Hotărâre CEDO în Cauza Căpitan şi alţii împotriva României din 19.05.2015

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cincisprezece cereri (nr. 16.497/06, 43.943/06, 5.579/07, 35.907/07, 30.448/08, 32.241/08, 43.154/08, 1.411/09, 3.044/09, 16.199/09, 29.686/09, 23.802/10, 43.022/10, 1.799/11 și 65.420/11) îndreptate împotriva României, prin care două societăți comerciale de drept românesc și paisprezece resortisanți români au sesizat Curtea, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția). Numele acestora și alte detalii, precum și data depunerii fiecărei cereri sunt menționate în tabelul anexat.

2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Catrinel Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. În conformitate cu Protocolul nr. 14, după informarea Guvernului pârât, cererile au fost repartizate unui comitet format din trei judecători.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzelor

4. La datele menționate în tabelul anexat, instanțele interne au pronunțat hotărâri potrivit cărora reclamanții aveau dreptul la anumite sume și/sau dreptul de a beneficia de anumite acțiuni întreprinse în favoarea lor de autoritățile statului. Cu toate acestea, reclamanții nu au putut obține în timp util punerea în executare a hotărârilor pronunțate.

II. Dreptul intern relevant

5. Dispozițiile legale interne relevante și procedurile referitoare la executarea hotărârilor judecătorești definitive împotriva autorităților statului sunt descrise în Cauza-pilot Fundația de Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu împotriva României (nr. 2.699/03 și 43.597/07, pct. 36-40, 7 ianuarie 2014).

ÎN DREPT

I. Conexarea cererilor

6. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră că este adecvată conexarea acestora într-o singură hotărâre.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1

7. Reclamanții s-au plâns că neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor le-a încălcat dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, și, de asemenea, dreptul la proprietate, astfel cum este prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În măsura în care sunt relevante, aceste articole se citesc după cum urmează:

Art. 6 § 1

"Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...], de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]"

Art. 1 din Protocolul nr. 1

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."

8. Curtea observă că hotărârile în speță dispuneau ca autoritățile competente să execute diferite obligații în natură sau să plătească reclamanților anumite sume de bani.

9. Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauze care au ridicat probleme similare celor din cererile prezente (a se vedea, de exemplu, Fundația de Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu, citată anterior, pct. 78, și toate referințele din aceasta).

10. Jurisprudența sa se bazează pe principiul că dreptul la o instanță, protejat de art. 6 din Convenție, ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie - care dă naștere unui drept consacrat la o plată sau la anumite acțiuni de întreprins în favoarea reclamantului, care ar trebui considerate ca un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 - să rămână inoperantă în detrimentul unei părți [a se vedea, printre multe alte autorități, Burdov împotriva Rusiei (nr. 2), nr. 33.509/04, pct. 65 și 87, CEDO 2009].

11. După ce a examinat toate probele care i-au fost prezentate, Curtea nu a identificat niciun fapt și niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie privind admisibilitatea și fondul în cauzele prezente.

12. Prin urmare, ținând seama de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul părților și de natura reparațiilor, Curtea constată că autoritățile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa pe deplin și în timp util hotărârile pronunțate în favoarea reclamanților.

13. Considerentele anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curții să concluzioneze că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cazul tuturor cererilor.

III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției

14. Reclamanții din cererile nr. 35.907/07, 1.411/09, 3.044/09 și 29.686/09 au formulat și alte plângeri în temeiul unor diferite articole din Convenție.

15. Totuși, în lumina tuturor elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenție sau în protocoalele la aceasta.

16. Rezultă că această parte a capetelor de cerere este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 și art. 35 § 4 din Convenție.

IV. Cu privire la aplicarea art. 46 și art. 41 din Convenție

A. Art. 46 din Convenție

17. Art. 46 din Convenție prevede:

"1. Înaltele părți contractante se obligă să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții, pronunțate în cauzele în care sunt părți.

2. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului miniștrilor, care supraveghează executarea ei."

18. Având în vedere concluziile sale cu privire la art. 46 din Convenție în Cauza Fundația de Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu (citată anterior, pct. 75-84), Curtea consideră că Guvernul trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, punerea în executare deplină a hotărârilor care sunt încă neexecutate.

B. Art. 41 din Convenție

19. Art. 41 din Convenție prevede:

"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă."

20. Atunci când stabilește sumele care urmează să fie acordate în temeiul acestei dispoziții, Curtea trebuie să țină seama de faptul că unii reclamanți (a se vedea cererile nr. 30.448/08, 43.154/08, 16.199/09 și 23.802/10) nu au prezentat cereri pertinente de acordare a unei reparații echitabile, în timp ce alții (a se vedea cererile nr. 16.497/06, 5.579/07, 32.241/08, 3.044/09 și 43.022/10) fie nu au formulat cereri pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, fie nu au prezentat documente justificative relevante.

21. Având în vedere documentele pe care le are la dispoziție și jurisprudența în materie (a se vedea Fundația de Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu, citată anterior, pct. 90-91), Curtea consideră rezonabil să acorde reclamanților, în ceea ce privește prejudiciul moral și cheltuielile de judecată, sumele menționate în tabelul anexat.