Decizia CCR nr. 476 din 23.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă în Dosarul nr. 9.387/117/2013 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 438D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 956 din 13 noiembrie 2012 și nr. 315 din 18 iunie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 28 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.387/117/2013, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească în cadrul soluționării apelului împotriva unei sentințe civile a Tribunalului Cluj, având ca obiect soluționarea contestației la decizia de pensionare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța judecătorească susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate care prevăd că procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional, contravin dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. În acest sens, instanța judecătorească susține că procedura administrativă de contestare prevăzută la art. 149 alin. (1) la care face referire art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, text supus controlului de constituționalitate, face parte din categoria jurisdicțiilor prevăzute de art. 21 alin. (4) din Constituție și, astfel, nu poate fi obligatorie.

6. De asemenea, autoarea excepției de neconstituționalitate apreciază că, prin instituirea cu caracter obligatoriu a procedurii contestației la Comisia Centrală de Contestații, este afectat art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil, întrucât prin această procedură este afectat termenul rezonabil în care titularul unui drept fundamental ar trebui să și-l exercite efectiv, având în vedere termenul de durată a procedurii, datorită supraaglomerării Comisiei Centrale, aceasta funcționând pe întregul teritoriu al țării.

7. În final, instanța judecătorească apreciază că, datorită acestei proceduri, poate fi afectat și dreptul de proprietate a beneficiarului pensiei din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 1.080/2012, nr. 439/2012 și nr. 315/2013.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins: "Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional. "

13. Instanța judecătorească - autoare a excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (4), potrivit cărora "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. "

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la pretinsa încălcare de către prevederile de lege criticate a dispozițiilor constituționale privind jurisdicțiile speciale administrative, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 439 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 30 iulie 2012, prin Decizia nr. 1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013, și prin Decizia nr. 315 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013.

15. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că, "reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestații în procedura de soluționare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestații fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din fața instanțelor de judecată și, numai în situația când nu sunt mulțumiți de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanței de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Prevederile art. 21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunțată în Cauza Fischer contra Austriei, paragraful 28, că imperative de suplețe și eficacitate, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pot justifica intervenția prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenție. Ceea ce impun însă dispozițiile acestui articol convențional este ca decizia unei asemenea autorități să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicție, adică un "tribunal" în sensul Convenției.

16. Prin aceleași decizii, Curtea a reținut că faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție, nu este nici el de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii administrative prealabile analizate. Astfel, așa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa, "liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă".

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18. În plus, Curtea reține că beneficiarul deciziei de pensionare este încunoștințat despre această procedură, întrucât la finalul oricărei decizii de pensionare este formulată următoarea mențiune: "Conform art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, decizia de pensie poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare, la comisia de contestații competentă conform legii. Contestația se depune la casa teritorială/sectorială de pensii emitentă. Conform art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, decizia de pensionare necontestată în termen este definitivă."

19. Cât privește susținerile referitoare la încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind termenul rezonabil de soluționare a cauzei și a art. 1 din Primul Protocol adițional la aceasta, privind protecția proprietății, Curtea reține că aceste prevederi nu au incidență în cauza de față, care se referă la posibilitatea atacării deciziei de pensionare.