Ordinul MDRAP nr. 776/2015 - modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 496/2015 - contravaloarea alocației valorice a normei de hrană acordată personalului poliției locale

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

ORDINNr. 776/2015

pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocației valorice a normei de hrană acordată personalului poliției locale

Monitorul Oficial nr. 737 din 01.10.2015

Ținând cont de prevederile art. 351 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 12 alin. (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu completările ulterioare,

luând în considerare prevederile art. 2 alin. (1) și ale art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și Adresa Ministerului Apărării Naționale nr. 5.179 din 23 septembrie 2015 prin care se comunică contravaloarea alocației valorice a normei de hrană,

în temeiul art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 351 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010 și al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice emite prezentul ordin.

Art. I.

Articolul 1 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocației valorice a normei de hrană acordată personalului poliției locale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1

Începând cu 1 octombrie 2015, contravaloarea alocației valorice a normei de hrană, stabilită în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 351 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010, este:

a) norma nr. 1, potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare - 25 lei/zi;

b) norma nr. 6, potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare - 32 lei/zi;

c) norma nr. 12 "B", potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare - 5 lei/zi."

Art. II.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,

Sevil Shhaideh

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MDRAP nr. 776/2015 - modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 496/2015 - contravaloarea alocației valorice a normei de hrană acordată personalului poliției locale