Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1721/2015 - modificarea și completarea unor ordine ale ministrului sănătății

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

ORDINNr. 1.721/2015

pentru modificarea și completarea unor ordine ale ministrului sănătății

Monitorul Oficial nr. 7 din 06.01.2016

Văzând Referatul de aprobare nr. ACP 1.703/2015 al Direcției generale de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății și adresele Agenției Naționale de Transplant nr. 3.017 din 28 octombrie 2015, nr. 3.107 din 9 noiembrie 2015, respectiv nr. 3.306 din 25 noiembrie 2015, înregistrate la Ministerul Sănătății cu nr. 69.007 din 29 octombrie 2015, nr. 71.816 din 10 noiembrie 2015, respectiv nr. 75.871 din 26 noiembrie 2015,

având în vedere titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările ulterioare,

ținând cont de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 79/2004 pentru înființarea Agenției Naționale de Transplant, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Art. I.

În anexa nr. 1 "Criterii de acreditare a centrelor de prelevare de organe" la Ordinul ministrului sănătății nr. 860/2013 pentru aprobarea criteriilor de acreditare în domeniul transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iulie 2013, cu modificările ulterioare, la punctul 5 "Alte documente", după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:

"c1 ) deținerea unei proceduri operaționale pentru verificarea identității donatorului, verificare ce se realizează de către medicul ATI care asigură anestezia și îngrijirea intraoperatorie a donatorului în vederea prelevării de organe, țesuturi și celule de origine umană;".

Art. II.

Ordinul ministrului sănătății nr. 1.170/2014 privind aprobarea modelelor de formulare pentru aplicarea prevederilor titlului VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 22 octombrie 2014, se modifică după cum urmează:

1. În anexa nr. 3, la punctul I, subpunctul 3 va avea următorul cuprins:

"3. traseu electroencefalografic care să ateste lipsa electrogenezei corticale sau angiografia celor 4 axe vasculare carotidiene ori scintigrafia cerebrală cu technețiu sau angioCT cranian ori ultrasonografie transcraniană Doppler care să ateste lipsa circulației sanguine intracerebrale."

2. În anexa nr. 3, nota de la finalul Protocolului de declarare a morții cerebrale va avea următorul cuprins:

"Electroencefalograma sau angiografia celor 4 axe vasculare carotidiene ori scintigrafia cerebrală cu technețiu sau angioCT cranian ori ultrasonografie transcraniană Doppler care să ateste lipsa circulației sangvine intracerebrale:".

3. În anexa nr. 9, punctul II "Fișa pentru declararea donatorului (caracterizarea donatorului)" se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. III.

În anexa nr. 1 "Regulament de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Transplant" la Ordinul ministrului sănătății nr. 183/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, a organigramei, a componenței Consiliului științific al Agenției Naționale de Transplant, precum și atribuțiile directorului adjunct strategie-management al Agenției Naționale de Transplant, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 18 martie 2005, cu modificările și completările ulterioare, la articolul 12, după litera o) se introduce o nouă literă, litera p), cu următorul cuprins:

"p) în cazul solicitării de informații prin canale diplomatice, furnizează aceste informații în mod direct Comisiei Europene sau unui alt stat membru UE, cu informarea concomitentă a Ministerului Sănătății."

Art. IV.

Articolul 1 din Ordinul ministrului sănătății nr. 1.246/2012 privind desemnarea persoanelor responsabile cu identificarea și declararea potențialilor donatori de organe și/sau țesuturi și/sau celule aflați în moarte cerebrală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 7 decembrie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1

Se numește responsabil național pentru identificarea potențialilor donatori aflați în moarte cerebrală, diagnosticarea morții cerebrale și menținerea în condiții fiziologice a potențialilor donatori prof. dr. Ioana Grințescu."

Art. V.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,

Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu

ANEXĂ

II. FIȘA PENTRU DECLARAREA DONATORULUI

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1721/2015 - modificarea și completarea unor ordine ale ministrului sănătății