în servicii de informații, siguranță, protecție sau securitate a statului. În aceste condiții nu există o justificare rezonabilă pentru reglementările criticate, care, indirect, influențează negativ accesul la muncă și la diverse funcții publice sau profesii. Totodată, sunt încălcate în mod subiectiv și nejustificat drepturi politice și civile ale militarilor forțelor armate ale României, care au activat înainte de 1990: dreptul de a fi ales sau numit în funcție, în condiții de egalitate, precum și protecția împotriva discriminării pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice. În plus, se susține că normele lege criticate nu sunt explicite, precise și necesare în această formă într-un stat de drept, democratic. Se mai susține că dispozițiile criticate cuprind reglementări încărcate de subiectivism, generice, prin care este exclusă prezumția de nevinovăție a militarilor, se creează discriminări cu privire la dreptul la muncă și se încalcă dreptul la apărare. Se instituie o adevărată sancțiune colectivă de calomniere și stigmatizare, aspect care generează o culpabilizare generală și globală, fără a fi luat în considerare dreptul statului de a lua măsuri necesare și de protecție utile securității naționale și apărării drepturilor colective. Simpla apartenență la o structură militară a unei persoane constituie, în concepția legislativă criticată, o prezumție absolută de vinovăție colectivă, indiferent de modul cum s-a acționat în serviciul ori funcția deținută. În fine, se susține că, în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nici conținutul, nici contextul istoric și nici experiența României nu justifică necesitatea unei ingerințe de genul celor promovate în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 și în Legea nr. 293/2008.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate e neîntemeiată, deoarece prevederile egale a căror constituționalitate este criticată nu aduc atingere, în substanța acestora, dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 15,16,21, 22, 23, 30, 53, 54, 55, 57 și 126 din Constituție. Este invocată, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, Decizia nr. 1.502 din 10 noiembrie 2009, Decizia nr. 815 din 19 mai 2009 și Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul susține că textele criticate sunt constituționale, arătând că scopul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 este acela de cunoaștere a istoriei recente, cunoaștere ce constituie o prioritate pentru societatea românească, și că normele de procedură reglementate prin această ordonanță, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 răspund cerințelor constituționale și celor instituite prin normele europene în materie.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și își menține punctele de vedere care au fost reținute în deciziile Curții Constituționale nr. 1.476 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.483 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 1.609 din 26 noiembrie 2009.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 lit. a), art. 7,8, 9 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008, care au următorul cuprins:

- Art. 2 lit. a): "În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului;“;

-Art. 7:"(1) În baza verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1), direcția de specialitate întocmește o notă de constatare cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării.

(2) Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, însoțită de întreaga documentație care a stat la baza întocmirii ei, precum și de avizul Direcției juridice din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

(3) Nota de constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia cuprinde: numele, prenumele, numele conspirativ, acolo unde există, ale persoanei verificate, perioada activității în cadrul Securității sau a colaborării cu aceasta, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, precum și lista documentelor pe baza cărora a fost emisă.“;

- Art. 8:"Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ia în discuție nota de constatare și, după caz:

a) aprobă nota de constatare și dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia;

b) infirmă nota de constatare și dispune Direcției juridice eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.“;

- Art. 9:"În cazul în care din nota de constatare rezultă că nu există date sau documente privind calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității dispune eliberarea unei adeverințe în acest sens.“;

- Art. 11:"(1) Acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se introduce la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, fiind scutită de taxă de timbru.

(2) Hotărârea Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii.

(3) La dosarul cauzei se depun copii certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, documentele originale putând fi consultate la arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.“.

Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept, democratic și social, și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (3) și (4) privind accesul liber la justiție și jurisdicțiile speciale administrative, art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii și a oricărei pedepse sau tratament inuman ori degradant, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, art. 29 alin. (1) și (2) privind libertatea gândirii și a opiniilor, libertatea credințelor religioase, precum și a conștiinței, art. 30 alin. (6) și (7) privind limitele libertății de exprimare, art. 31 alin. (3) privind limitele dreptului la informare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 54 privind fidelitatea față de țară, art. 55 privind apărarea țării, art. 73 alin. (3) privind domeniile de reglementare prin lege organică, art. 116 privind structura administrației publice centrale de specialitate, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, și art. 126 alin. (5) privind interzicerea înființării de instanțe extraordinare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) privind unul dintre cazurile în care este permisă, potrivit căilor legale, lipsirea de libertate, art. 7 alin. (2) - Nicio pedeapsă fără lege,art. 8 alin. (2) privind limitele dreptului la respectarea vieții private și de familie, art. 9 alin. (2) privind restrângerea libertății de gândire, de conștiință și de religie, art. 10 alin. (2) privind limitele libertății de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării și art. 15 - Derogarea în caz de stare de urgență, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se consideră a fi încălcare și dispozițiile art. 2 alin. (1) privind interzicerea discriminării, ale art. 3 privind dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei, ale art. 5 privind interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante, ale art. 7 privind egalitatea în fața legii, ale art. 19-21 privind dreptul la libertatea opiniilor și exprimării, dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică și dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale și dreptul de acces egal la funcțiile publice din țara sa, prevederi cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, se invocă și nerespectarea unor dispoziții din alte acte juridice internaționale, precum: art. 19 și art. 25 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 2 și art. 4 din Convenția nr. 111/1958 a Organizației Internaționale a Muncii privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei și ale art. 1 și art. 2 din Convenția nr. 122/1964 a Organizației Internaționale a Muncii privind politica de ocupare a forței de muncă, precum și art. E din partea a IV-a a Cartei sociale europene, revizuită. În susținerea neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, se face referire și la Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 7 iunie 2010 și la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, din 3 februarie 2005, pronunțată în Cauza Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) și Ungureanu împotriva României.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea textelor criticate, prin raportare la aceleași critici prin Decizia nr. 962 din 20 noiembrie 2012, nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunțării prezentei decizii, prin care, cu privire la pretinsa neconstituționalitate extrinsecă a Legii nr. 293/2008, în raport cu dispozițiile art. 73 alin. (3) din Constituție, a reținut că exigența reglementării prin lege organică există atât în cazul domeniilor prevăzute expres de art. 73 alin. (3) lit. a)-s) din Constituție, precum și în cazul celorlalte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. t). Unul dintre aceste domenii îl constituie înființarea autorităților administrative autonome, astfel cum prevede art. 117 alin. (3) din Constituție. Așa fiind, Curtea a constatat că prin Legea nr. 293/2008 a fost aprobată cu modificări și completări Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, act normativ al cărui obiect de reglementare îl constituie instituirea regulilor privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și funcționarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, aflată sub controlul Parlamentului.

În aceste condiții, Curtea a constatat că, potrivit obiectului și conținutului său, legea supusă controlului de constituționalitate face parte din categoria legilor organice, fiind în concordanță cu dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. t) din Legea fundamentală.

Prin aceeași decizie, examinând celelalte critici de neconstituționalitate, Curtea a constatat că s-a mai pronunțat în numeroase cazuri cu privire la textele criticate, constatând că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.

Astfel, Curtea a reținut, ca apreciere generală, că, față de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității. Curtea a statuat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, și Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Totodată, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei și demnității persoanei, legiuitorul a înțeles să dedice întregul articol 2 din ordonanța de urgență definirii termenilor cu care aceasta operează (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).

Curtea a mai reținut că stabilirea elementelor care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanța judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securității nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calități se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale, fără a angaja răspunderea juridică (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, și Decizia nr. 127 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 9 martie 2010).

Totodată, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, a cărei existență se întemeiază pe dispozițiile art. 116 alin. (2) și art. 117 alin. (3) din Legea fundamentală. Această autoritate este lipsită de atribuții jurisdicționale, iar actele sale privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor de judecată.

Așadar, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanță de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să plaseze Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în afara cadrului constituțional și să confere acestuia rolul de instanță extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, și Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).

În cadrul acțiunii în constatare promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a introduce cererea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității izvorăște din înseși prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securității și se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă față de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că acțiunile promovate de Consiliu nu tind la obținerea unei condamnări judiciare, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoștința publică a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești (a se vedea Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

În ceea ce privește susținerea privind încălcarea principiului egalității în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, precitată).

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Constituție, Curtea a reținut că normele supuse controlului de constituționalitate asigură un raport rezonabil de proporționalitate între interesele concurente implicate, precum și un just echilibru între respectarea dreptului la viață intimă, familială și privată, pe de o parte, și a dreptului la informație, pe de altă parte, fiind create premisele valorificării acestor drepturi în concordanță cu exigențele proprii unui stat de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 211 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 mai 2012).

În fine, Curtea a constatat că prevederile legale criticate privind promovarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, pe calea contenciosului administrativ, nu vizează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul

legalității sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanței de urgență criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menționat, și anume "accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității“ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de cele arătate, Curtea constată că dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, la care autorul face trimitere, nu au incidență în cauză, nevizând ipotezele normative ale textelor criticate.