Decizia CCR nr. 24 din 24.01.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 51 alin. (1) lit. C.c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 28 alin. 2 din C. pr. civ.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și ale art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sindicatul Național "Solidaritatea“ al Metalurgiștilor din Galați în Dosarul nr. 6.680/233/2012 al Judecătoriei Galați - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.527D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6.680/233/2012, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și ale art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sindicatul Național "Solidaritatea“ al Metalurgiștilor din Galați într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii formulate de Sindicatul "Siderurgistul AMG“ din Galați de constatare a îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate a sindicatului prevăzute de Legea dialogului social nr. 62/2011, cauză în care autorul excepției, intervenient în nume propriu, a formulat, printre altele, și o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Judecătoriei Galați.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 51 alin. (1) lit. C.c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 permit ca, la nivelul unității, un singur sindicat să poată îndeplini condițiile de reprezentativitate. În aceste condiții, numai acesta poate participa la negocierile colective din unitatea respectivă, ceea ce împiedică, pe de o parte, exercitarea dreptului salariaților de a se asocia liber în sindicate, iar, pe de altă parte, posibilitatea sindicatului - nereprezentativ - de a apăra drepturile și de a promova interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor săi.

În privința art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, autorul excepției arată că negarea posibilității justițiabilului de a recuza toți judecătorii unei instanțe sau a unei secții a acesteia încalcă art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție, întrucât acesta, chiar dacă are b relație conflictuală cu judecătorii unei instanțe, nu poate recuza toți judecătorii care ar pronunța aceeași soluție indiferent de apărările formulate.

Judecătoria Galați - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât cele două texte, pe de o parte, respectă dreptul sindicatelor de a apăra drepturile și de a promova interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor săi, iar, pe de altă parte, evită ca, prin recuzarea judecătorilor unei instanțe, să se ajungă la blocarea actului de justiție.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 51 alin. (1) lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și ale art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în realitate, analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia critică art. 51 alin. (1) lit. C.c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, și art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, texte asupra cărora urmează a se pronunța prin prezenta decizie și care au următorul cuprins:

- Art. 51 alin. (1) lit. C.c): "(1) Sunt reprezentative la nivel național, de sector de activitate, de grup de unități și de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: [_]

C. la nivel de unitate: [_]

c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.“;

- Art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă:"Nu se pot recuza toți judecătorii unei instanțe sau ai unei secții a acesteia“.

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 9 cu referire la rolul sindicatelor, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 40 alin. (1) cu privire la asocierea liberă în sindicate și art. 124 privind înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Dispozițiile art. 51 alin. (1) lit. C.c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 reglementează criteriile necesare pentru ca un sindicat să devină reprezentativ la nivel de unitate. Potrivit art. 1 lit. t) din legea menționată, reprezentativitatea constituie un atribut al organizațiilor sindicale dobândit potrivit prevederilor acestei legi, care conferă statutul de partener social abilitat să își reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat. Datorită atributului reprezentativității, sindicatul reprezintă angajații la negocierile ce privesc încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate [art. 134 lit. B.a) din lege] și numai în cazul în care nu există un asemenea sindicat se vor aplica prevederile art. 135 alin. (1) din lege, respectiv negocierea va fi făcută de reprezentanții federației sindicale la care este afiliat sindicatul nereprezentativ sau ai angajaților, după caz.

Totodată, din același atribut al reprezentativității decurg și alte consecințe, respectiv numai aceste sindicate pot negocia prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate punerea la dispoziție a spațiilor și facilităților necesare desfășurării activității sindicale [art. 22 alin. (2) din lege], pot să participe în consiliul de administrație sau alt organ asimilat acestuia, inclusiv în cazul administrației publice, la discutarea problemelor de interes profesional, economic și social [art. 30 alin. (1) din lege] ori primesc de la angajatori sau de la organizațiile acestora informațiile necesare pentru negocierea contractelor colective de muncă ori, după caz, a acordurilor colective, în condițiile legii [art. 30 alin. (2) din lege].

Faptul că reprezentativitatea la nivel de unitate se dobândește doar dacă numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității ține exclusiv de opțiunea și politica legiuitorului. Acesta are posibilitatea de a opta între un anumit număr sau altul cu condiția de a nu afecta dreptul de asociere în sindicate și de a nu atinge rolul constituțional al sindicatelor. Constituția garantează posibilitatea nelimitată a angajaților de a se asocia în sindicate și rolul sindicatelor de apărare a drepturilor și de promovare a intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor săi, fără a prevedea posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiții la negocierile ce privesc contractele colective de muncă. Acest din urmă drept este garantat, însă exercitarea sa se face în condițiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiții și exigențe în ceea ce privește activitatea sindicală, cu condiția de a nu afecta substanța prevederilor art. 9 și art. 40 alin. (1) din Constituție.

Rolul sindicatelor nu este nici afectat și nici minimalizat, din contră, legea are în vedere unitatea de acțiune a membrilor de sindicate, aceștia putând fi mai bine reprezentați în fața angajatorului doar dacă au o reprezentativitate mai mare. De asemenea, Curtea reține că este anacronică existența mai multor sindicate reprezentative care să susțină diverse puncte de vedere și, de aceea, soluția legislativă nu poate fi decât una pozitivă pentru modul unitar de reprezentare al angajaților. Desigur, dacă nu există un astfel de sindicat, la negocierile colective pot lua parte, în final, reprezentanții angajaților, conform art. 135 alin. (1) din lege.

Așadar, angajații au libertatea de a se asocia în sindicate și nu sunt constrânși de a se asocia numai într-un anumit sindicat. Dacă din configurația sindicatelor rezultată din libera opțiune a angajaților niciunul nu dobândește atributul de reprezentativitate, în final, cei ce vor participa direct la negocierile colective sunt reprezentanții angajaților.

De altfel, Curtea, prin deciziile nr. 883 și 886 din 25 octombrie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 3 ianuarie 2013, și Decizia nr. 1.089 din 18 decembrie 2012, nepublicată încă la data pronunțării prezentei decizii, a constatat, de asemenea, constituționalitatea dispozițiilor legale criticate.

II. În privința art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea, prin Decizia nr. 579 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 31 iulie 2012, a statuat că reprezintă norme de procedură prin intermediul cărora legiuitorul instituie cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, în deplin acord cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Pe de altă parte, textele de lege criticate realizează o veritabilă protecție a justițiabilului împotriva încercărilor nejustificate de tergiversare a soluționării cauzei, restrângând posibilitățile părților de a solicita suspendarea judecării cauzei doar la acele situații care se justifică rațional. De altfel, liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.

În consecință, Curtea a constatat că susținerile autorului excepției referitoare la îngrădirea dreptului constituțional la un proces echitabil, prin imposibilitatea recuzării membrilor întregii instanțe, sunt neîntemeiate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate anterior de Curte își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 37 și următoarele din Codul de procedură civilă, dacă există motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică, partea interesată poate formula cerere de strămutare. Așadar, codul de procedură civilă prevede garanții suficiente de natură a se asigura dreptul la un proces echitabil.

În fine, imparțialitatea justiției nu este cu nimic afectată prin aceste dispoziții legale, chestiunile invocate de autorul excepției putând fi rezolvate prin aplicarea reglementărilor Codului de procedură civilă referitoare la abținere, recuzare și strămutare.