Decizia CCR nr. 1.006 din 27.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Claudiu Bojidar Barbuli în Dosarul nr. 1.898/59/2011 al Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.0300/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.275D/2012, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Sorin Lupulovici în Dosarul nr. 3.460/115/2011 al Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al cauzelor menționate, pune în discuție problema conexării lor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.275D/2012 la Dosarul nr. 1.030D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. Apreciază că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, invocând în acest sens și Decizia din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Țehanciuc împotriva României.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 17 mai 2012 și 17 iulie 2012, pronunțate în dosarele nr. 1.898/59/2011 și nr. 3.460/115/2011, Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Claudiu Bojidar Barbuli și, respectiv, Sorin Lupulovici în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri de anulare a ordinelor emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor privind suspendarea de drept a raportului de serviciu al autorilor excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat creează o discriminare, pe de o parte, între funcționarii publici lucrători vamali și polițiști, față de aceștia din urmă fiind luată măsura punerii la dispoziție și asigurându-li-se astfel o retribuție minimă până la soluționarea definitivă a cauzei penale, conform Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, și, pe de altă parte, între funcționarii publici lucrători vamali și parlamentari, care, deși trimiși în judecată, beneficiază de plata indemnizației lunare, potrivit Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Invocă, în același sens, și principiul echilibrului puterilor în stat, care presupune drepturi și responsabilități echivalente pentru membrii celor 3 puteri. Se mai susține totodată că a fost nesocotită prezumția de nevinovăție, care este aplicabilă și în procedurile administrative, potrivit art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, prin măsura suspendării raportului de serviciu în baza textului de lege criticat, Autoritatea Națională a Vămilor și-a exprimat o îndoială cu privire la nevinovăția persoanei care intră sub incidența art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, încălcând limitele impuse de prevederile convenționale menționate și substituindu-se astfel instanței de judecată.

Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitâte este neîntemeiată, amintind cele statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitâte.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitâte.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitâte.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: (_) m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h).“

Dispozițiile art. 54 lit. h), la care face referire art. 94 alin. (1) lit. m), prevăd că poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește și condiția de a nu fi fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

În opinia autorilor excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) care statuează principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (1) care instituie principiul universalității drepturilor și obligațiilor ce revin cetățenilor, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 23 alin. (11) potrivit căruia, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată și art. 47 alin. (1) care prevede că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Invocă, de asemenea, și prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră prezumția de nevinovăție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 au mai format obiectul controlului de constituționalitate, cu motivări asemănătoare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale invocate și în prezenta cauză.

Astfel, prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 1.154 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 22 octombrie 2010, Decizia nr. 1.574 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2011, Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011, sau Decizia nr. 539 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea Constituțională, reiterând considerente din jurisprudența sa anterioară în materie, a reținut, în esență, că măsura suspendării din funcție se aplică tuturor funcționarilor publici aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, astfel că a înlăturat critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, referitor la principiul egalității în drepturi a cetățenilor. În ceea ce privește pretinsa nesocotire a principiului egalității invocată în cauza de față prin comparație cu situația altor categorii de persoane, respectiv polițiștii și parlamentarii, Curtea constată că nu poate reține o astfel de critică, din cauza statutului juridic diferit al acestora, care nu permite realizarea unei astfel de comparații. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit în mod constant că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situației prezentate în cauză.

Totodată, prin Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Decizia nr. 247 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 13 aprilie 2010, sau Decizia nr. 1.437 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 17 decembrie 2009, instanța de contencios constituțional a reținut că sancțiunea administrativă a suspendării funcționarului public din funcția publică pe care acesta o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public. De asemenea, prin aceleași decizii, ținând cont de natura administrativă a acestei măsuri, Curtea a observat că nu se pune problema nerespectării prevederilor constituționale și convenționale care instituie prezumția de nevinovăție, care va trebui însă să fie respectată pe tot parcursul desfășurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcționar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Curtea Constituțională a mai constatat, de pildă prin Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, că textul de lege criticat nu aduce atingere nici dispozițiilor art. 47 din Constituție, observând în acest sens că, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, dacă instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

De altfel, jurisprudența menționată a Curții Constituționale a fost confirmată de Curtea de la Strasbourg prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011 pronunțată în Cauza Țehanciuc împotriva României, paragrafele 17-19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, soluția pronunțată prin deciziile menționate și motivele care au stat la baza acestora își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de cele reținute în jurisprudența sa, Curtea Constituțională reține și în prezenta cauză că textul de lege criticat nu pune în discuție nerespectarea prezumției de nevinovăție. Această constatare este în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul că prezumția de nevinovăție este relevantă nu doar în cadrul procedurilor penale, ci și în alte cazuri în care instanțele naționale nu sunt chemate să se pronunțe asupra problemei vinovăției (Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunțată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franței, paragrafele 35-36). Aceasta, deoarece prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 presupun, prin ipoteză, intervenția instanțelor judecătorești competente care, în cadrul procesului penal declanșat, vor respecta prezumția de nevinovăție, precum și toate garanțiile procedurale ce converg spre realizarea unui proces echitabil.