Hotărârea CCR - contestarea înregistrării candidaturii dl. Victor-Viorel Ponta la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014

În dezacord cu opinia majoritară, apreciem că Curtea Constituțională a României nu trebuia să califice sesizarea domnului Gheorghe Funar drept contestație privind înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta la funcția de Președinte al României și să o soluționeze conform art. 31 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, respingând-o ca fiind tardiv introdusă.

În cazul de față, se reclamă încălcarea de către Victor Ponta a prevederilor art. 40 alin. (3) din Constituția României, în condicile în care, în legătură cu acesta, au fost făcute afirmații conform cărora "a fost sau este și în prezent ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe", iar Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare interzice cadrelor militare în activitate "să candideze pentru a fi alese în administrația publică locală și în Parlamentul României, precum și în funcția de Președinte al României".

Examinând art. 37 din Constituția României, constatăm că acest articol consacră dreptul constituțional al cetățenilor de a fi aleși, în anumite condiții și dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. (3). Art. 40 alin. (3) din Constituție stabilește că nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică. În concretizarea acestei dispoziții constituționale, art. 28 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare interzice cadrelor militare în activitate să candideze pentru a fi alese... în funcția de Președinte al României.

Pentru a stabili dacă unui "ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe" îi sunt aplicabile aceste interdicții este necesară examinarea dispozițiilor Legii nr. 1/1998 privind Serviciul de Informații Externe. Art. 13 al acestei legi prevede că personalul S.I.E. se compune din cadre militare, militari angajați pe bază de contract și salariați civili, iar art. 14 din lege stabilește că cadrele militare în activitate, în rezervă și în retragere din Serviciul de Informații Externe au toate drepturile și îndatoririle prevăzute de actele normative aplicabile armatei române, precum și de reglementările proprii. În final, art. 15 din aceeași lege stabilește clar interdicția pentru tot personalul S.I.E. de a face parte din partide, formațiuni sau organizații politice.

Acest articol reprezentând o transpunere la nivel infraconstituțional a prevederilor art. 40 alin. (3) din Constituție, coroborat cu art. 37 alin. (1) din Legea fundamentală, stabilește interdicția pentru personalul activ al Serviciului de Informații Externe de a candida și do a fi ales în funcția de Președinte al României.

Prin urmare, având de-a face cu o interdicție prevăzută expres de Constituție și nefiind întrunite condițiile de eligibilitate în ipoteza că cele sesizate de autorul contestației ar fi reale, Curtea Constituțională a României trebuia să își stabilească competența de a judeca această contestație ca fiind una care privește verificarea condițiilor de eligibilitate a unui candidat și nu ca pe o contestație privind înregistrarea sau neînregistrarea unei candidaturi, conform art. 31 din Legea nr. 370/2004

Este adevărat că atât Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, cât și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României prevăd ca atribuții exprese ale Curții Constituționale acelea de a soluționa contestațiile privind înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcția de Președinte al României, precum și cele cu privire la împiedicarea unui candidat sau unei formațiuni politice de a-și desfășura campania electorală în condițiile legii, însă art. 146 alin. (1) lit. f) din Constituție stabilește că Curtea Constituțională a României "veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului".

În doctrină, această atribuție constituțională de a veghea la respectarea procedurii pentru alegeri este interpretată într-un sens larg, "semnificând nu numai operații tehnico-materiale sau fapte materiale juridice, dar și prerogativa de a decide în legătură cu incidentele ce pot apărea în cadrul alegerilor prezidențiale, până la confirmarea și prezentarea lor în Parlament" (I. Deleanu, Instituții și proceduri constituționale în dreptul român și în dreptul comparat, Editura C.H. Beck, București, 2006, pag. 358). De asemenea, s-a arătat că această atribuție implică o corelare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 37 - dreptul de a fi ales, art. 81 - privind alegerea Președintelui, art. 82 - privind validarea mandatului și depunerea jurământului, între ele, precum și cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 370/2004 (I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituția României. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București, 2008, pag. 1408). Legea nr. 47/1992, se mai arată în doctrină, stabilește pentru Curtea Constituțională a României statutul de judecător electoral al alegerilor prezidențiale, iar contenciosul electoral privind alegerile prezidențiale are un caracter specializat și se desfășoară numai în fața Curții Constituționale a României (I. Muraru, M. Constanținescu, Curtea Constituțională a României, Editura Albatros, București, 1997, pag. 173-175).

Instituirea acestei competențe de control al procedurii pentru alegerea Președintelui României în sarcina Curții Constituționale și, corelativ, a dreptului de a sesiza instanța, ca modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar asigurarea posibilității

de a-l exercita pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Condiția ca sesizarea formulată să vizeze aspecte care privesc procedura scrutinului pentru alegerea Președintelui este, evident, necesară, dar și suficientă. Or, limitarea competenței Curții la soluționarea contestațiilor având ca obiect, pe de o parte, înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcția de Președinte al României sau, pe de altă parte, împiedicarea unui partid sau a unei formațiuni politice ori a unui candidat de a-și desfășura campania electorală are semnificația drastică a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instanței constituționale cu respectiva contestație, constituie o îngrădire a accesului liber la justiția constituțională, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) coroborate cu cele ale art. 146 lit. f) din Constituție.

Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,atribuțiile Curții Constituționale sunt cele stabilite de Constituție și de prezenta lege, iar potrivit art. 3 alin. (2), în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Curtea Constituțională este singura în drept să hotărască asupra competenței sale. Prin urmare, chiar dacă Legea nr. 370/2004 nu prevede expres atribuția Curții Constituționale de a soluționa contestațiile cu privire la respectarea condițiilor de eligibilitate după expirarea termenului prevăzut de art. 31 din lege, apreciem că această atribuție derivă direct din art. 146 lit. f) din Constituție, iar Curtea Constituțională trebuia să hotărască competența sa de a judeca în conformitate cu textele mai sus citate. Prin interpretarea literală si aplicarea în consecință a dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 47/1992 se înlătură de la controlul de constituționalitate situații relevante și esențiale care vizează procedura electorală. Astfel, constatăm că, aplicând în mod literal dispozițiile art. 38, se ajunge la împrejurarea inacceptabilă, din punctul nostru de vedere, în care instanța de contencios constituțional este abilitată să garanteze supremația Constituției numai în raport cu respectarea anumitor termene procedurale de formulare a sesizărilor, soluționând contestații care vizează în exclusivitate aspecte de ordin formal, procedural, iar nu aspecte de fond, respectiv verificarea condițiilor constituționale și legale privind candidații sau desfășurarea campaniei electorale. În asemenea situații, verificarea procedurii pentru alegerea Președintelui devine una iluzorie, Curtea validând prin hotărârile pronunțate, prin care își denunță competența, situații juridice controversate, susceptibile a contraveni prevederilor constituționale. Astfel, interpretând că înregistrarea candidaturii la funcția de Președinte al României, sub aspectul constituționalității ei, poate fi contestată exclusiv în cadrul unor termene procedurale, cu înlăturarea posibilității verificării îndeplinirii condițiilor constituționale și legale pe toată durata derulării procedurii electorale, golește de conținut atribuția Curții Constituționale de a veghea la respectarea acestei proceduri, echivalând cu acceptarea posibilității ca un candidat la funcția de Președinte al României, care nu îndeplinește condițiile legale, să își poată întemeia participarea la competiția electorală pe o împrejurare vădit contrară Constituției, dar a cărei neconstituționalitate nu mai poate fi examinată, întrucât Curtea Constituțională își limitează propria competență.

A decide astfel, așa cum a făcut-o Curtea Constituțională în opinia majoritară, înseamnă că, chiar în ipoteza în care este pe deplin dovedită neîntrunirea condițiilor de eligibilitate (care trebuie raportate la ziua alegerilor) de către unui sau mai mulți candidați, aceștia nu pot fi excluși din competiția electorală. Mai clar spus, chiar în situația în care, după expirarea termenelor prevăzute de art. 31 din Legea nr. 370/2004 și până în ziua alegerilor, s-ar dovedi, de exemplu, că un candidat și-a pierdut cetățenia română ori domiciliul din țară [cerințe constituționale ale art. 16 alin. (3)] ori că face parte din categoriile profesionale care nu au dreptul de a fi alese, precum magistrații ori cadrele militare [cerințe constituționale ale art. 40 alin. (2) raportat la art. 37 alin. (1)], candidatura acestuia nu ar mai putea fi invalidată de către Curtea Constituțională, concluzie de neacceptat prin raportare la prerogativele constituționale prevăzute de art. 146 lit. f).

Dreptul de a fi ales, așa cum a fost el conceput de către legiuitorul constituant în art. 37, nu presupune doar dreptul de a participa la alegeri (de a fi candidat), ci și dreptul de a ocupa funcția publică (dacă a fost declarat câștigător al competiției electorale). Or, din moment ce în timpul campaniei electorale se poate stabili că acel candidat nu va putea fi validat sub nicio formă în funcție, neîntrunind condițiile de eligibilitate, este un nonsens juridic ca această candidatură să nu poată fi invalidată, lăsând procesul electoral să continue.

Raportat la situația concretă a cazului dedus judecății Curții, constatăm că apartenența candidatului Victor-Viorel Ponta la Serviciul de Informații Externe este o simplă alegație a autorului sesizării, nesusținută de dovezi. În fața acestei situații, Curtea Constituțională avea două opțiuni. Prima era aceea în care Curtea Constituțională stabilește că nu se poate comporta ca o instanță de drept comun și nu poate administra probe în dovedirea celor cu care a fost sesizată, urmând astfel ca în lipsa dovezilor să respingă contestația. A doua opțiune a Curții rezidă din prevederile art. 86 din legea proprie de organizare și funcționare, potrivit cărora instanța constituțională ars dreptul, în vederea realizării atribuțiilor sale, să solicita informațiile, documentele și actele pe care le dețin autoritățile și instituțiile publice, iar aceste instituții sunt obligate să comunice informațiile cerute.

În opinia noastră, Curtea, ca unică autoritate competentă să soluționeze contestațiile privind contenciosul electoral, trebuia să solicite Serviciului de Informații Externe datele necesare pentru a stabili dacă Victor-Viorel Ponta este sau nu cadru activ al acestui serviciu, iar în baza informațiilor primite, să decidă dacă sunt sau nu întrunite condițiile de eligibilitate pentru acest candidat. Apreciem că, întrucât, potrivit art. 13 din Legea nr, 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, nu pot fi clasificate ca secrete de stat sau secrete de serviciu informațiile, datele și documentele care favorizează sau ascund încălcarea legii, iar calitatea de deputat sau de senator (deținută de candidat) este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate cu excepția celei de membru al Guvernului [art. 71 alin. (2) din Constituție], iar calitatea de membru al Guvernului (de asemenea, deținută de candidat) este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de deputat sau senator, precum și cu exercitarea unei funcții de reprezentare profesională, salarizate în cadrul organizațiilor cu scop comercial [art. 105 alin. (1) din Constituție], rezultă că deținerea unei poziții în cadrul Serviciului de Informații Externe de către candidat nu se poate face decât cu încălcarea Constituției. Prin urmare, nu i-ar putea fi opus Curții Constituționale caracterul clasificat al informațiilor solicitate.

Prin urmare, apreciem că sesizarea formulată de Gheorghe Funar prin care se contestă legalitatea candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta, pe motiv că sunt încălcate dispozițiile art. 40 alin. (3) din Constituție, era admisibilă, Curtea Constituțională având competența de a se pronunța asupra oricărui incident de contencios electoral, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, și putând să decidă în consecință, în funcție de starea de fapt stabilită în dosarul cauzei.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Judecător,

Daniel Marius Morar