HG nr. 837/2015 - actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea MApN..
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru transmiterea unei părţi din acesta în administrarea Ministerului Transporturilor în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România — S.A. a obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Bacău”
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România — S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. — Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziţia cu nr. M.F.R 106918, ca urmare a reevaluării conform Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a adresei poştale la care este situat imobilul în urma intabulării în cartea funciară, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2. — Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România — S.A. a obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Bacău”, în condiţiile legii.
Art. 3. — în cazul în care nu se respectă destinaţia părţii de imobil prevăzută la art. 2, aceasta revine de drept în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
Art. 4. — Predarea-preluarea părţii de imobil transmise potrivit prevederilor art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 5. — Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Transporturilor îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţele cantitativ-valorice şi împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexele proprii la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6. —Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
p. Ministrul apărării naţionale,
Valeriu Nicut,
secretar de stat
Ministrul transporturilor,
lulian-Ghiocel Matache
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Bucureşti, 7 octombrie 2015.
Nr. 837.
ANEXA Nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE
ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale la care se actualizează valoarea de inventar, conform art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare
Nr. M.F.P. | Codul de clasificare | Denumirea bunului din domeniul public al statului | Adresa/Cartea funciară/ Nr. cadastrale | Elementele-cadru de descriere tehnică | Valoarea de inventar a bunului imobil înscrisă în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (lei) | Valoarea de inventar actualizată a bunului imobil în urma reevaluării (lei) | Administratorul bunului/CUI |
106918 | 8.19.01 | Imobil 2627 | Judeţul Bacău Comuna Măgura CF 60407 Nr. cadastral 60407 CF 63847 Nr. cadastral 63847 | Construcţii şi teren* | 1.188.748 | 1.630.819,64 | Ministerul Apărării Naţionale CUI—4183229 |
* Conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, instituţiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale şi care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.
ANEXA Nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE ale unei părţi de imobil aflate în domeniul public al statului care se transmite din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Transporturilor în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România — S.A.
a obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Bacău”
Nr. MFP | Codul de clasificare | Denumirea bunului | Adresa/ Carte funciară/ Nr. cadastrale | Valoarea de inventar (în lei) | Elementele-cadru de descriere tehnică/ capacitate/bucăţi/valoare contabilă | Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI | Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI |
106918 | 8.19.01 | Imobil 2627 — parţial | Judeţul Bacău, comuna Măgura Nr. cadastral 63847 CF 63847 | 1513,73376 | 1. Suprafaţa terenului — 1.344 mp — vaioarea contabilă —1513,73376 lei | Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale CUI—4183229 | Statul român, în administrarea Ministerului Transporturilor CUI —16054368 |
HG nr. 858/2015 - aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli... → |
---|