HG nr. 821/2014 - aprobarea obiectivelor principale şi a unor măsuri pentru derularea Programului Naţional „Cantus Mundi”, gestionat de Corul Naţional de Cameră „Madrigal”

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 821/2014

pentru aprobarea obiectivelor principale și a unor măsuri pentru derularea Programului Național "Cantus Mundi", gestionat de Corul Național de Cameră "Madrigal"

Monitorul Oficial nr. 711 din 29.09.2014

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicata, al art. X alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea unor acte normative,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.

Obiectivele principale ale Programului Național "Cantus Mundi", gestionat de Corul Național de Cameră "Madrigar", sunt:

a) creșterea rolului activității muzicale corale în realizarea incluziunii sociale a copiilor și tinerilor;

b) dezvoltarea abilităților de comunicare și creșterea interactivității culturale în rândul copiilor și tinerilor;

c) realizarea unei evidențe centralizate a corurilor active de pe teritoriul României;

d) promovarea mișcărilor corale și stimularea înființării de coruri de copii și tineri în mediul urban și rural;

e) organizarea de cursuri de pregătire în domeniul activităților muzicale, corale.

Art. 2.

(1) Acțiunile ce vor fi incluse în Programul Național "Cantus Mundi" se aprobă de către un comitet interministerial, compus din câte un reprezentant desemnat, prin ordin, de către ministrul culturii, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, ministrul educației naționale și ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.

(2) Comitetul se întrunește de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie, la propunerea managerului Corului Național de Cameră "Madrigal".

(3) Componența comitetului interministerial, stabilită potrivit alin. (1), precum și regulamentul de organizare și funcționare a acestuia se aprobă prin ordin al ministrului culturii.

Art. 3.

La punctul II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 22 februarie 2010, cu modificările și completările ulterioare, nota din final se modifică și va avea următorul cuprins:

"NOTĂ:

Unitățile menționate la nr. crt. 1-46 pot utiliza un număr maxim de 5.684 posturi."

Art. 4.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se modifică și se completează în mod corespunzător Regulamentul de organizare și funcționare internă, precum și organigrama Corului Național de Cameră "Madrigal", prin ordin al ministrului culturii.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul culturii,

Kelemen Hunor

Ministrul finanțelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul muncii, familiei,

protecției sociale și persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul educației naționale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învățământ superior,

cercetare științifică și dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 821/2014 - aprobarea obiectivelor principale şi a unor măsuri pentru derularea Programului Naţional „Cantus Mundi”, gestionat de Corul Naţional de Cameră „Madrigal”