Decizia CCR nr. 514 din 7.07.2015 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția I penală în Dosarul nr. 6.142/2/2014 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 72 D/2015.

2. La apelul nominal răspunde partea Claudiu Simulescu, prezent personal și asistat de avocat Cristian Duțescu din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului avocat Cristian Duțescu, care arată că lasă la aprecierea Curții Constituționale soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că critica formulată de instanța de judecată ar putea fi explicată prin aceea că actualul Cod de procedură penală nu folosește aceeași exprimare ca și cea cuprinsă în art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968. Se susține că și în actuala reglementare, prin textul criticat, se urmărește înlăturarea omisiunii instanței de a se pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal. Se subliniază faptul că, altfel, contestația în anulare care ar solicita pentru prima dată pronunțarea asupra acestui aspect ar fi inadmisibilă, pentru că în acest mod s-ar ajunge la înlăturarea unei erori de procedură, și nu asupra uneia de judecată, ceea ce ar duce la modificarea naturii juridice a căii de atac a contestației în anulare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 8 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 6.142/2/2014, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul criticat permite instanței învestite cu soluționarea cererii de contestație în anulare să reanalizeze fondul cauzei soluționate definitiv și să reevalueze probele depuse la dosar, printre acestea și pe cele referitoare la prescripția răspunderii penale. Se arată că toate celelalte motive de contestație în anulare prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală privesc nelegalități procedurale, care presupun o simplă constatare de către instanță a unor aspecte ale cauzei, în timp ce motivul de contestație în anulare prevăzut prin textul criticat are o natură diferită, ce vizează aspectele de fond ale cauzei. Astfel, instanței extraordinare îi este permisă, prin dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, reinterpretarea probelor, în același sens sau în sens contrar interpretării definitive date de instanțele ordinare, aspect care presupune încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive supuse contestației în anulare. Se susține că, pentru aceste motive, instituția contestației în anulare este lipsită de un caracter unitar, bazat pe aceeași rațiune juridică, ce ar trebui să o limiteze numai la cazurile de nelegalități procedurale sancționate cu nulitatea absolută. Se observă că, potrivit art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, fondul cauzei putea fi analizat cu ocazia soluționării unei contestații în anulare doar în situația omisiunii instanței de recurs de a se pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal, printre care prescripția răspunderii penale, cu privire la care existau probe în dosar.

7. Se arată că prevederile art. 53 alin. (1) din Constituție permit restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți numai prin lege și numai în scopul, printre altele, al apărării ordinii de drept, din a cărei sferă face parte și autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive. Se susține, astfel, că textul criticat aduce atingere autorității de lucru judecat, afectând stabilitatea raporturilor juridice stabilite, în mod definitiv, de către instanțele ordinare. Se arată că, pentru aceste motive, prevederile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală.

8. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: [...]

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; [...]".

12. Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil și ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că contestația în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât și de retractare, fiind de competența instanței a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive, restul condițiilor și motivele pentru care poate fi invocată fiind strict și limitativ prevăzute de către legiuitor.

14. În acest context, prevederile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală stabilesc că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Conform art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din același cod, respectiv când lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; când a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; când a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; când există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; când există autoritate de lucru judecat; sau în condițiile în care a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

15. Având însă în vedere natura mixtă a căii extraordinare de atac a contestației în anulare, respectiv cea de anulare și cea de retractare, mai sus arătată, Curtea reține că reglementarea motivului de contestație în anulare criticat prin prezenta excepție nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție. În acest sens, Curtea constată că, chiar dacă procedura reglementată prin textul criticat ar putea presupune administrarea unor noi probe sau reevaluarea unor probe existente, participanții la procesul penal beneficiază, prin aplicarea dispozițiilor art. 431 și 432 din Codul de procedură penală, de toate garanțiile procesuale pe care le presupune dreptul la un proces echitabil.

16. Curtea reține, totodată, că prevederile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală reprezintă opțiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. De asemenea, Curtea constată că textul criticat reprezintă o aplicație în domeniul legii procesual penale a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2), conform cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la "condițiile legii" în reglementarea constituțională a căilor de atac. În acest sens, Curtea reține că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanță și apelul) a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanții procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.

17. Având în vedere faptul că textul criticat nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea reține că dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt aplicabile în cauză. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că norma constituțională de la art. 53 este aplicabilă doar în situația în care se constată că dispozițiile legale criticate restrâng exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale ale cetățenilor (a se vedea Decizia nr. 255 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015). Or, cum dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc atingere vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, prevederile constituționale ale art. 53 nu sunt aplicabile în cauză.