Ordinul CSM nr. 60/2014 - modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012
Comentarii |
|
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII INSPECȚIA JUDICIARĂ
ORDINNr. 60/2014
pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012
Monitorul Oficial nr. 724 din 02.10.2014
În temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (2), art. 66 alin. (3) și art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
inspectorul-șef al Inspecției Judiciare emite următorul ordin:
Art. I.
Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 9 octombrie 2012, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 7 alineatul (1), literele b), d) și l) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b) reprezintă Inspecția Judiciară în relațiile cu Consiliul Superior al Magistraturii sau cu alte instituții interne ori internaționale, precum și în litigiile în care Inspecția Judiciară este parte, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege;
__
d) exercită atribuțiile legale ce îi revin în calitate de ordonator de credite și răspunde de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget, de integritatea bunurilor unității, de ținerea la zi a contabilității și de prezentarea dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare. Atribuțiile specifice de ordonator de credite pot fi delegate inspectorului-șef adjunct;
__
l) numește, deleagă și revocă prin ordin directorii de direcții, șefii de servicii și birouri;".
2. La articolul 8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Coordonează activitatea compartimentului de documente și informații clasificate și îndeplinește atribuțiile de funcționar de securitate."
3. La articolul 11, literele e), f) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"e) formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii sau la solicitarea inspectorului-șef;
f) alege membrii comisiei de evaluare a activității profesionale a inspectorilor judiciari și membrii comisiei de examinare a candidaților la funcția de director Direcție de inspecție judiciară pentru judecători/Direcție de inspecție judiciară procurori;
g) avizează, la solicitarea inspectorului-șef, propunerile de modificare a regulamentelor aplicabile Inspecției Judiciare;".
4. La articolul 12, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Adunarea generală este prezidată de inspectorul-șef, iar, în lipsa acestuia, de inspectorul-șef adjunct. Dacă inspectorul - șef sau inspectorul-șef adjunct lipsesc, Adunarea generală este prezidată de unul dintre directorii direcțiilor de inspecție judiciară, ales în Adunarea generală a inspectorilor judiciari."
5. La articolul 13 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
"e) specialiști IT."
6. La articolul 14 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
"d) Direcția sinteze, contencios și registratură;".
7. La articolul 14 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) Compartimentul IT."
8. La articolul 14, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(2) În cadrul Direcției economice și administrativ funcționează Compartimentul administrativ, transporturi și aprovizionare și Compartimentul achiziții publice.
(3) În cadrul Direcției sinteze, contencios și registratură funcționează Serviciul registratură, secretariat și arhivă și Serviciul sinteze și contencios."
9. La articolul 14, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Serviciul sinteze și contencios este structurat în Biroul legislație și contencios și Biroul sinteze și documentare."
10. La articolul 16, alineatele (1), (2), (3), (8), (12) și (14) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 16.
(1) În cadrul Direcției de inspecție judiciară pentru judecători funcționează inspectorii judiciari care au fost selectați dintre judecători, prin concurs.
(2) Direcția de inspecție judiciară pentru judecători este condusă de un director, numit prin ordin al inspectorului-șef, pentru un mandat de 3 ani, dintre inspectorii judiciari din cadrul direcției cu o vechime de minimum 2 ani în funcția de inspector judiciar.
(3) Numirea în funcția de director se face ca urmare a promovării concursului organizat de Inspecția Judiciară.
__.
(8) În comisia de examinare nu poate fi ales inspectorul judiciar care declară, în prealabil, că înțelege să participe la concursul pentru funcția de director.
__.
(12) Candidatul care a obținut nota cea mai mare este numit în funcția de director al Direcției de inspecție Judiciară pentru judecători, prin ordin al inspectorului-șef.
__.
(14) Directorul de direcție poate fi revocat din funcție prin ordin al inspectorului-șef, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale."
11. La articolul 17, partea introductivă a alineatului (1) și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 17.
(1) Directorul Direcției de inspecție judiciară pentru judecători îndeplinește următoarele atribuții:
__
(2) Directorul direcției îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege sau regulamente ori stabilite de inspectorul - șef, conform legii."
12. La articolul 18 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
"f) efectuarea de verificări privind integritatea judecătorilor care candidează la funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție;".
13. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) În exercitarea celorlalte atribuții, inspectorii judiciari întocmesc rapoarte, note și referate."
14. La articolul 21, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(2) Direcția de inspecție judiciară pentru procurori este condusă de un director, numit prin ordin al inspectorului-șef, pentru un mandat de 3 ani, dintre inspectorii judiciari din cadrul direcției cu o vechime de minimum 2 ani în funcția de inspector judiciar.
(3) Dispozițiile art. 16 alin. (3)-(14) se aplică în mod corespunzător în ceea ce privește numirea și revocarea directorului Direcției de inspecție judiciară pentru procurori."
15. La articolul 22, partea introductivă a alineatului (1) și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 22.
(1) Directorul Direcției de inspecție judiciară pentru procurori îndeplinește următoarele atribuții:
__
(2) Directorul direcției îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege sau regulamente ori stabilite de inspectorul-șef, conform legii."
16. La articolul 23 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
"f) efectuarea de verificări privind integritatea procurorilor care candidează la funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție;".
17. La articolul 24, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) În exercitarea celorlalte atribuții, inspectorii judiciari întocmesc rapoarte, note și referate."
18. La articolul 25, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) În cadrul Direcției economice și administrativ își desfășoară activitatea funcționari publici și personal contractual."
19. La articolul 26 alineatul (2), literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"d) coordonează activitatea de resurse umane și salarizare;
e) răspunde de utilizarea creditelor bugetare și de realizarea veniturilor, folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat, de integritatea bunurilor încredințate Inspecției Judiciare, de organizarea și ținerea la zi a contabilității și de prezentarea la termen a situațiilor financiare asupra stării patrimoniului aflat în administrare și a execuției bugetare;".
20. La articolul 27, partea introductivă a alineatului (1) și literele a), b), c) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 27.
(1) Direcția economică și administrativ are următoarele atribuții în ceea ce privește resursele umane și salarizarea:
a) ține registrul de evidentă a salariaților, operând modificări la contractul individual de muncă, precum și dosarele de personal ale salariaților;
b) întocmește lucrările necesare numirii, delegării, detașării, suspendării și încetării sau reluării raporturilor de muncă, respectiv raporturilor de serviciu ale salariaților;
c) întocmește statele de funcții și statele de personal pentru Inspecția Judiciară și le supune aprobării ordonatorului de credite;
__.
f) întocmește foaia de prezență la finele fiecărei luni pentru personalul Inspecției Judiciare;".
21. La articolul 27 alineatul (1), după litera h) sa introduc două noi litere, literele i) și j), cu următorul cuprins:
"i) ține evidența concediilor de odihnă, concediilor medicale și concediilor de maternitate pentru salariații Inspecției Judiciare;
j) ține evidența participării personalului Inspecției Judiciare la cursurile de formare profesională."
22. La articolul 27, partea introductivă a alineatului (3) și litera k) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(3) În cadrul Direcției economice și administrativ funcționează Compartimentul administrativ, transporturi și aprovizionare care are următoarele atribuții:
__
k) asigură transportul de persoane, întreținerea și exploatarea în condiții bune și de siguranță a autoturismelor din dotarea Inspecției Judiciare;".
23. La articolul 27, alineatul (4) se abrogă.
24. Articolul 28 se abrogă.
25. După articolul 28 se introduce un nou articol, articolul 281, cu următorul cuprins:
"Art. 281
.
Compartimentul achiziții publice din cadrul Direcției economice și administrativ are următoarele atribuții:
a) elaborează programul anual al achizițiilor publice, pe baza propunerilor formulate de celelalte compartimente din cadrul Inspecției Judiciare;
b) verifică, înainte de inițiere, dacă procedurile de achiziție publică se regăsesc în programul anual al achizițiilor publice și identifică fondurile necesare derulării contractelor de achiziție publică;
c) elaborează documentația de atribuire;
d) transmite spre publicare anunțurile de intenție și de participare sau, după caz, invitațiile de participare;
e) asigură punerea la dispoziția operatorilor economici a documentației de atribuire, primește solicitările de clarificări de la operatorii economici și transmite răspunsurile la acestea;
f) deschide ofertele depuse și, după caz, alte documente care însoțesc oferta;
g) verifică îndeplinirea criteriilor de calificare de către ofertanți/candidați, în cazul în care acestea au fost solicitate prin documentația de atribuire;
h) realizează selecția/preselecția candidaților, dacă este cazul;
i) realizează dialogul cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurii de dialog competitiv;
j) realizează negocierile cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurilor de negociere;
k) verifică propunerile tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor minime din caietul de sarcini sau din documentația descriptivă;
l) verifică propunerile financiare prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv;
m) stabilește ofertele inacceptabile sau neconforme și motivele care stau la baza încadrării ofertelor respective în această categorie;
n) stabilește ofertele admisibile;
o) aplică criteriul de atribuire, astfel cum a fost prevăzut în documentația de atribuire, stabilește oferta/ofertele câștigătoare sau, după caz, formulează propunerea de anulare a procedurii de atribuire în cazuri justificate și elaborează raportul procedurii de atribuire;
p) transmite către ofertanți comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire;
q) redactează contractul de achiziție publică; r) transmite spre publicare anunțurile de atribuire; s) constituie și păstrează dosarul achiziției publice; ș) îndeplinește lucrările legate de atribuirea contractelor de achiziție publică exceptate de la aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare;
t) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte acte normative în domeniu;
ț) îndeplinește atribuțiile specifice privind procedurile de achiziții în cadrul programelor cu finanțare din partea Uniunii Europene, delegate de către unitatea de implementare a programelor PHARE. "
26. La articolul 29, alineatul (1) sa modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 29.
(1) Direcția sinteze, contencios și registratură are în componență Serviciul sinteze și contencios și Serviciul registratură, secretariat și arhivă."
27. La articolul 29, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Serviciul sinteze și contencios este structurat în Biroul legislație și contencios și Biroul sinteze și documentare."
28. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 30.
(1) În cadrul Direcției sinteze, contencios și registratură își desfășoară activitatea personal de specialitate juridică asimilat magistraților, funcționari publici și personal contractual.
(2) Direcția sinteze, contencios și registratură este condusă de un director, numit prin ordin al inspectorului-șef.
(3) Directorul de direcție poate fi revocat din funcție prin ordin al inspectorului-șef, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale."
29. La articolul 31, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 31.
Directorul Direcției sinteze, contencios și registratură îndeplinește următoarele atribuții:".
30. La articolul 31, după litera o) se introduce o nouă literă, litera o1), cu următorul cuprins:
"o1) asigură aplicarea și respectarea dispozițiilor legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal;".
31. La articolul 35, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 35.
Persoanele desemnate pentru repartizarea aleatorie a lucrărilor au următoarele atribuții:".
32. Articolul 38 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 38.
Biroul legislație și contencios din cadrul
Serviciului sinteze și contencios are următoarele atribuții:
a) întocmește note și puncte de vedere referitoare la interpretarea și aplicarea actelor normative privind activitatea Inspecției Judiciare;
b) elaborează proiecte de modificare a regulamentelor sau normelor care vizează organizarea și funcționarea inspecției Judiciare;
c) sesizează inspectorul-șef cu privire la necesitatea inițierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiției;
d) întocmește studii referitoare la necesitatea elaborării sau modificării unor acte normative în domeniul justiției, precum și pe probleme de drept ivite în aplicarea legislației;
e) reprezintă Inspecția Judiciară și apără drepturile și interesele acesteia în fața instanțelor judecătorești și a altor organe jurisdicționale, pe baza delegației date de inspectorul-șef, precum și în raporturile cu alte instituții, cu persoane fizice sau juridice;
f) redactează cererile de chemare în judecată, întâmpinările, notele de ședință, concluziile scrise, motivele care stau la baza exercitării căilor de atac, în dosarele în care Inspecția Judiciară este parte, cu excepția cauzelor în materie disciplinară;
g) urmărește evoluția practicii judiciare și, după caz, formulează puncte de vedere și propuneri pentru asigurarea unei practici unitare la nivelul Inspecției Judiciare;
h) avizează din punctul de vedere al legalității contractele încheiate de Inspecția Judiciară, lucrările întocmite pe parcursul întregii proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică, precum și celelalte acte emise de Inspecția Judiciară sau care ar putea aduce atingere drepturilor Inspecției Judiciare sau ale personalului său;
i) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de conducerea Inspecției Judiciare, conform legii."
33. După articolul 38 se introduce un nou articol, articolul 381, cu următorul cuprins:
"Art. 381
.
Biroul sinteze și documentare din cadrul Serviciului sinteze și contencios are următoarele atribuții:
a) participă, din dispoziția inspectorului-șef, la lucrările comisiilor/grupurilor de lucru a căror activitate are legătură cu atribuțiile specifice Inspecției Judiciare;
b) coordonează demersurile în vederea realizării obiectivelor specifice stabilite în sarcina Inspecției Judiciare din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare (MCV), instituit prin Decizia Comisiei 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției;
c) monitorizează, sub coordonarea inspectorilor judiciari, îndeplinirea măsurilor dispuse prin hotărârile secțiilor sau Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a controalelor efectuate de Inspecția Judiciară la nivelul instanțelor și parchetelor;
d) analizează, sub coordonarea inspectorilor judiciari, datele statistice comunicate de instanțe și parchete referitoare la respectarea termenelor procedurale de întocmire a lucrărilor și privind dosarele mai vechi de un an de la data înregistrării în sistemul judiciar, identifică eventualele disfuncționalități și vulnerabilități și formulează propuneri pentru stabilirea programului de activitate a Inspecției Judiciare;
e) analizează datele statistice rezultate din activitatea Inspecției Judiciare și, în raport cu obiectul sesizărilor înregistrate, formulează propuneri pentru stabilirea obiectivelor controalelor ce urmează a fi efectuate de Inspecția Judiciară;
f) organizează, alături de celelalte direcții de specialitate, seminare și conferințe și elaborează documentele necesare;
g) inițiază și promovează programe de colaborare interinstituționale, prin stabilirea de parteneriate cu instituții publice, organizații neguvernamentale;
h) participă la elaborarea ghidurilor cu caracter informativ și a culegerilor de practică în materie disciplinară;
i) gestionează fondul de carte al Inspecției Judiciare;
j) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de conducerea Inspecției Judiciare, conform legii."
34. După articolul 44 se introduce un nou articol, articolul 441, cu următorul cuprins:
"Art. 441
.
(1) Compartimentul IT are următoarele atribuții:
a) participă la punerea în practică și la actualizarea strategiei de informatizare a Inspecției Judiciare;
b) participă, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, la analiza și implementarea aplicațiilor informatice comune;
c) asigură exploatarea programelor informatice elaborate de Direcția generală a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și de Biroul de statistică judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, instalând produsele informatice și controlând, periodic, respectarea de către operatorii de aplicație a instrucțiunilor de utilizare;
d) asigură inițierea personalului Inspecției Judiciare în exploatarea aplicațiilor;
e) realizează aplicații la nivelul Inspecției Judiciare;
f) supraveghează modul de utilizare a tehnicii de calcul și ia măsurile necesare pentru asigurarea bunei funcționări a acesteia;
g) asigură funcționarea sistemelor de arhivare electronică a documentelor;
h) întocmește documentele de specialitate necesare în vederea obținerii semnăturii electronice de către Inspecția Judiciară și de către persoanele autorizate din cadrul Inspecției Judiciare, a certificatelor prevăzute de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, asigură inițierea personalului autorizat în folosirea semnăturii electronice, păstrează datele de creare a semnăturii electronice și sesizează de îndată conducerea Inspecției Judiciare dacă are motive să creadă că acestea au ajuns la cunoștința unui terț neautorizat sau că informațiile esențiale cuprinse în certificat nu mai corespund realității;
i) aplică tehnici și metode noi de exploatare, administrare și întreținere a produselor și serviciilor informatice, în vederea dezvoltării unui sistem informatic juridic eficient;
j) elaborează norme, proceduri de utilizare, protecție și securitate și coordonează administrarea și exploatarea eficientă, sigură și securizată a produselor și serviciilor informatice;
k) proiectează și elaborează specificațiile tehnice și propune spre achiziționare aplicații informatice și baze de date, implementează și coordonează exploatarea acestora în sistemul informatic al Inspecției Judiciare;
l) păstrează evidența specifică a dotării cu produse și servicii informatice în cadrul Inspecției Judiciare, respectiv locație, echipamente, utilizatori, licențe, versiuni ale sistemelor de operare și ale aplicațiilor informatice;
m) face propuneri în vederea stabilirii obiectivelor de investiții privind produsele și serviciile informatice, în conformitate cu strategia de informatizare a Inspecție Judiciare;
n) participă la elaborarea specificațiilor tehnice din cadrul documentației de achiziție și la evaluarea tehnică a ofertelor în procedurile de achiziționare de produse și servicii informatice pentru sistemul informatic al Inspecției Judiciare;
o) participă la recepționarea produselor și serviciilor achiziționate și la derularea contractelor de achiziție a produselor și serviciilor informatice pentru sistemul informatic al Inspecției Judiciare;
p) asigură legătura cu unitățile de service și reprezintă instituția în relațiile cu acestea, pentru menținerea în stare de funcționare a produselor și serviciilor informatice din sistemul informatic al Inspecției Judiciare;
q) asigură asistență tehnică de specialitate pentru eficientizarea exploatării produselor și serviciilor informatice în cadrul Inspecției Judiciare;
r) intervine operativ, împreună cu unitățile de service, și păstrează evidența intervențiilor acestora pentru a asigura funcționarea permanentă a produselor și serviciilor informatice din cadrul Inspecției Judiciare;
s) asigură asistența tehnică pentru publicarea pe pagina de internet a inspecției Judiciare a informațiilor și a documentelor a căror publicare este prevăzută de lege sau de regulamente.
(2) Personalul Compartimentului IT îndeplinește orice alte atribuții stabilite de inspectorul-șef."
35. La articolul 47, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 47.
(1) După înregistrarea în cadrul direcției, dosarele nou-formate se transmit directorului direcției sau persoanelor desemnate de inspectorul-șef pentru repartizarea aleatorie a dosarelor."
36. La articolul 47, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:
"(51) Pentru motive întemeiate, inspectorul-șef, la propunerea directorului direcției de specialitate, poate dispune blocarea repartizării aleatorii față de unul ori mai mulți inspectori judiciari."
37. La articolul 47, partea introductivă a alineatului (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(6) Modificarea ordinii în care se face repartizarea aleatorie a lucrărilor se evidențiază în fișa de repartizare atașată dosarului și are loc în următoarele situații:".
38. La articolul 47 alineatul (6), după litera d) se introduc trei noi litere, literele e), f) și g), cu următorul cuprins:
"e) când inspectorul judiciar participă la pregătirea profesională obligatorie ori la o altă formă de pregătire profesională, inclusiv în calitate de formator, cu acordul inspectorului-șef;
f) când a fost blocată repartizarea ciclică aleatorie față de un inspector judiciar;
g) pentru perioada în care inspectorul judiciar este desemnat să îndeplinească atribuțiile directorului Direcției de inspecție pentru judecători ori Direcției de inspecție pentru procurori."
39. La articolul 47, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(9) Pentru soluționarea cauzelor complexe, la începutul fiecărui an, prin ordin al inspectorului-șef, se constituie echipe formate din 2 ori maximum 3 inspectori judiciari și se numerotează. Echipei de inspectori i se repartizează aleatoriu lucrările al căror grad de complexitate este apreciat ca fiind ridicat la momentul înregistrării și repartizării, în raport cu ordinea înregistrării la direcția de specialitate și a numerotării echipelor."
40. La articolul 49, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 49.
(1) Incidentele prevăzute la art. 47 alin. (6) și (7) se soluționează de directorul direcției, prin rezoluție.
___________
(4) Dacă, după soluționarea incidentelor, se constată că, din motivele prevăzute de lege sau regulament, unul sau mai mulți membri ai echipei de inspectori judiciari se află în imposibilitate să efectueze verificările, directorul direcției propune inspectorului-șef includerea în echipă a unui alt inspector judiciar."
41. Articolul 50 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 50.
La dosar se atașează fișa de repartizare care cuprinde următoarele mențiuni: data înregistrării la Inspecția Judiciară, data repartizării, titularul sesizării, inspectorul judiciar desemnat sau echipa de inspectori judiciari desemnată, termenul de soluționare, gradul de complexitate, indicele statistic, situațiile de incompatibilitate, modificarea ordinii și motivele de redistribuire a dosarului."
42. La articolul 55, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) În cazul în care petentul solicită sau sesizarea este adresată prin intermediul poștei electronice, comunicarea răspunsului se efectuează la adresa de e-mail sau fax indicată."
43. La articolul 61, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 61.
(1) Consultarea dosarelor, scoaterea din arhivă a acestora și eliberarea de copii ale înscrisurilor din dosare se realizează cu aprobarea inspectorului-șef sau a directorilor de direcție."
44. La articolul 83 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
"d) specialiști IT."
45. La articolul 85, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Atribuțiile concrete ale personalului din aparatul propriu al Inspecției Judiciare sunt stabilite prin fișele posturilor, întocmite de directorii de direcție și aprobate de inspectorul-șef."
46. La articolul 86, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Programul de lucru al Inspecției Judiciare este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână, și începe, de regulă, la ora 8,00 și se încheie la ora 16,00. Prin dispoziția conducerii, programul de lucru al inspectorilor judiciari este flexibil și poate să difere de programul de lucru al Inspecției Judiciare."
47. La articolul 95, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 95.
(1) Data și locul susținerii concursului sau examenului, numărul posturilor vacante, termenul pentru depunerea actelor de înscriere la concurs și cuantumul taxei de înscriere se aduc la cunoștința celor interesați la sediul Inspecției Judiciare, prin publicarea pe paginile de internet ale Inspecției Judiciare și Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puțin 30 de zile înainte de data concursului."
48. Articolul 132 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 132.
(1) Numirea în funcțiile publice de execuție din cadrul Inspecției Judiciare se face prin ordin al inspectorului-șef dintre persoanele care îndeplinesc condițiile generale pentru ocuparea unei funcții publice, prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și au promovat concursul organizat în condițiile legii."
49. Articolul 133 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 133.
Dispozițiile privind drepturile și îndatoririle personalului din cadrul Inspecției Judiciare, care are calitatea de funcționar public, promovarea în funcție și evaluarea performanțelor profesionale ale acestuia, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu, răspunderea juridică, precum și celelalte prevederi stabilite prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător."
50. Articolul 135 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 135.
(1) Funcțiile de conducere de specialitate juridică din aparatul propriu al Inspecției Judiciare pot fi ocupate de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul Inspecției Judiciare de minimum 2 ani, cu o vechime în specialitate de cel puțin 4 ani, care nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 3 ani.
(2) Funcțiile prevăzute la alin. (1) pot fi ocupate și prin delegare, în condițiile legii."
51. Articolul 138 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 138.
Funcțiile prevăzute la art. 135 pot fi ocupate și de judecători sau procurori detașați în cadrul Inspecției Judiciare, în condițiile legii."
52. La articolul 142, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Evaluarea personalului cu funcții de conducere se realizează conform dispozițiilor legale specifice fiecărei categorii profesionale."
Art. II.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziții contrare se abrogă.
Art. III.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare,
Rica Vasiliu-Cravelos
← HOTĂRÂRE nr. 51/2014 - aprobarea opiniei privind comunicarea... | Ordinul MFP nr. 1338/2014 - stabilirea nivelului comisioanelor... → |
---|