Hotărârea CCR - contestarea înregistrării candidaturii dl. Kelemen Hunor la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014

La data de 25 septembrie 2014 a fost înregistrată la Curtea Constituțională contestația formulată de domnul Valeriu Mangu împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2014.

Contestația formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 887F/2014, la care au fost atașate propunerea de candidatură a domnului Kelemen Hunor, împreună cu Decizia nr. 17D/24.09.2014, transmisă de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.237 din 24 septembrie 2014.

În temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, contestațiile se soluționează fără înștiințarea părților, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar.

În contestația formulată se arată că domnul Kelemen Hunor a fost propus candidat la funcția de Președinte al României de către o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, respectiv Uniunea Democrată Maghiară din România, care nu este nici partid politic, nici alianță politică și nici alianță electorală, ci persoană juridică de drept privat înregistrată în Registrul asociațiilor și fundațiilor. Or, asociațiile și fundațiile nu pot propune candidați la funcția de Președinte al României. În aceste condiții se solicită anularea înregistrării acestei candidaturi, înregistrare dispusă cu încălcarea art. 1-6 din Legea nr. 370/2004.

Se mai menționează faptul că pentru a candida la funcția de Președinte al României, pe lângă condițiile prevăzute la art. 37 din Constituție, trebuie respectate și o serie de dispoziții și principii constituționale chiar nespecificate în mod explicit și expres de textul Constituției. În acest sens, contestatorul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 102 din 28 februarie 2013, din analiza căreia acesta deduce faptul că între calitatea de membru al Guvernului pe care domnul Kelemen Hunor o deține și cea de candidat la funcția de Președinte al României ar exista o incompatibilitate. În consecință se apreciază că, prin înregistrarea candidaturii domnului Kelemen Hunor la funcția de Președinte al României, au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2), art. 15 și 16 din Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 272 din 7 mai 2014, precum și art. 55 din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Cu privire la menționarea de către contestator a Deciziei Curții Constituționale nr. 102 din 28 februarie 2013, se apreciază că aceasta vizează situația înalților funcționari publici, și nu pe cea a membrilor Guvernului.

CURTEA,

examinând contestația în raport cu prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și documentele aflate la dosar, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituție, ale art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum și celor ale art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze contestația privind înregistrarea candidaturii domnului Kelemen Hunor pentru funcția de Președinte al României.

Examinând contestația, Curtea retine că atât condițiile de eligibilitate, cât și impedimentele constituționale pentru a fi ales în funcția de Președinte al României sunt prevăzute expres și limitativ în Constituție și în Legea nr. 370/2004.

Referitor la primul aspect invocat de contestator, și anume faptul că o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale nu poate propune candidați pentru funcția de Președinte al României, Curtea constată că, din coroborarea art. 27 alin. (1) și (2) cu alin. (7) al aceluiași articol din Legea nr. 370/2004, rezultă că organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot face propuneri de candidați pentru funcția de Președinte al României.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect invocat, respectiv existența unei situații de incompatibilitate între calitatea de membru al Guvernului și cea de candidat la funcția de Președinte al României, Curtea constată că textul art. 37 din Constituție exclude o asemenea condiționare cu privire la dreptul constituțional de a fi ales. Potrivit alin. (1) al art. 37 din Constituție, cetățenii cu drept de vot trebuie să întrunească două condiții de natură constituțională pentru a beneficia de dreptul de a fi aleși, și anume: pe de o parte, trebuie să dețină cetățenia română și să aibă domiciliul în țară și, pe de altă parte, să nu le fie interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. (3) din Constituție. Or, potrivit art. 40 alin. (3) din Constituție, calitatea de membru al Guvernului nu se regăsește printre cele care atrag interzicerea asocierii în partide politice. În aceste condiții, Curtea constată că prevederile art. 37 din Constituție permit membrului Guvernului care a împlinit 35 de ani până în ziua alegerilor inclusiv să candideze pentru funcția de Președinte al României.

Contestatorul, în susținerea punctului său de vedere, face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 102 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 12 aprilie 2013, însă această decizie se referă la faptul că o anumită categorie de funcționari publici prevăzută de lege - prefect/subprefect - nu poate cumula această calitate cu cea de candidat la o funcție electivă. Deosebirea esențială dintre situația constatată de Curte prin decizia menționată și ipoteza de față vizează faptul că, potrivit art. 37 alin. (1) coroborat cu art. 40 alin. (3) din Constituție, funcționarii publici prevăzuți de lege - și nu demnitarii - nu pot face parte din partide politice, astfel încât funcționarii publici - și nu demnitarii - sunt cei care nu pot fi aleși în sensul art. 37 alin. (1) din Constituție. Curtea mai observă că, prin Decizia nr. 249 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 23 iunie 2005, a statuat că "este la latitudinea legiuitorului să reglementeze [_] categoriile de funcționari publici care nu pot să se asocieze în partide politice, și, implicit, pe acelea care nu trebuie să beneficieze de dreptul de a fi ales“. Or, în privința prefectului și a subprefectului textul art. 118 din Legea nr. 67/2004 alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, este categoric. Așadar, Curtea reține că cele constatate prin Decizia nr. 102 din 28 februarie 2013 nu vizează membrii Guvernului, ci o categorie de funcționari publici, iar aplicarea prin analogie a raționamentului Curții la situația de față nu se impune.