ANEXĂ - NORME METODOLOGICE. - Ordinul MAPN nr. M.103/2014 - aprobarea Normelor metodologice pt. stabilirea atribuţiilor structurilor din Ministerul Apărării Naţionale - detaşarea personalului în calitate de expert naţional la instituţiile şi organismele UE
NORME METODOLOGICE
pentru stabilirea atribuțiilor structurilor din Ministerul Apărării Naționale privind detașarea personalului în calitate de expert național la instituțiile și organismele Uniunii Europene
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1
(1) Personalul militar și civil din structurile Ministerului Apărării Naționale, denumit în continuare M.Ap.N, care are calitatea de angajator în sensul Legii nr. 105/2012 privind detașarea experților naționali la instituțiile și organismele Uniunii Europene, denumite în continuare organisme UE, poate fi detașat, în condițiile prevăzute de lege și de prezentele norme metodologice, pentru a îndeplini sarcini specifice posturilor de expert național sau expert militar național în cadrul acestor instituții și organisme.
(2) Detașarea personalului, în condițiile prevăzute la alin. (1), se realizează cu acordul ministrului apărării naționale, în urma desfășurării selecției organizate în acest scop.
(3) Acordul prevăzut la alin. (2) este obligatoriu și se obține de către personalul interesat, anterior participării la selecție.
(4) La fundamentarea deciziei privind acordul sau dezacordul cu privire la participarea la selecție și detașare, după caz, se au în vedere, cu prioritate, interesul M.Ap.N. și posibilitatea susținerii financiare a detașării.
Art. 2
(1) Personalul detașat în condițiile Legii nr. 105/2012, denumită în continuare Lege, dobândește calitatea de expert național detașat, denumit în continuare END, sau expert militar național detașat, denumit în continuare EMND, și îndeplinește sarcini de serviciu în interesul organismului UE la care este detașat, în acord cu prevederile legislației comunitare și cu reglementările interne specifice organismului respectiv.
(2) Pe întreaga durată a deținerii calității de END/EMND, personalul din structurile M.Ap.N. își păstrează raporturile de serviciu, respectiv de muncă cu angajatorul.
(3) Pe întreaga durată a detașării, END/EMND îndeplinesc obligațiile ce derivă din raporturile de serviciu sau de muncă pe care le au cu angajatorul, după caz, cu excepția atribuțiilor funcțiilor ocupate anterior detașării.
(4) END/EMND au obligația de a solicita acordul angajatorului cu privire la orice schimbare a condițiilor detașării, pe întreaga durată a acesteia.
Art. 3
Selecția candidaților pentru ocuparea posturilor de END/EMND la organismele UE se organizează, în funcție de specificul posturilor respective, de către:
a) M.Ap.N., în conformitate cu prevederile Normelor pentru ocuparea de către personalul Ministerului Apărării Naționale a posturilor permanente din structurile de reprezentare națională în străinătate, precum și a celor din structurile internaționale la care România este parte, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.88/2009, cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea posturilor de EMND din cadrul Statului Major Militar al Uniunii Europene și al Comitetului Militar al Uniunii Europene, alocate României spre încadrare, precum și a celor pentru care organismele UE respective solicită României nominalizarea de candidați;
b) organismele UE, prin ofertă deschisă publicată pe site-urile acestora, care se adresează direct tuturor potențialilor candidați, pentru ocuparea posturilor END.
Art. 4
(1) Detașarea experților naționali și a experților militari naționali la organismele UE are o durată determinată, conform reglementărilor interne aplicabile acestor organisme.
(2) M.Ap.N. poate dispune încetarea detașării înainte de expirarea duratei stabilite inițial, în următoarele situații:
a) la inițiativa organismului UE, în acord cu legislația comunitară și cu reglementările interne aplicabile acestuia;
b) la cererea END/EMND justificată temeinic, pentru motive personale sau profesionale, adresată atât angajatorului, cât și organismului UE și cu acordul acestora;
c) la inițiativa M.Ap.N., în condițiile legii.
(3) Prelungirea și suspendarea detașării sunt posibile numai în condițiile reglementărilor aplicabile organismelor UE, la inițiativa acestora și cu acordul M.Ap.N.
Art. 5
(1) Experții naționali și experții militari naționali se detașează la sediul organismului UE, dacă acesta nu specifică o altă localizare a postului.
(2) Locul detașării se poate modifica pe întreaga durată a acesteia, la inițiativa organismului UE, potrivit reglementărilor aplicabile acestuia și cu acordul M.Ap.N.
Art. 6
Personalul din structurile M.Ap.N. se detașează în calitate de END/EMND la organismele UE, prin ordin al ministrului apărării naționale, care se emite în baza prevederilor Legii.
Art. 7
Pentru aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice, șefii structurilor centrale ale M.Ap.N. și, după caz, șefii direcțiilor din cadrul acestora dispun măsuri organizatorice pentru stabilirea atribuțiilor, competențelor și responsabilităților specifice structurilor/microstructurilor subordonate.
CAPITOLUL II
Atribuții și responsabilități ale structurilor Ministerului Apărării Naționale
Art. 8
Planificarea și repartizarea în bugetele ordonatorilor de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești cuvenite END/EMND se realizează astfel:
a) de către Statul Major General, denumit în continuare SMG, pentru personalul militar detașat în calitate de END/EMND pe o perioadă mai mare de un an;
b) de către unitatea militară care asigură, la data începerii detașării, plata veniturilor salariate pentru personalul militar detașat în calitate de END/EMND pentru o perioadă de cel mult un an;
c) de către unitatea militară care asigură, la data începerii detașării, plata veniturilor salariate pentru personalul civil detașat în calitate de END, indiferent de durata detașării.
Art. 9
(1) Directorii programelor majore în finanțarea cărora se află END și EMND sau personalul nominalizat să participe la selecție pentru ocuparea unui post de END/EMND planifică fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești prevăzute la art. 11-13 din Lege și le repartizează în bugetul propriu al ordonatorului principal de credite sau în bugetele ordonatorilor secundari de credite, pentru situațiile prevăzute la art. 8 lit. b) și c).
(2) Directorul programului major Statul Major General/Conducere strategică planifică fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești prevăzute la art. 12 din Lege și le repartizează în bugetele ordonatorilor secundari de credite, în calitate de utilizatori în folosul acestui program, pentru situația prevăzută la art. 8 lit. a).
Art. 10
În exercitarea responsabilităților de coordonare a cooperării politico-militare internaționale stabilite prin lege, Departamentul pentru politica de apărare și planificare, denumit în continuare DPAP, îndeplinește următoarele atribuții:
a) analizează și propune ministrului apărării naționale, împreună cu SMG, în luna mai a fiecărui an, prioritățile și numărul maxim al posturilor de END și EMND care pot fi încadrate de către personalul M.Ap.N. în anul următor, potrivit fondurilor alocate anual prin buget, cu această destinație;
b) avizează rapoartele conținând propuneri adresate ministrului apărării naționale pentru obținerea acordului cu privire la participarea la selecție și detașarea în calitate de END, din punctul de vedere al oportunității încadrării posturilor, având în vedere posibilitățile financiare existente.
Art. 11
În exercitarea responsabilităților stabilite prin lege, SMG îndeplinește, prin structurile de specialitate, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, atribuții privind:
a) prevederea posturilor de END/EMND pentru care detașarea are o durată mai mare de un an într-o fișă anexă la statul de organizare a structurilor subordonate SMG, cu încadrarea în limita numerică a posturilor stabilită potrivit prevederilor art. 10 lit. a);
b) planificarea resurselor financiare necesare detașării personalului militar din structurile M.Ap.N. în calitate de END/EMND la organismele UE pe o durată mai mare de un an, potrivit priorităților stabilite conform prevederilor art. 10 lit. a);
c) elaborarea rapoartelor cu propuneri adresate ministrului apărării naționale pentru obținerea acordului cu privire la participarea la selecție și detașarea în calitate de END/EMND;
d) evidența END și EMND, personal militar a cărui detașare are o durată mai mare de un an și întocmirea documentației necesare pentru soluționarea situațiilor specifice gestionării tuturor END/EMND, indiferent de categoria de personal și durata detașării;
e) intermedierea corespondenței între angajator, organismele UE și END/EMND, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 5 din Lege.
Art. 12
Posturile de END și EMND prevăzute la art. 11 lit. a) se înscriu în fișa anexă la statul de organizare în urma desfășurării selecției pentru ocuparea acestora, fără prevederi de armă și specialitate militară, cu denumirea rezultată din traducerea denumirii funcției din fișa postului și cu gradul:
a) corespunzător celui prevăzut în fișa postului de EMND;
b) corespunzător gradului funcției din structura M.Ap.N. în care este încadrat personalul militar care se detașează la post de END.
Art. 13
În situația în care organismele UE solicită nominalizarea de candidați în vederea ocupării unor posturi de EMND, SMG analizează, împreună cu DPAP, oportunitatea nominalizării de candidați, în funcție de posibilitățile de susținere financiară și formulează propuneri, prin raport adresat ministrului apărării naționale, cu privire la inițierea procedurilor de selecție a candidaților.
Art. 14
În vederea participării personalului M.Ap.N. la selecție pentru ocuparea posturilor de END, SMG desfășoară următoarele activități:
a) centralizează rapoartele prin care se solicită acordul cu privire la participarea la selecție;
b) analizează, împreună cu DPAP, oportunitatea susținerii candidaturii, în funcție de prioritățile și numărul maxim al posturilor de END și EMND stabilit potrivit prevederilor art. 10 lit. a), și propune, prin raport adresat ministrului apărării naționale, să fie sau nu de acord cu participarea la selecție;
c) comunică direct solicitanților decizia ministrului apărării naționale referitoare la faptul că este sau nu de acord cu participarea la selecție și cu eventuala detașare, în termenul și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (2) din Lege, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare privind comunicarea dispozițiilor cu caracter individual pe linie de personal;
d) comunică organismelor UE acordul cu privire la participarea la selecție și la eventuala detașare.
Art. 15
(1) Pentru detașarea personalului militar la posturi de END/EMND pe o durată mai mare de 1 an, în baza acordului ministrului apărării naționale și a rezultatelor selecției, SMG propune, prin raport adresat ministrului apărării naționale, numirea într-o funcție prevăzută în fișa anexă la statul de organizare, menționată la art. 11 lit. a) și detașarea la post începând cu aceeași dată.
(2) Pentru detașarea personalului militar la posturi de END/EMND pe o durată de cel mult un an, SMG propune emiterea ordinului de detașare, prin raport adresat ministrului apărării naționale.
Art. 16
(1) Indiferent de caracterul postului, de categoria de personal și de modul de organizare a selecției, SMG elaborează rapoartele cu propuneri nominale privind detașarea la post de END/EMND, adresate ministrului apărării naționale, la care anexează proiectele comunicărilor privind detașarea, adresate Ministerului Afacerilor Externe, potrivit prevederilor art. 6 din Lege.
(2) În baza aprobării ministrului apărării naționale, SMG solicită structurilor cu atribuții în domeniu, stabilite prin prezentele norme metodologice, întreprinderea demersurilor de ordin administrativ, financiar și logistic în vederea detașării personalului la post de END/EMND.
(3) Comunicările adresate Ministerului Afacerilor Externe, prevăzute la alin. (1), se transmit acestui minister prin grija Secretariatului general.
Art. 17
(1) Pentru evidența/gestionarea personalului detașat în calitate de END/EMND, SMG aplică dispozițiile actelor normative specifice în vigoare care reglementează domeniul managementului resurselor umane în M.Ap.N.
(2) SMG propune ministrului apărării naționale, cu cel puțin 30 de zile înainte de încetarea detașării personalului prevăzut la alin. (1), emiterea ordinului de încetare a detașării.
(3) END și EMND a căror detașare are o durată mai mare de un an se numesc în funcții vacante din structurile M.Ap.N., potrivit prevederilor legale în vigoare, la data încetării detașării.
(4) Pentru a fi încadrat în funcție, personalul prevăzut la alin. (3) solicită participarea la selecție în vederea ocupării posturilor vacante, publicate potrivit reglementărilor specifice în vigoare, începând cu cea de-a șasea lună înaintea celei în care încetează detașarea.
(5) În situația în care, până la data încetării detașării, personalul prevăzut la alin. (3) nu a fost numit în funcții vacante în baza hotărârilor comisiilor de selecție ori în baza prevederilor art. 751teza a doua din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, acesta se pune la dispoziție în vederea încadrării.
Art. 18
(1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 11 lit. e), SMG intermediază corespondența între END/EMND și M.Ap.N., care privește în principal aspecte legate de durata, locul, condițiile, suspendarea sau încetarea detașării.
(2) Pentru soluționarea solicitărilor organismului UE sau ale END referitoare la aspectele prevăzute la alin. (1), care necesită acordul angajatorului, SMG formulează propuneri adresate ministrului apărării naționale și comunică răspunsul în termenele prevăzute la art. 4 alin. (2) și (3) din Lege, după caz.
Art. 19
Direcția financiar-contabilă îndeplinește următoarele atribuții:
a) avizează rapoartele pentru detașarea/încetarea detașării experților naționali, potrivit domeniilor de responsabilitate;
b) asigură plata drepturilor salariale cuvenite, potrivit legii, personalului militar și civil detașat în calitate de END/EMND la organismele UE, din cadrul structurilor centrale/subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale aflate în asigurarea financiară a Direcției financiar-contabile.
Art. 20
Direcția management resurse umane îndeplinește următoarele atribuții:
a) elaborează proiectele ordinelor ministrului apărării naționale pentru detașarea personalului din structurile M.Ap.N., în calitate de END/EMND la organismele UE, respectiv proiectele de ordine privind eliberarea/numirea din/în funcție și detașarea la post de END/EMND, după caz, a candidaților selecționați în acest sens, precum și proiectele ordinelor ministrului apărării naționale pentru încetarea detașării END/EMND, la propunerea SMG;
b) echivalează rezultatele evaluării profesionale a END/EMND, realizate de către organismul UE, cu rezultatele evaluării profesionale specifice M.Ap.N., dacă prin acte normative specifice de reglementare a domeniului nu se prevede altfel.
Art. 21
Structurile care asigură sprijinul logistic întreprind demersurile necesare emiterii/prelungirii valabilității pașapoartelor de serviciu și asigurării documentelor de călătorie pentru candidații care se deplasează la sediul organismului UE pentru a participa la selecție și, după caz, pentru personalul care se detașează în calitate de END/EMND la organisme UE, în funcție de necesități, la solicitarea SMG.
Art. 22
Reprezentanța militară a României la NATO și UE, denumită în continuare RMR, îndeplinește următoarele atribuții:
a) primește ofertele de posturi de EMND vacante, pentru încadrarea cărora organismele UE solicită nominalizarea de candidați și le transmite la SMG, însoțite de detalii privind descrierea și specificațiile postului, durata și locul detașării, condițiile de muncă și drepturile de care beneficiază END din partea organismului UE, termenul și modalitatea de depunere a candidaturilor, documentația specifică procedurii de selecție, datele/persoanele de contact, precum și alte elemente de interes pentru angajator și potențialii candidați;
b) primește informații și documente referitoare la acordul de participare a candidaților la selecție pentru ocuparea posturilor de END/EMND vacante și le transmite organismelor UE;
c) intermediază schimbul de informații între organismele UE și SMG, precum și între END/EMND și angajator, prin SMG, cu privire la orice alte aspecte ori activități premergătoare sau ulterioare detașării, precum și la condițiile detașării, pe toată durata acesteia;
d) sprijină din punct de vedere administrativ END/EMND pe timpul ocupării unui astfel de post în cadrul organismelor UE.
Art. 23
Structurile de resurse umane de la toate eșaloanele au responsabilitatea de a informa personalul unității cu privire la:
a) necesitatea solicitării intervenției la eșaloanele în drept pentru obținerea acordului ministrului apărării naționale privind participarea la selecție și detașarea, în situația selecționării, de către personalul interesat să devină END, prin raport personal adresat comandantului unității militare în care este încadrat;
b) necesitatea menționării, de către personalul interesat să devină END, în raportul prevăzut la lit. a), că este de acord cu condițiile detașării, în privința drepturilor și obligațiilor ce îi revin;
c) obligativitatea anexării documentației specifice selecției, traduse în limba română, la rapoartele prevăzute la lit. a), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înaintea termenului-limită de depunere a candidaturilor; prin excepție, pentru situațiile prevăzute la art. 3 lit. a), se respectă termenele prevăzute de reglementările în vigoare sau cele precizate de către structura care are în evidență posturile respective;
d) obligativitatea candidaților la selecția organizată pentru ocuparea posturilor de END de a informa SMG, în scris, pe cale ierarhică, în cel mai scurt timp, despre rezultatul selecției.
Art. 24
(1) În baza ordinului ministrului apărării naționale prevăzut la art. 6, structura de resurse umane în evidența căreia se află END/EMND elaborează proiectul ordinului de zi pe unitate privind alocarea la plata drepturilor salariale prevăzute la art. 11-13 din Lege, după caz.
(2) Baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii datorate potrivit legii, precum și al impozitului pe veniturile din salarii se constituie din drepturile salariale prevăzute la alin. (1), plătite de angajator.
Art. 25
(1) Comandanții unităților militare de la toate eșaloanele au următoarele responsabilități generale:
a) să dispună structurii de resurse umane înaintarea solicitărilor personalului din subordine, direct structurii de specialitate din SMG, în cel mult două zile lucrătoare de la prezentarea rapoartelor prevăzute la art. 23 lit. a);
b) să-și exprime punctul de vedere față de solicitările personalului subordonat privind participarea la selecție pentru detașarea la post de END, în rezoluție pe rapoartele personale, motivând temeinic în situația în care consideră că personalul în cauză nu poate face obiectul unei decizii favorabile a ministrului apărării naționale;
c) să dispună măsurile necesare asigurării prezenței la selecție a personalului din subordine care a obținut acordul ministrului apărării naționale în acest sens;
d) să asigure sau să solicite, după caz, potrivit fluxului de finanțare, fondurile financiare necesare participării candidaților la selecție, în situația în care acestea nu sunt suportate de organismul UE care organizează selecția, iar ministrul apărării naționale este de acord cu participarea la selecție.
(2) După înaintarea rapoartelor, potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), comandanții unităților militare informează în scris, după caz, comandanții eșaloanelor superioare, pe cale ierarhică, despre întreprinderea acestor demersuri.
Art. 26
În situația în care, pe durata detașării la post de END/EMND a personalului din subordine, cu excepția personalului militar detașat pe durată mai mare de un an, intervine reorganizarea/restructurarea/redislocarea unităților militare, care are ca efect desființarea posturilor ocupate anterior detașării, comandanții unităților militare respective dispun măsurile necesare încadrării personalului în cauză în posturi echivalente, potrivit reglementărilor în vigoare, cu acordul acestora.
CAPITOLUL III
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 27
(1) Personalul din structurile M.Ap.N. trimis în misiune permanentă sau temporară în străinătate poate dobândi calitatea de END/EMND numai după finalizarea misiunii, în condițiile legii și ale prezentelor norme metodologice.
(2) Personalul din structurile M.Ap.N. care a deținut calitatea de END/EMND poate participa la selecție pentru o altă detașare la organismele UE în condițiile prevăzute de reglementările Uniunii Europene aplicabile.
Art. 28
(1) Prevederile prezentelor norme metodologice nu se aplică procedurilor privind detașarea personalului din structurile M.Ap.N. la post de END inițiate înainte de intrarea acestora în vigoare.
(2) Posturile de END/EMND din cadrul organismelor UE care, anterior intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, au fost încadrate prin trimiterea personalului în misiune permanentă în străinătate rămân astfel încadrate până la finalizarea misiunii personalului care le încadrează.
← Ordinul MAI nr. 143/2014 - modificarea şi completarea... | Ordinul Ministerului Economiei MFP Ministerului Muncii nr.... → |
---|