Ordinul Ministerului Fondurilor Europene Ministerului Mediului nr. 1117/2014 nr. 1970/2014 - aprobarea Instrucţiunii - plata sumelor reţinute din certificatele de plată printr-un mecanism de garantare adecvat, în contractelor de lucrări finanţate...

Index
Ordinul Ministerului Fondurilor Europene Ministerului Mediului nr. 1117/2014 nr. 1970/2014 - aprobarea Instrucţiunii - plata sumelor reţinute din certificatele de plată printr-un mecanism de garantare adecvat, în contractelor de lucrări finanţate...
ANEXA - INSTRUCȚIUNE.

MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE

MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

ORDINNr. 1.117/2014Nr. 1.970/2014

pentru aprobarea Instrucțiunii privind plata sumelor reținute din certificatele de plată printr-un mecanism de garantare adecvat, în cadrul contractelor de lucrări finanțate prin Programul operațional sectorial Mediu

Monitorul Oficial nr. 844 din 19.11.2014

Având în vedere importanța strategică a proiectelor de infrastructură în atingerea gradului de absorbție și îndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, precum și creșterea ritmului de implementare a lucrărilor prin asigurarea unui flux de numerar adecvat aferent contractelor de infrastructură, în scopul accelerării procesului de implementare a programelor operaționale, cu impact direct asupra gradului de absorbție a fondurilor europene,

în temeiul prevederilor:

- art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice, cu modificările și completările ulterioare:

- art. 11 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul fondurilor europene și ministrul mediului și schimbărilor climatice emit următorul ordin:

Art. 1.

Se aprobă Instrucțiunea privind plata sumelor reținute din certificatele de plată printr-un mecanism de garantare adecvat, în cadrul contractelor de lucrări finanțate prin Programul operațional sectorial Mediu, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2.

Autoritățile contractante care implementează proiecte din domeniul infrastructurii finanțate în cadrul Programului operațional sectorial Mediu au obligația punerii în aplicare a instrucțiunii prevăzute la art. 1.

Art. 3.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul mediului și schimbărilor climatice,

Anne-Rose-Marie Jugănaru,

secretar de stat