Ordinul Ministerului Economiei nr. 980/2014 - completarea Procedurii de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin Ordinul ministrului delegat...
Comentarii |
|
MINISTERUL ECONOMIEI DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, MEDIUL DE AFACERI ȘI TURISM
ORDINNr. 980/2014
privind completarea Procedurii de implementare a Programului de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism nr. 473/2014 privind aprobarea procedurilor de implementare a Programului de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare - START, a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, a Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului și a Programului național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri
Monitorul Oficial nr. 766 din 22.10.2014
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 430/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism emite următorul ordin:
Art. I
Procedura de implementare a Programului de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism nr. 473/2014 privind aprobarea procedurilor de implementare a Programului de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare - START, a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, a Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului și a Programului național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 și 138 bis din 25 februarie 2014, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
- La punctul 9, după subpunctul 9.4 se introduce un nou subpunct, subpunctul 9.4.1, cu următorul cuprins:
"9.4.1. Beneficiarii care semnează contracte de finanțare după data de 14 octombrie 2014 sunt obligați să efectueze activitățile pentru care au solicitat finanțare și să depună cererea-tip de eliberare AFN la OTIMMC, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanțare de către beneficiar, dar nu mai târziu de 28 noiembrie 2014. Nerespectarea termenului de 30 de zile lucrătoare menționat mai sus atrage decăderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile prezentului Program. OTIMMC - UMCR va efectua vizite de certificare a cheltuielilor. În situația neefectuării cheltuielilor sau în cazul în care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea inițială sau nu sunt noi și puse în funcțiune, beneficiarul este respins de la finanțare.
Pentru beneficiarii care semnează contracte de finanțare după data de 14 octombrie 2014, termenul de 30 de zile lucrătoare se poate prelungi o singură dată, până cel târziu la 28 noiembrie 2014, numai la solicitarea beneficiarului, urmată de propunerea UPSEC OTIMMC și cu acordul Direcției implementare programe pentru întreprinderi mici și mijlocii din cadrul Departamentului, pentru situații excepționale (de exemplu, întârzieri la transportul sau livrarea echipamentelor din motive independente de beneficiarul AFN), prin depunerea de către aplicant a unei cereri de prelungire cu cel puțin 10 zile calendaristice înaintea expirării termenului prevăzut în contract.“
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism,
Florin Nicolae Jianu
← Ordinul MAI nr. 151/2014 - modificarea anexei nr. 1 la Ordinul... | Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1208/2014 - modificarea... → |
---|