Decizia CCR nr. 480 din 23.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Gelu Marian Mustea în Dosarul nr. 10.393/3/2012 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 556D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul acesteia nu aduce veritabile critici de neconstituționalitate, ci invocă aspecte de aplicare a legii. Totodată arată că Legea nr. 76/2002 a prevăzut garanții pentru persoanele care au beneficiat de indemnizația de șomaj.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 28 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.393/3/2012, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Gelu Marian Mustea în cadrul unei cauze având ca obiect soluționarea contestației la dispoziția privind încetarea indemnizației de șomaj.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și art. 47 privind nivelul de trai, "în măsura în care încadrarea în muncă pe o durată mai mare de 12 luni constituie motiv de încetare a plății indemnizației de șomaj, iar încadrarea în muncă pe o perioadă determinată mai mică de 12 luni constituie motiv de suspendare a plății, potrivit art. 45 alin. (1) lit. c)". În acest sens arată că, după ce a fost indisponibilizat și a devenit beneficiar al indemnizației de șomaj, a încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 20 februarie 2012. După numai 4 zile i s-a comunicat de către angajator Decizia nr. 2 din 24 februarie 2012, prin care se stabilea încetarea contractului de muncă, în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit căruia "Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, ia inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia". În această situație, Agenția de șomaj a emis Dispoziția de încetare a plății indemnizației de șomaj, pe motiv că a fost angajat pe o perioadă mai mare de 12 luni și, în consecință, nu mai are dreptul de a primi indemnizație de șomaj.

6. Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază, referitor la încălcarea art. 16 din Constituție, că textele de lege criticate nu țin cont de împrejurarea că încheierea unui contract individual de muncă pentru o anumită perioadă de timp nu garantează și executarea acestuia pe toată durata pentru care a fost încheiat, cu consecința că persoanele care încheie un contract de muncă din calitatea de beneficiar al indemnizației de șomaj - în funcție de intenția for de a încheia un contract pe o perioadă mai mare sau mai mică de 12 luni - să fie tratate diferit și protejate diferit. Astfel, numai persoanele care au încheiat un contract individual de muncă pe o perioadă de cel mult 12 luni au în continuare calitatea de asigurat și beneficiază de indemnizația de șomaj pentru perioada care a mai rămas din perioada stabilită inițial, în timp ce încheierea de către beneficiarul indemnizației de șomaj a unui contract individual de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni conduce la încetarea plății indemnizației de șomaj, fără posibilitatea reluării în plată și fără posibilitatea de a mai putea beneficia de indemnizația de șomaj, după încetarea plății, întrucât, prin ipoteză, trebuie să îndeplinească cerința unui stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii, potrivit art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002.

7. Instanța de judecată consideră că "textele de lege criticate, deși pot apărea ca juste, pot conduce la existența unei diferențe de tratament nejustificate între beneficiarii indemnizației de șomaj care se încadrează în muncă pe durată nedeterminată sau mai mare de 12 luni și pentru care intervine încetarea plății indemnizațiilor de șomaj chiar de la data încadrării în muncă, deși, în concret, durata nedeterminată a contractului de muncă sau mai mare de 12 luni nu garantează executarea acestuia pe aceeași durată, acesta putând fi denunțat unilateral de angajator pe perioada de probă, cu consecința pierderii dreptului de șomaj, prin raportare la beneficiarii indemnizației de șomaj care se încadrează în muncă, conform legii, pe o perioadă de cal mult 12 luni, pentru care intervine suspendarea plății indemnizațiilor de șomaj, cu consecința repunerii în plată a indemnizației de șomaj la cererea beneficiarului la încetarea contactului de muncă". Totodată, instanța apreciază că textul de lege criticat este contrar și scopului declarat al Legii nr. 76/2002, prevăzut la art. 3 lit. b) și c), și anume încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă și sprijinirea ocupării persoanelor aparținând unor categorii defavorizate ale populației.

8. Cu privire la neconcordanța dintre textul de lege criticat și dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție, instanța apreciază că dispozițiile de lege criticate pot conduce chiar la negarea dreptului la indemnizația de șomaj, într-o situație ipotetică, dar posibilă, în care o persoană care a beneficiat doar o zi de indemnizația de șomaj, ar încheia un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau mai mare de 12 luni, iar aceasta ar înceta din motive neimputabile, numai după o zi de executare. Într-o asemenea situație, deși ar fi îndeplinit stagiul de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii, persoana aflată într-o asemenea situație nu ar mai putea beneficia de dreptul la indemnizația de șomaj, întrucât perioada de stagiu de cotizare utilizată pentru stabilirea și acordarea anterioară a indemnizației de șomaj nu se mai ia în considerare, cu consecința lipsei oricărei forme de protecție socială a salariatului aflat într-o asemenea situație.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificate prin art. I pct. 23 din Legea nr. 250/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 457 din 27 iulie 2013. Astfel, dispozițiile de lege criticate au în prezent următorul conținut: "Încetarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează: a) la data încadrării în muncă, conform legii, pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată mai mare de 12 luni;".

13. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că aceste dispoziții de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și art. 47 privind nivelul de trai.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit textului de lege criticat, la data încadrării în muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată mai mare de 12 luni, indemnizația de șomaj încetează. În cazul încheierii unui contract individual de muncă pe o perioadă mai mică de 12 luni, sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. c), potrivit cărora plata indemnizației de șomaj se suspendă.

15. Referitor la invocarea art. 47 din Constituție, Curtea reține că alin. (2) al acestui text constituțional consacră dreptul cetățenilor la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Așa cum reiese din formularea normei constituționale, legiuitorul are libertatea de a stabili conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestor drepturi, evident cu respectarea dispozițiilor și principiilor Legii fundamentale. Art. 34 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 stabilește că indemnizația de șomaj se acordă persoanelor care întrunesc următoarele condiții: a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii; b) nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât salariul minim brut pe țară garantat în plată; c) nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii; d) sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate. Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 664 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, indemnizația pentru șomaj are drept criteriu de determinare stagiul de cotizare, iar legiuitorul este în drept să stabilească conținutul, limitele și condițiile de acordare a drepturilor de asigurări sociale.

16. În ipoteza în care contractul individual de muncă încheiat de beneficiarul indemnizației de șomaj pe o perioadă mai mică de 12 luni încetează din motive neimputabile angajatului, legiuitorul a reglementat reluarea în plată a indemnizației de șomaj suspendată. Pentru situațiile în care indemnizația de șomaj a încetat în cazul prevăzut de art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002, iar, ulterior, contractul individual de muncă încheiat pe o perioadă mai mare de 12 luni sau pe o perioadă nedeterminată a încetat din motive neimputabile angajatului, Legea nr. 76/2002 nu prevede reluarea în plată a acestei indemnizații. Însă, beneficiarii indemnizației de șomaj care a încetat la data încadrării pot solicita, începând cu data încetării încadrării, o nouă indemnizație de șomaj, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Totodată, potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, aceștia beneficiază, din momentul angajării până la sfârșitul perioadei pentru care erau îndreptățiți să primească indemnizația de șomaj, de o sumă lunară de 30% din cuantumul indemnizației de șomaj, indiferent de durata executării contractului individual de muncă încheiat. De acest drept nu beneficiază cei cărora li s-a suspendat plata indemnizației de șomaj, la data încadrării în muncă pe o perioadă mai mică de 12 luni (aceștia beneficiind de reluarea în plată a indemnizației). Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate - care reglementează ca motiv de încetare a indemnizației de șomaj încadrarea în muncă pe o perioadă nedeterminată sau mai mare de 12 luni - nu conduc la încălcarea prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, privind dreptul cetățenilor la ajutor de șomaj.

17. Referitor la susținerea privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

18. Or, Curtea reține că beneficiarul indemnizației de șomaj care încheie contract individual de muncă pentru o perioadă determinată de până la 12 luni și beneficiarul indemnizației de șomaj care încheie contract individual de muncă pentru o perioadă nedeterminată sau de peste 12 luni, dar care, din motive neimputabile lui, a încetat în mai puțin de 12 luni de la încheiere, se află în situații juridice diferite, întrucât le sunt aplicabile norme ce reglementează instituții diferite, și anume primul caz este motiv de suspendare a indemnizației de șomaj, iar al doilea caz este motiv de încetare a indemnizației de șomaj. Astfel, și tratamentul juridic aplicabil este diferit, după cum urmează: pentru prima situație, Legea nr. 76/2002 permite reluarea în plată a indemnizației de șomaj, când motivul pentru care a fost suspendată a încetat, iar, pentru a doua situație, Legea nr. 76/2002 nu permite reluarea în plată a acestei indemnizații. Aceasta deoarece, în acest caz, art. 72 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 prevede acordarea unei sume lunare de 30% din cuantumul indemnizației de șomaj, din momentul angajării până la sfârșitul perioadei pentru care beneficiarul era îndreptățit să primească indemnizația de șomaj, indiferent de durata executării contractului, drept care nu este prevăzut și pentru beneficiarul indemnizației de șomaj încadrat în muncă pe o perioadă de până la 12 luni. Așadar, dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului constituțional al egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Legea fundamentală.