Anexa 3 - Ordinul MFP nr. 65/2015 - principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale MFP
Raportări contabile anuale întocmite la 31 decembrie de către societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
I. Prevederi generale
1.1. Entitățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, prevăzute la art. 5 din ordin, au obligația să întocmească și să depună raportări contabile anuale la 31 decembrie la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
1.2. (1) Elementele prezentate în raportările contabile anuale întocmite de societățile prevăzute la art. 5 din ordin se determină pe baza prevederilor cuprinse în Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Pentru înregistrarea în contabilitate a rezultatelor retratării se folosesc conturile cuprinse în Planul de conturi prevăzut la pct. 143 din Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Pentru data de 31 decembrie 2014, societățile ale căror valori mobiliare au fost admise la tranzacționare în cursul exercițiului financiar 2014 procedează la întocmirea balanței de verificare cuprinzând informații determinate în baza Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările și completările ulterioare. Acestea înregistrează în contabilitate operațiunile de retratare și obțin balanța de verificare cuprinzând informații determinate potrivit prevederilor IFRS.
(4) Balanța de verificare cuprinzând informații determinate potrivit prevederilor IFRS stă la baza întocmirii raportării contabile anuale prevăzute la art. 13 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare.
1.3. Entitățile prevăzute la pct. 1.1 pot depune raportările contabile anuale direct la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătățirea disciplinei depunerii bilanțurilor contabile și a altor documente cu caracter financiar-contabil și fiscal, de către agenții economici și alți contribuabili. De asemenea, la depunerea raportărilor contabile anuale la 31 decembrie se vor avea în vedere și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național, cu modificările și completările ulterioare.
II. Cerințe privind întocmirea și depunerea raportărilor contabile anuale de către societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
2.1. (1) Entitățile prevăzute la pct. 1.1 întocmesc și depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice raportări contabile anuale la 31 decembrie care cuprind următoarele formulare:
a) Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (cod 10), în structura prevăzută la pct. 4.2;
b) Situația veniturilor și cheltuielilor (cod 20), în structura prevăzută la pct. 4.3;
c) Date informative (cod 30), în structura prevăzută la pct. 4.8;
d) Situația activelor imobilizate (cod 40), în structura prevăzută la pct. 4.9.
(2) Formularele "Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii“, "Situația veniturilor și cheltuielilor“, "Date informative“ și "Situația activelor imobilizate“, cuprinse în raportarea contabilă anuală la 31 decembrie, sunt întocmite pe baza balanței de verificare cuprinzând informațiile determinate potrivit prevederilor IFRS.
2.2. Entitățile completează datele de identificare (denumirea entității, adresa, numărul de telefon și numărul de înmatriculare la registrul comerțului), precum și datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate și codul unic de înregistrare, fără a se folosi prescurtări sau inițiale. În căsuțe se vor trece codurile care delimitează încadrarea entității.
2.3. (1) Entitățile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activități), din Clasificarea activităților din economia națională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare.
(2) Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului "Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii“ cu datele prevăzute mai sus sau completarea formularelor cuprinse în raportările contabile anuale la 31 decembrie cu date eronate conduce la imposibilitatea identificării entității, aceasta fiind sancționată potrivit prevederilor art. 42 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
2.4. (1) Raportările contabile anuale la 31 decembrie se semnează de persoanele abilitate, potrivit legii.
(2) Raportările contabile anuale la 31 decembrie se semnează și de către administratorul sau persoana care are obligația gestionării entității.
2.5. Formatul electronic al raportărilor contabile anuale la 31 decembrie, conținând formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă, se obține prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice pentru întocmirea raportărilor contabile anuale la 31 decembrie, aplicabil entităților prevăzute la pct. 1.1. Programul de asistență este pus la dispoziția entităților gratuit de unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanțelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro. Acest program este elaborat distinct de programul de asistență aplicabil pentru întocmirea situațiilor financiare anuale.
2.6. Entitățile depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice raportările contabile anuale la 31 decembrie, în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică, pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă.
2.7. Formatul electronic al raportărilor contabile anuale la 31 decembrie, generat prin programele de asistență, constă într-un fișier PDF având atașat un fișier xml.
2.8. Formularele care compun raportările contabile anuale la 31 decembrie se completează în lei. Această unitate de măsură se va trece pe fiecare formular în parte.
III. Termenul de depunere a raportărilor contabile anuale întocmite la 31 decembrie de către societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice
3.1. Depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a raportărilor contabile anuale la 31 decembrie, întocmite de entitățile prevăzute la pct. 1.1, se efectuează în termen de 150 de zile de la încheierea anului calendaristic.
3.2. Nedepunerea raportărilor contabile anuale la 31 decembrie se sancționează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
IV. Structura formularelor cuprinse în raportările contabile anuale întocmite la 31 decembrie de către societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
4.1. Completarea raportărilor contabile anuale la 31 decembrie se efectuează folosindu-se Planul de conturi prevăzut la pct. 143 din Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare. Elementele prezentate în raportările contabile anuale întocmite de societățile prevăzute la art. 5 din ordin se determină pe baza prevederilor cuprinse în Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare.
4.2. Structura formularului "Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii“ (cod 10), prevăzut la pct. 2.1 alin. (1) lit. a), este următoarea:
Județul ............... |_|__ Entitatea ............... Adresa: localitatea ..............., sectorul ..............., str. ............... nr. ..............., bl. ..............., sc. ..............., ap. ............... Telefon ..............., fax ............... Număr din registrul comerțului ............... | Forma de proprietate_|_| Activitatea preponderentă (denumire clasă CAEN)............... Cod clasă CAEN ............... |_|_|_|_| Cod unic de înregistrare ............... |_|_|_|_|_|_|_|_|_| |
SITUAȚIA ACTIVELOR, DATORIILOR ȘI CAPITALURILOR PROPRII
la data de 31 decembrie ...............
cod 10 | - lei - | ||||
---|---|---|---|---|---|
Denumirea elementului | Nr. rd. | Sold an curent la: | |||
1 ianuarie | 31 decembrie | ||||
A | B | 1 | 2 | ||
A. | ACTIVE IMOBILIZATE | ||||
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE | |||||
1. Cheltuieli de dezvoltare (ct. 203 - 2803 - 2903) | 01 | ||||
2. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare și alte imobilizări necorporale (ct. 205 + 208 - 2805 - 2808 - 2905 - 2906 - 2908) | 02 | ||||
3. Fond comercial (ct. 2071) | 03 | ||||
4. Imobilizări necorporale în curs de execuție (ct. 233 - 2933) | 04 | ||||
5. Active necorporale de explorare și evaluare a resurselor minerale (206 - 2806 - 2907) | 05 | ||||
TOTAL (rd. 01 la 05) | 06 | ||||
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE | |||||
1. Terenuri și construcții (ct. 211 + 212 - 2811 - 2812 - 2911 - 2912) | 07 | ||||
2. Instalații tehnice și mașini (ct. 213 + 223 - 2813 - 2913) | 08 | ||||
3. Alte instalații, utilaje și mobilier (ct. 214 + 224 - 2814 - 2914) | 09 | ||||
4. Investiții imobiliare (ct. 215 - 2815 - 2915) | 10 | ||||
5. Imobilizări corporale în curs de execuție (ct. 231 - 2931) | 11 | ||||
6. Investiții imobiliare în curs de execuție (ct. 235 - 2935) | 12 | ||||
7. Active corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale (216 - 2816 - 2916) | 13 | ||||
TOTAL (rd. 07 la 13) | 14 | ||||
III. ACTIVE BIOLOGICE (ct. 241 - 284 - 294) | 15 | ||||
IV. IMOBILIZĂRI FINANCIARE | |||||
1. Acțiuni deținute la filiale (ct. 261 - 2961) | 16 | ||||
2. Împrumuturi acordate entităților din grup (ct. 2671 + 2672 - 2964) | 17 | ||||
3. Acțiunile deținute la entitățile asociate și la entitățile controlate în comun (ct. 262 + 263 - 2962) | 18 | ||||
4. Împrumuturi acordate entităților asociate și entităților controlate în comun (ct. 2673 + 2674 - 965) | 19 | ||||
5. Alte titluri imobilizate (ct. 265 + 266 - 2963) | 20 | ||||
6. Alte împrumuturi (ct. 2675* + 2676* + 2677 + 2678* + 2679* - 2966* - 2968*) | 21 | ||||
TOTAL (rd. 16 la 21) | 22 | ||||
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 06 + 14 + 15 + 22) | 23 | ||||
B. | ACTIVE CIRCULANTE | ||||
I. STOCURI | |||||
1. Materii prime și materiale consumabile (ct. 301 + 302 + 303 +/- 308 + 321 + 322 + 323 + 328 + 351 + 358 + 381 +/- 388 - 391 - 392 - 3951 - 3958 - 398) | 24 | ||||
2. Active imobilizate deținute în vederea vânzării (ct. 311) | 25 | ||||
3. Producția în curs de execuție (ct. 331 + 341 +/- 348* - 393 - 3941 - 3952) | 26 | ||||
4. Produse finite și mărfuri (ct. 327 + 345 + 346 + 347 +/- 348* + 354 + 357 + 371 +/- 378 - 3945 - 3946 - 3953 - 3954 - 3957 - 397 - 4428) | 27 | ||||
TOTAL (rd. 24 la 27) | 28 | ||||
II. CREANȚE (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element) | |||||
1. Creanțe comerciale1 (ct. 2675* + 2676* + 2678* + 2679* - 2966* - 2968* + 411 + 413 + 418 - 491) | 29 | ||||
2. Avansuri plătite (ct. 409) | 30 | ||||
3. Sume de încasat de la entitățile din grup (ct. 451** - 495*) | 31 | ||||
4. Sume de încasat de la entitățile asociate și entitățile controlate în comun (ct. 453 - 495*) | 32 | ||||
5. Creanțe rezultate din operațiunile cu instrumente derivate (ct. 465) | 33 | ||||
6. Alte creanțe (ct. 425 + 4282 + 431** + 437** + 4382 + 441** + 4424 + 4428** + 444** + 445 + 446** + 447** + 4482 + 4582 + 461 + 473** - 496 + 5187) | 34 | ||||
7. Capital subscris și nevărsat (ct. 456 - 495*) | 35 | ||||
TOTAL (rd. 29 la 35) | 36 | ||||
III. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT (ct. 505 + 506 + 507 + 508 - 595 - 596 - 598 + 5113 + 5114) | 37 | ||||
IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI (ct. 5112 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542) | 38 | ||||
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 28 + 36 + 37 + 38) | 39 | ||||
C. | CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) | 40 | |||
D. | DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN | ||||
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169) | 41 | ||||
2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 + 5192 + 5198) | 42 | ||||
3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) | 43 | ||||
4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408) | 44 | ||||
5. Efecte de comerț de plătit (ct. 403 + 405) | 45 | ||||
6. Datorii din operațiuni de leasing financiar (ct. 406) | 46 | ||||
7. Sume datorate entităților din grup (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451***) | 47 | ||||
8. Sume datorate entităților asociate și entităților controlate în comun (ct. 1663 + 1686 + 2692 + 453***) | 48 | ||||
9. Datorii rezultate din operațiunile cu instrumente derivate (ct. 465) | 49 | ||||
10. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2693 + 421 + 422 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281 + 431*** + 437*** + 4381 + 441*** + 4423 + 4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 455 + 456*** + 457 + 4581 + 462 + 473*** + 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) | 50 | ||||
TOTAL (rd. 41 la 50) | 51 | ||||
E. | ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd. 39 + 40 - 51 - 70) | 52 | |||
F. | TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 23 + 52) | 53 | |||
G. | DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN | ||||
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile (ct. 161 + 1681 - 169) | 54 | ||||
2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 + 1682 + 5191 + 5192 + 5198) | 55 | ||||
3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) | 56 | ||||
4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401 + 404 + 408) | 57 | ||||
5. Efecte de comerț de plătit (ct. 403 + 405) | 58 | ||||
6. Datorii din operațiuni de leasing financiar (ct. 406) | 59 | ||||
7. Sume datorate entităților din grup (ct. 1661 + 1685 + 2691 + 451***) | 60 | ||||
8. Sume datorate entităților asociate și entităților controlate în comun (ct. 1663 + 1686 + 2692 + 453***) | 61 | ||||
9. Datorii rezultate din operațiunile cu instrumente derivate (ct. 465) | 62 | ||||
10. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623 + 1626 + 167 + 1687 + 2693 + 421 + 422 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281 + 431*** + 437*** + 4381 + 441*** + 4423 + 4428*** + 444*** + 446*** + 447*** + 4481 + 455 + 456*** + 4581 + 462 + 473*** + 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 + 5197) | 63 | ||||
TOTAL (rd. 54 la 63) | 64 | ||||
H. | PROVIZIOANE | ||||
1. Provizioane pentru beneficiile angajaților (ct. 1517) | 65 | ||||
2. Alte provizioane (ct. 1511 + 1512 + 1513 + 1514 + 1518) | 66 | ||||
TOTAL (rd. 65 + 66) | 67 | ||||
I. | VENITURI ÎN AVANS | ||||
1. Subvenții pentru investiții (ct. 475) | 68 | ||||
2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472) - total (rd. 70 + 71), din care: | 69 | ||||
Sume de reluat într-o perioadă de până la un an (ct. 472*) | 70 | ||||
Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an (ct. 472*) | 71 | ||||
3. Venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți (ct. 478) | 72 | ||||
TOTAL (rd. 68 + 69 + 72) | 73 | ||||
J. | CAPITAL ȘI REZERVE | ||||
I. CAPITAL | |||||
1. Capital subscris vărsat (ct. 1012) | 74 | ||||
2. Capital subscris nevărsat (ct. 1011) | 75 | ||||
3. Capital subscris reprezentând datorii financiare2 (ct. 1027) | 76 | ||||
4. Ajustări ale capitalului social (ct. 1028) | SOLD C | 77 | |||
SOLD D | 78 | ||||
5. Alte elemente de capitaluri proprii (ct. 103) | SOLD C | 79 | |||
SOLD D | 80 | ||||
TOTAL (rd. 74 + 75 + 76 + 77 - 78 + 79 - 80) | 81 | ||||
II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) | 82 | ||||
III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) | 83 | ||||
IV. REZERVE | |||||
1. Rezerve legale (ct. 1061) | 84 | ||||
2. Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063) | 85 | ||||
3. Alte rezerve (ct. 1068) | 86 | ||||
TOTAL (rd. 84 la 86) | 87 | ||||
Diferențe de curs valutar din conversia situațiilor financiare anuale individuale într-o monedă de prezentare diferită de monedă funcțională (ct. 1072) | SOLD C | 88 | |||
SOLD D | 89 | ||||
Acțiuni proprii (ct. 109) | 90 | ||||
Câștiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141) | 91 | ||||
Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149) | 92 | ||||
V. REZULTAT REPORTAT, CU EXCEPȚIA REZULTATULUI REPORTAT PROVENIT DIN ADOPTAREA PENTRU PRIMA DATA A IAS 29 (ct. 117) | SOLD C | 93 | |||
SOLD D | 94 | ||||
VI. REZULTAT REPORTAT PROVENIT DIN ADOPTAREA PENTRU PRIMA DATA A IAS 29 (ct. 118) | SOLD C | 95 | |||
SOLD D | 96 | ||||
VII. PROFITUL SAU PIERDEREA LA SFÂRȘITUL PERIOADEI DE RAPORTARE (ct. 121) | SOLD C | 97 | |||
SOLD D | 98 | ||||
Repartizarea profitului (ct. 129) | 99 | ||||
CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 81 + 82 + 83 + 87 + 88 - 89 - 90 + 91 - 92 + 93 - 94 + 95 - 96 + 97 - 98 - 99) | 100 | ||||
Patrimoniul public (ct. 1026) | 101 | ||||
CAPITALURI - TOTAL (rd. 100 + 101) | 102 |
Administrator | Întocmit |
Numele și prenumele ............... Semnătura ............... Ștampila unității | Numele și prenumele ............... Calitatea ............... Semnătura ............... Nr. de înregistrare în organismul profesional |
4.3. Structura formularului "Situația veniturilor și cheltuielilor“ (cod 20), prevăzut la pct. 2.1 alin. (1) lit. b), este următoarea:
SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR
la data de 31 decembrie ...............
cod 20 | - lei - | |||||
---|---|---|---|---|---|---|
Denumirea indicatorilor | Nr. rd. | Perioada de raportare | ||||
An precedent | An curent | |||||
A | B | 1 | 2 | |||
1. | Cifra de afaceri netă (rd. 02 + 03 - 04 + 05) | 01 | ||||
Producția vândută (ct. 701 + 702 + 703 + 704 + 705 + 706 + 708) | 02 | |||||
Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707) | 03 | |||||
Reduceri comerciale acordate (ct. 709) | 04 | |||||
Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri (ct. 7411) | 05 | |||||
2. | Venituri aferente costurilor stocurilor de produse (ct. 711) | SOLD C | 06 | |||
SOLD D | 07 | |||||
3. | Venituri din producția de imobilizări și investiții imobiliare (rd. 09 + 10) | 08 | ||||
4. | Venituri din producția de imobilizări necorporale și corporale (ct. 721 + 722) | 09 | ||||
5. | Venituri din producția de investiții imobiliare (ct. 725) | 10 | ||||
6. | Venituri din activele imobilizate (sau grupurile destinate cedării) deținute în vederea vânzării (ct. 753) | 11 | ||||
7. | Venituri din reevaluarea imobilizărilor necorporale și corporale (ct. 755) | 12 | ||||
8. | Venituri din investiții imobiliare (ct. 756) | 13 | ||||
9. | Venituri din active biologice și produse agricole (ct. 757) | 14 | ||||
10. | Venituri din subvenții de exploatare în caz de calamități și alte evenimente similare (ct. 7417) | 15 | ||||
11. | Alte venituri din exploatare (ct. 758 + 7419) | 16 | ||||
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL (rd. 01 + 06 - 07 + 08 + 11 + 12 + 13 + 14 + 15 + 16) | 17 | |||||
12. | a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile (ct. 601 + 602 - 7412) | 18 | ||||
Alte cheltuieli materiale (ct. 603 + 604 + 608) | 19 | |||||
b) Alte cheltuieli externe (cu energie și apă) (ct. 605 - 7413) | 20 | |||||
c) Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607) | 21 | |||||
Reduceri comerciale primite (ct. 609) | 22 | |||||
13. | Cheltuieli cu personalul (rd. 24 + 25), din care: | 23 | ||||
a) Salarii și indemnizații1 (ct. 641 + 642 + 643 + 644 - 7414) | 24 | |||||
b) Cheltuieli cu asigurările și protecția socială (ct. 645 - 7415) | 25 | |||||
14. | a) Ajustări de valoare privind imobilizările necorporale, corporale, investițiile imobiliare și activele biologice evaluate la cost (rd. 27 - 28) | 26 | ||||
a.1) Cheltuieli (ct. 6811 + 6813 + 6816 + 6817) | 27 | |||||
a.2) Venituri (ct. 7813 + 7816) | 28 | |||||
b) Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 30 - 31) | 29 | |||||
b.1) Cheltuieli (ct. 654 + 6814) | 30 | |||||
b.2) Venituri (ct. 754 + 7814) | 31 | |||||
15. | Alte cheltuieli de exploatare (rd. 33 la 41) | 32 | ||||
15.1. Cheltuieli privind prestațiile externe (ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 621 + 622 + 623 + 624 + 625 + 626 + 627 + 628 - 7416) | 33 | |||||
15.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (ct. 635) | 34 | |||||
15.3. Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător (ct. 652) | 35 | |||||
15.4. Cheltuieli legate de activele imobilizate (sau grupurile destinate cedării) deținute în vederea vânzării (ct. 653) | 36 | |||||
15.5. Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor necorporale și corporale (ct. 655) | 37 | |||||
15.6. Cheltuieli privind investițiile imobiliare (ct. 656) | 38 | |||||
15.7. Cheltuieli privind activele biologice și produsele agricole (ct. 657) | 39 | |||||
15.8. Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente similare (ct. 6587) | 40 | |||||
15.9. Alte cheltuieli (ct. 6581 + 6582 + 6583 + 6585 + 6588) | 41 | |||||
Ajustări privind provizioanele (rd. 43 - 44) | 42 | |||||
- Cheltuieli (ct. 6812) | 43 | |||||
- Venituri (ct. 7812) | 44 | |||||
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd. 18 la 21 - 22 + 23 + 26 + 29 + 32 + 42) | 45 | |||||
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE: | 46 | |||||
- Profit (rd. 17 - 45) | ||||||
- Pierdere (rd. 45 - 17) | 47 | |||||
16. | Venituri din acțiuni deținute la filiale (ct. 7611) | 48 | ||||
17. | Venituri din acțiuni deținute la entități asociate și entități controlate în comun (ct. 7613) | 49 | ||||
18. | Venituri din operațiuni cu titluri și alte instrumente financiare (ct. 762) | 50 | ||||
19. | Venituri din operațiuni cu instrumente derivate (ct. 763) | 51 | ||||
20. | Venituri din diferențe de curs valutar (ct. 765) | 52 | ||||
21. | Venituri din dobânzi (ct. 766*) | 53 | ||||
- din care, veniturile obținute de la entitățile din grup | 54 | |||||
22. | Alte venituri financiare (ct. 7615 + 764 + 767 + 768) | 55 | ||||
VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 48 + 49 + 50 + 51 + 52 + 53 + 55) | 56 | |||||
23. | Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile financiare deținute ca active circulante (rd. 58 - 59) | 57 | ||||
- Cheltuieli (ct. 686) | 58 | |||||
- Venituri (ct. 786) | 59 | |||||
24. | Cheltuieli privind operațiunile cu titluri și alte instrumente financiare (ct. 661) | 60 | ||||
25. | Cheltuieli privind operațiunile cu instrumente derivate (ct. 662) | 61 | ||||
26. | Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666* - 7418) | 62 | ||||
- din care, cheltuielile în relația cu entitățile din grup | 63 | |||||
27. | Alte cheltuieli financiare (ct. 663 + 664 + 665 + 667 + 668) | 64 | ||||
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 57 + 60 + 61 + 62 + 64) | 65 | |||||
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă): | 66 | |||||
- Profit (rd. 56 - 65) | ||||||
- Pierdere (rd. 65 - 56) | 67 | |||||
VENITURI TOTALE (rd. 17 + 56) | 68 | |||||
CHELTUIELI TOTALE (rd. 45 + 65) | 69 | |||||
28. | PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă): | 70 | ||||
- Profit (rd. 68 - 69) | ||||||
- Pierdere (rd. 69 - 68) | 71 | |||||
29. | Impozitul pe profit curent (ct. 691) | 72 | ||||
30. | Impozitul pe profit amânat (ct. 692) | 73 | ||||
31. | Venituri din impozitul pe profit amânat (ct. 792) | 74 | ||||
32. | Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct. 698) | 75 | ||||
33. | PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A PERIOADEI DE RAPORTARE: | 76 | ||||
- Profit (rd. 70 - 72 - 73 + 74 - 75) | ||||||
- Pierdere (rd. 71 + 72 + 73 - 74 + 75); (rd. 72 + 73 + 75 - 70 - 74) | 77 |
Administrator | Întocmit |
Numele și prenumele ............... Semnătura ............... Ștampila unității | Numele și prenumele ............... Calitatea ............... Semnătura ............... Nr. de înregistrare în organismul profesional |
Structura formularelor "Date informative“ (cod 30) și "Situația activelor imobilizate“ (cod 40) și modul de completare a acestora
4.4. (1) În formularul "Date informative“ (cod 30), la rândurile 01, 02 și 03 coloana 1, entitățile care au în subordine subunități vor înscrie cifra 1, indiferent de numărul acestora.
(2) Rândul 03 coloana 1 din formularul "Date informative“ se completează numai de entitățile care la sfârșitul perioadei de raportare nu au înregistrat nici profit, nici pierdere (rezultat financiar zero).
4.5. La rândurile privind plățile restante din formularul "Date informative“ (cod 30) se înscriu sumele care la data de 31 decembrie au depășit termenele de plată prevăzute în contracte sau acte normative.
4.6. La rândul 64 din formularul "Date informative“ (cod 30) se va cuprinde contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaților în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare.
4.7. În formularul "Situația activelor imobilizate“ (cod 40), informațiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a imobilizărilor, după caz. În cadrul acestui formular, la "Situația ajustărilor pentru depreciere“ se înscriu informațiile din contabilitate reprezentând ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare aferente imobilizărilor și activelor biologice.
4.8. Structura formularului "Date informative“ (cod 30), prevăzut la pct. 2.1 alin. (1) lit. c), este următoarea:
DATE INFORMATIVE
la data de 31 decembrie ...............
cod 30 | - lei - | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
I. Date privind rezultatul înregistrat | Nr. rd. | Nr. unități | Sume | ||||
A | B | 1 | 2 | ||||
Unități care au înregistrat profit | 01 | ||||||
Unități care au înregistrat pierdere | 02 | ||||||
Unități care nu au înregistrat nici profit, nici pierdere | 03 | ||||||
II. Date privind plățile restante | Nr. rd. | Total (col. 2 + 3) | Din care: | ||||
Pentru activitatea curentă | Pentru activitatea de investiții | ||||||
A | B | 1 | 2 | 3 | |||
Plăți restante - total (rd. 05 + 09 + 15 la 19 + 23), din care: | 04 | ||||||
Furnizori restanți - total (rd. 06 la 08), din care: | 05 | ||||||
- peste 30 de zile | 06 | ||||||
- peste 90 de zile | 07 | ||||||
- peste 1 an | 08 | ||||||
Obligații restante față de bugetul asigurărilor sociale - total (rd. 10 la 14), din care: | 09 | ||||||
- contribuții pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariați și alte persoane asimilate | 10 | ||||||
- contribuții pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate | 11 | ||||||
- contribuția pentru pensia suplimentară | 12 | ||||||
- contribuții pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj | 13 | ||||||
- alte datorii sociale | 14 | ||||||
Obligații restante față de bugetele fondurilor speciale și alte fonduri | 15 | ||||||
Obligații restante față de alți creditori | 16 | ||||||
Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat | 17 | ||||||
Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale | 18 | ||||||
Credite bancare nerambursate la scadență - total (rd. 20 la 22), din care: | 19 | ||||||
- restante după 30 de zile | 20 | ||||||
- restante după 90 de zile | 21 | ||||||
- restante după 1 an | 22 | ||||||
Dobânzi restante | 23 | ||||||
III. Număr mediu de salariați | Nr. rd. | 31 decembrie an precedent | 31 decembrie an curent | ||||
A | B | 1 | 2 | ||||
Număr mediu de salariați | 24 | ||||||
Numărul efectiv de salariați existenți la sfârșitul perioadei, respectiv la data de 31 decembrie | 25 | ||||||
IV. Dobânzi, dividende și redevențe plătite în cursul perioadei de raportare. Subvenții încasate și creanțe restante | Nr. rd. | Sume | |||||
A | B | 1 | |||||
Venituri brute din dobânzi plătite către persoanele fizice nerezidente, din care: | 26 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 27 | ||||||
Venituri brute din dobânzi plătite către persoanele fizice nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: | 28 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 29 | ||||||
Venituri brute din dobânzi plătite către persoane juridice nerezidente, din care: | 30 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 31 | ||||||
Venituri brute din dobânzi plătite către persoane juridice asociate nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: | 32 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 33 | ||||||
Venituri brute din dividende plătite către persoane fizice nerezidente, din care: | 34 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 35 | ||||||
Venituri brute din dividende plătite către persoane fizice nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: | 36 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 37 | ||||||
Venituri brute din dividende plătite către persoane juridice nerezidente din state membre ale Uniunii Europene, potrivit prevederilor art. 117 lit. h) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, din care: | 38 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 39 | ||||||
Venituri brute din redevențe plătite către persoane fizice nerezidente, din care: | 40 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 41 | ||||||
Venituri brute din redevențe plătite către persoane fizice nerezidente din state membre ale Uniunii Europene, din care: | 42 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 43 | ||||||
Venituri brute din redevențe plătite către persoane juridice nerezidente, din care: | 44 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 45 | ||||||
Venituri brute din redevențe plătite către persoane juridice asociate nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: | 46 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 47 | ||||||
Redevențe plătite în cursul perioadei de raportare pentru bunurile din domeniul public, primite în concesiune, din care: | 48 | ||||||
- redevențe pentru bunurile din domeniul public plătite la bugetul de stat | 49 | ||||||
Redevență minieră plătită la bugetul de stat | 50 | ||||||
Redevență petrolieră plătită la bugetul de stat | 51 | ||||||
Chirii plătite în cursul perioadei de raportare pentru terenuri1) | 52 | ||||||
Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente, din care: | 53 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 54 | ||||||
Venituri brute din servicii plătite către persoane nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: | 55 | ||||||
- impozitul datorat la bugetul de stat | 56 | ||||||
Subvenții încasate în cursul perioadei de raportare, din care: | 57 | ||||||
- subvenții încasate în cursul perioadei de raportare aferente activelor | 58 | ||||||
- subvenții aferente veniturilor, din care: | 59 | ||||||
- subvenții pentru stimularea ocupării forței de muncă**) | 60 | ||||||
Creanțe restante, care nu au fost încasate la termenele prevăzute în contractele comerciale și/sau în actele normative în vigoare, din care: | 61 | ||||||
- creanțe restante de la entități din sectorul majoritar sau integral de stat | 62 | ||||||
- creanțe restante de la entități din sectorul privat | 63 | ||||||
V. Tichete de masă | Nr. rd. | Sume | |||||
A | B | 1 | |||||
Contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaților | 64 | ||||||
VI. Cheltuieli efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare***) | Nr. rd. | 31 decembrie an precedent | 31 decembrie an curent | ||||
A | B | 1 | 2 | ||||
Cheltuieli de cercetare-dezvoltare | 65 | ||||||
- după surse de finanțare, din care: | 66 | ||||||
- din fonduri publice | 67 | ||||||
- din fonduri private | 68 | ||||||
- după natura cheltuielilor, din care: | 69 | ||||||
- cheltuieli curente | 70 | ||||||
- cheltuieli de capital | 71 | ||||||
VII. Cheltuieli de inovare****) | Nr. rd. | 31 decembrie an precedent | 31 decembrie an curent | ||||
A | B | 1 | 2 | ||||
Cheltuieli de inovare | 72 | ||||||
VIII. Alte informații | Nr. rd. | 31 decembrie an precedent | 31 decembrie an curent | ||||
A | B | 1 | 2 | ||||
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (ct. 4094) | 73 | ||||||
Avansuri acordate pentru imobilizări corporale (ct. 4093) | 74 | ||||||
Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 76 + 84), din care: | 75 | ||||||
Acțiuni deținute la entitățile afiliate, interese de participare, alte titluri imobilizate și obligațiuni, în sume brute (rd. 77 la 83), din care: | 76 | ||||||
- acțiuni cotate emise de rezidenți | 77 | ||||||
- acțiuni necotate emise de rezidenți | 78 | ||||||
- părți sociale emise de rezidenți | 79 | ||||||
- obligațiuni emise de rezidenți | 80 | ||||||
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv emise de rezidenți | 81 | ||||||
- acțiuni și părți sociale emise de nerezidenți | 82 | ||||||
- obligațiuni emise de nerezidenți | 83 | ||||||
Creanțe imobilizate, în sume brute (rd. 85 + 86), din care: | 84 | ||||||
- creanțe imobilizate în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute (din ct. 267) | 85 | ||||||
- creanțe imobilizate în valută (din ct. 267) | 86 | ||||||
Creanțe comerciale, avansuri acordate furnizorilor și alte conturi asimilate, în sume brute (ct. 4092 + 411 + 413 + 418), din care: | 87 | ||||||
- creanțe comerciale externe, avansuri acordate furnizorilor externi și alte conturi asimilate, în sume brute (din ct. 4092 + din ct. 411 + din ct. 413 + din ct. 418) | 88 | ||||||
Creanțe comerciale neîncasate la termenul stabilit (din ct. 4092 + din ct. 411 + din ct. 413) | 89 | ||||||
Creanțe în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 425 + 4282) | 90 | ||||||
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (ct. 431 + 437 + 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 + 446 + 447 + 4482), (rd. 92 la 96), din care: | 91 | ||||||
- creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + 4382) | 92 | ||||||
- creanțe fiscale în legătură cu bugetul statului (ct. 441 + 4424 + 4428 + 444 + 446) | 93 | ||||||
- subvenții de încasat (ct. 445) | 94 | ||||||
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (ct. 447) | 95 | ||||||
- alte creanțe în legătură cu bugetul statului (ct. 4482) | 96 | ||||||
Creanțele entității în relațiile cu entitățile din grup (ct. 451) | 97 | ||||||
Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului neîncasate la termenul stabilit (din ct. 431 + din ct. 437 + din ct. 4382 + din ct. 441 + din ct. 4424 + din ct. 4428 + din ct. 444 + din ct. 445 + din ct. 446 + din ct. 447 + din ct. 4482) | 98 | ||||||
Creanțe din operațiuni cu instrumente derivate (ct. 4652) | 99 | ||||||
Alte creanțe (ct. 453 + 456 + 4582 + 461 + 471 + 473), (rd. 101 la 103), din care: | 100 | ||||||
- decontări cu entitățile asociate și entitățile controlate în comun, decontări cu acționarii privind capitalul și decontări din operații în participație (ct. 453 + 456 + 4582) | 101 | ||||||
- alte creanțe în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât creanțele în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului) (din ct. 461 + din ct. 471 + din ct. 473) | 102 | ||||||
- sumele preluate din contul 542 "Avansuri de trezorerie“ reprezentând avansurile de trezorerie, acordate potrivit legii și nedecontate până la data de 31 decembrie (din ct. 461) | 103 | ||||||
Dobânzi de încasat (ct. 5187), din care: | 104 | ||||||
- de la nerezidenți | 105 | ||||||
Valoarea împrumuturilor acordate operatorilor economici*****) | 106 | ||||||
Investiții pe termen scurt, în sume brute (ct. 505 + 506 + din ct. 508) (rd. 108 la 114), din care: | 107 | ||||||
- acțiuni cotate emise de rezidenți | 108 | ||||||
- acțiuni necotate emise de rezidenți | 109 | ||||||
- părți sociale emise de rezidenți | 110 | ||||||
- obligațiuni emise de rezidenți | 111 | ||||||
- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv rezidente | 112 | ||||||
- acțiuni emise de nerezidenți | 113 | ||||||
- obligațiuni emise de nerezidenți | 114 | ||||||
Alte valori de încasat (ct. 5113 + 5114) | 115 | ||||||
Casa în lei și în valută (rd. 117 + 118), din care: | 116 | ||||||
- în lei (ct. 5311) | 117 | ||||||
- în valută (ct. 5314) | 118 | ||||||
Conturi curente la bănci în lei și în valută (rd. 120 + 122), din care: | 119 | ||||||
- în lei (ct. 5121), din care: | 120 | ||||||
- conturi curente în lei deschise la bănci nerezidente | 121 | ||||||
- în valută (ct. 5124), din care: | 122 | ||||||
- conturi curente în valută deschise la bănci nerezidente | 123 | ||||||
Alte conturi curente la bănci și acreditive (rd. 125 + 126), din care: | 124 | ||||||
- sume în curs de decontare, acreditive și alte valori de încasat, în lei (ct. 5112 + 5125 + 5411) | 125 | ||||||
- sume în curs de decontare și acreditive în valută (din ct. 5125 + 5412) | 126 | ||||||
Datorii (rd. 128 + 131 + 134 + 137 + 140 + 143 + 146 + 149 + 152 + 155 + 158 + 159 + 163 + 165 + 166 + 171 + 172 + 173 + 174 + 180), din care: | 127 | ||||||
Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni, în sume brute (ct. 161), (rd. 129 + 130), din care: | 128 | ||||||
- în lei | 129 | ||||||
- în valută | 130 | ||||||
Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de obligațiuni, în sume brute 131 (ct. 1681), (rd. 132 + 133), din care: | |||||||
- în lei | 132 | ||||||
- în valută | 133 | ||||||
Credite bancare interne pe termen scurt (ct. 5191 + 5192 + 5197), (rd. 135 + 136), din care: | 134 | ||||||
- în lei | 135 | ||||||
- în valută | 136 | ||||||
Dobânzile aferente creditelor bancare interne pe termen scurt (din ct. 5198), (rd. 138 + 139), din care: | 137 | ||||||
- în lei | 138 | ||||||
- în valută | 139 | ||||||
Credite bancare externe pe termen scurt (ct. 5193 + 5194 + 5195), (rd. 141 + 142), din care: | 140 | ||||||
- în lei | 141 | ||||||
- în valută | 142 | ||||||
Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe termen scurt (din ct. 5198), (rd. 144 + 145), din care: | 143 | ||||||
- în lei | 144 | ||||||
- în valută | 145 | ||||||
Credite bancare pe termen lung (ct. 1621 + 1622 + 1627), (rd. 147 + 148), din care: | 146 | ||||||
- în lei | 147 | ||||||
- în valută | 148 | ||||||
Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung (din ct. 1682), (rd. 150 + 151), din care: | 149 | ||||||
- în lei | 150 | ||||||
- în valută | 151 | ||||||
Credite bancare externe pe termen lung (ct. 1623 + 1624 + 1625), (rd. 153 + 154), din care: | 152 | ||||||
- în lei | 153 | ||||||
- în valută | 154 | ||||||
Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe termen lung (din ct. 1682), (rd. 156 + 157), din care: | 155 | ||||||
- în lei | 156 | ||||||
- în valută | 157 | ||||||
Credite de la Trezoreria Statului și dobânzile aferente (ct. 1626 + din ct. 1682) | 158 | ||||||
Alte împrumuturi și dobânzile aferente (ct. 166 + 167 + 1685 + 1686 + 1687), (rd. 160 + 161), din care: | 159 | ||||||
- în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute | 160 | ||||||
- în valută | 161 | ||||||
Valoarea concesiunilor primite (din ct. 167) | 162 | ||||||
Datorii comerciale, avansuri primite de la clienți și alte conturi asimilate, în sume brute (ct. 401 + 403 + 404 + 405 + 406 + 408 + 419), din care: | 163 | ||||||
- datorii comerciale externe, avansuri primite de la clienți externi și alte conturi asimilate, în sume brute (din ct. 401 + din ct. 403 + din ct. 404 + din ct. 405 + din ct. 406 + din ct. 408 + din ct. 419) | 164 | ||||||
Datorii în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 421 + 422 + 423 + 424 + 165 426 + 427 + 4281) | |||||||
Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (ct. 431 + 437 + 4381 + 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + 4481), (rd. 167 la 170), din care: | 166 | ||||||
- datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + 4381) | 167 | ||||||
- datorii fiscale în legătură cu bugetul statului (ct. 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446) | 168 | ||||||
- fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate (ct. 447) | 169 | ||||||
- alte datorii în legătură cu bugetul statului (ct. 4481) | 170 | ||||||
Datoriile entității în relațiile cu entitățile din grup (ct. 451) | 171 | ||||||
Sume datorate acționarilor (ct. 455) | 172 | ||||||
Datorii din operațiuni cu instrumente derivate (ct. 4651) | 173 | ||||||
Alte datorii (ct. 269 + 453 + 456 + 457 + 4581 + 462 + 472 + 473 + 478 + 509), (rd. 175 la 179), din care: | 174 | ||||||
- decontări cu entitățile asociate și entitățile controlate în comun, decontări cu acționarii privind capitalul, dividende și decontări din operații în participație (ct. 453 + 456 + 457 + 4581) | 175 | ||||||
- alte datorii în legătură cu persoanele fizice și persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituțiile publice (instituțiile statului)2) (din ct. 462 + din ct. 472 + din ct. 473) | 176 | ||||||
- subvenții nereluate la venituri (din ct. 472) | 177 | ||||||
- vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare și investiții pe termen scurt (ct. 269 + 509) | 178 | ||||||
- venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți (ct. 478) | 179 | ||||||
Dobânzi de plătit (ct. 5186) | 180 | ||||||
Valoarea împrumuturilor primite de la operatorii economici*****) | 181 | ||||||
Capital subscris vărsat (ct. 1012), din care: | 182 | ||||||
- acțiuni cotate3) | 183 | ||||||
- acțiuni necotate4) | 184 | ||||||
- părți sociale | 185 | ||||||
- capital subscris vărsat de nerezidenți (din ct. 1012) | 186 | ||||||
Brevete și licențe (din ct. 205) | 187 | ||||||
IX. Informații privind cheltuielile cu colaboratorii | Nr. rd. | 31 decembrie an precedent | 31 decembrie an curent | ||||
A | B | 1 | 2 | ||||
Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621) | 188 | ||||||
X. Informații privind bunurile din domeniul public al statului | Nr. rd. | 31 decembrie an precedent | 31 decembrie an curent | ||||
Valoarea bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrare | 189 | ||||||
Valoarea bunurilor din domeniul public al statului aflate în concesiune | 190 | ||||||
Valoarea bunurilor din domeniul public al statului închiriate | 191 | ||||||
XI. Capital social vărsat | Nr. rd. | 31 decembrie an precedent | 31 decembrie an curent | ||||
Suma (Col. 1) | %5) (Col. 2) | Suma (Col. 3) | %5) (Col. 4) | ||||
Capital social vărsat (ct. 1012)5) (rd. 193 + 196 + 200 + 201 + 202 + 203), din care: | 192 | X | X | ||||
- deținut de instituții publice (rd. 194 + 195), din care: | 193 | ||||||
- deținut de instituții publice de subordonare centrală | 194 | ||||||
- deținut de instituții publice de subordonare locală | 195 | ||||||
- deținut de societățile cu capital de stat, din care: | 196 | ||||||
- cu capital integral de stat | 197 | ||||||
- cu capital majoritar de stat | 198 | ||||||
- cu capital minoritar de stat | 199 | ||||||
- deținut de regii autonome | 200 | ||||||
- deținut de societățile cu capital privat | 201 | ||||||
- deținut de persoane fizice | 202 | ||||||
- deținut de alte entități | 203 | ||||||
Nr. rd. | Sume | ||||||
A | B | 2013 | 2014 | ||||
XII. Dividende/Vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local, de repartizat din profitul exercițiului financiar de către companiile naționale, societățile naționale, societățile și regiile autonome, din care: | 204 | ||||||
- către instituții publice centrale | 205 | ||||||
- către instituții publice locale | 206 | ||||||
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ-teritoriale/instituțiile publice deține/dețin direct/indirect acțiuni sau participații, indiferent de ponderea acestora | 207 | ||||||
Nr. rd. | Sume | ||||||
A | B | 2013 | 2014 | ||||
XIII. Dividende/Vărsăminte cuvenite bugetului de stat sau local, virate în perioada de raportare din profitul companiilor naționale, societăților naționale, societăților și al regiilor autonome, din care: | 208 | ||||||
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiului financiar al anului precedent, din care virate: | 209 | ||||||
- către instituții publice centrale | 210 | ||||||
- către instituții publice locale | 211 | ||||||
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ-teritoriale/instituțiile publice deține/dețin direct/indirect acțiuni sau participații, indiferent de ponderea acestora | 212 | ||||||
- dividende/vărsăminte din profitul exercițiilor financiare anterioare anului precedent, din care virate: | 213 | ||||||
- către instituții publice centrale | 214 | ||||||
- către instituții publice locale | 215 | ||||||
- către alți acționari la care statul/unitățile administrativ-teritoriale/instituțiile publice deține/dețin direct/indirect acțiuni sau participații, indiferent de ponderea acestora | 216 | ||||||
XIV. Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice******) | Nr. rd. | Sume | |||||
A | B | 2013 | 2014 | ||||
Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la valoarea nominală), din care: | 217 | ||||||
- creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate | 218 | ||||||
Creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice (la cost de achiziție), din care: | 219 | ||||||
- creanțe preluate prin cesionare de la persoane juridice afiliate | 220 | ||||||
XV. Venituri obținute din activități agricole*******) | Nr. rd. | Sume | |||||
A | B | 2013 | 2014 | ||||
Venituri obținute din activități agricole | 221 |
Administrator | Întocmit |
Numele și prenumele ............... Semnătura ............... Ștampila unității | Numele și prenumele ............... Calitatea ............... Semnătura ............... Nr. de înregistrare în organismul profesional ............... |
4.9. Structura formularului "Situația activelor imobilizate“ (cod 40), prevăzut la pct. 2.1 alin. (1) lit. d), este următoarea:
SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE
la data de 31 decembrie ...............
cod 40 | - lei - | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Elemente de imobilizări | Nr. rd. | Valori brute | |||||
Sold inițial | Creșteri | Reduceri | Sold final (col. 5 = 1 + 2 - 3) | ||||
Total | Din care: dezmembrări și casări | ||||||
A | B | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |
I. Imobilizări necorporale | |||||||
Cheltuieli de dezvoltare | 01 | X | |||||
Alte imobilizări | 02 | X | |||||
Imobilizări necorporale în curs de execuție | 03 | X | |||||
Active necorporale de explorare și evaluare a resurselor minerale | 04 | X | |||||
TOTAL (rd. 01 la 04) | 05 | X | |||||
II. Imobilizări corporale | |||||||
Terenuri | 06 | X | |||||
Construcții | 07 | ||||||
Instalații tehnice și mașini | 08 | ||||||
Alte instalații, utilaje și mobilier | 09 | ||||||
Investiții imobiliare | 10 | ||||||
Active corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale | 11 | ||||||
Imobilizări corporale în curs de execuție | 12 | ||||||
Investiții imobiliare în curs de execuție | 13 | ||||||
TOTAL (rd. 06 la 13) | 14 | ||||||
III. Active biologice | 15 | X | |||||
IV. Imobilizări financiare | 16 | X | |||||
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 05 + 14 + 15 + 16) | 17 |
SITUAȚIA AMORTIZĂRII ACTIVELOR IMOBILIZATE
cod 40 | - lei - | |||||
---|---|---|---|---|---|---|
Elemente de imobilizări | Nr. rd. | Sold inițial | Amortizare în cursul anului | Amortizare aferentă imobilizărilor scoase din evidență | Amortizare la sfârșitul anului (col. 9 = 6 + 7 - 8) | |
A | B | 6 | 7 | 8 | 9 | |
I. Imobilizări necorporale | ||||||
Cheltuieli de dezvoltare | 18 | |||||
Alte imobilizări | 19 | |||||
Active necorporale de explorare și evaluare a resurselor minerale | 20 | |||||
TOTAL (rd. 18 + 19 + 20) | 21 | |||||
II. Imobilizări corporale | ||||||
Terenuri | 22 | |||||
Construcții | 23 | |||||
Instalații tehnice și mașini | 24 | |||||
Alte instalații, utilaje și mobilier | 25 | |||||
Investiții imobiliare | 26 | |||||
Active corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale | 27 | |||||
TOTAL (rd. 22 la 27) | 28 | |||||
III. Active biologice | 29 | |||||
AMORTIZĂRI - TOTAL (rd. 21 + 28 + 29) | 30 |
SITUAȚIA AJUSTĂRILOR PENTRU DEPRECIERE
cod 40 | - lei - | |||||
---|---|---|---|---|---|---|
Elemente de imobilizări | Nr. rd. | Sold inițial | Ajustări constituite în cursul anului | Ajustări reluate la venituri | Sold final (col. 13 = 10 + 11 - 12) | |
A | B | 10 | 11 | 12 | 13 | |
I. Imobilizări necorporale | ||||||
Cheltuieli de dezvoltare | 31 | |||||
Alte imobilizări | 32 | |||||
Imobilizări necorporale în curs de execuție | 33 | |||||
Active necorporale de explorare și evaluare a resurselor minerale evaluate la cost | 34 | |||||
TOTAL (rd. 31 la 34) | 35 | |||||
II. Imobilizări corporale | ||||||
Terenuri | 36 | |||||
Construcții | 37 | |||||
Instalații tehnice și mașini | 38 | |||||
Alte instalații, utilaje și mobilier | 39 | |||||
Investiții imobiliare | 40 | |||||
Active corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale evaluate la cost | 41 | |||||
Imobilizări corporale în curs de execuție | 42 | |||||
Investiții imobiliare în curs de execuție | 43 | |||||
TOTAL (rd. 36 la 43) | 44 | |||||
III. Active biologice | 45 | |||||
IV. Imobilizări financiare | 46 | |||||
AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE - TOTAL (rd. 35 + 44 + 45 + 46) | 47 |
Administrator | Întocmit |
Numele și prenumele ............... Semnătura ............... Ștampila unității | Numele și prenumele ............... Calitatea ............... Semnătura ............... Nr. de înregistrare în organismul profesional ............... |