Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1317/2014 - aprobarea condiţiilor contractuale speciale - contractele pt. echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi cele - contractele pt. construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate...

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

ORDINNr. 1.317/2014

pentru aprobarea condițiilor contractuale speciale privind contractele pentru echipamente și construcții, inclusiv proiectare, și cele privind contractele pentru construcții clădiri și lucrări inginerești proiectate de către beneficiar ale Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți în Domeniul Construcțiilor (FIDIC) pentru obiective de investiții din domeniul infrastructurii de transport feroviar, finanțate din fonduri publice

Monitorul Oficial nr. 748 din 14.10.2014

În temeiul prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.405/2010 prind aprobarea utilizării unor condiții contractuale ale Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți în Domeniul Construcțiilor (FIDIC) pentru obiective de investiții din domeniul infrastructurii de transport de interes național, finanțate din fonduri publice, și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1.

Se aprobă condițiile contractuale speciale privind contractele pentru echipamente și construcții, inclusiv proiectare, și cele privind contractele pentru construcții clădiri și lucrări inginerești proiectate de către beneficiar ale Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți în Domeniul Construcțiilor (FIDIC) pentru obiective de investiții din domeniul infrastructurii de transport feroviar, finanțate din fonduri publice, prevăzute în anexele nr. 1 b, 2b, precum și în anexele nr. 3 și 4 (acord contractual și anexa la ofertă).

Art. 2.

Anexele nr. 1b, 2b, precum și anexele nr. 3 și 4 (acord contractual și anexa la ofertă) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 774/2013 pentru aprobarea condițiilor contractuale speciale privind contractele pentru echipamente și construcții, inclusiv proiectare, și cele privind contractele pentru construcții clădiri și lucrări inginerești proiectate de către beneficiar ale Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți în Domeniul Construcțiilor (FIDIC) pentru obiective de investiții din domeniul infrastructurii de transport feroviar, finanțate din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 și 294 bis din 23 mai 2013, se abrogă.

p. Ministrul transporturilor,

István Zoltán,

secretar de stat

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1317/2014 - aprobarea condiţiilor contractuale speciale - contractele pt. echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi cele - contractele pt. construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate...