Decizia CCR nr. 550 din 5.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OG nr. 94/1999 - participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi...

1. Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum și celor ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Radu Chiș în Dosarul nr. 7.985/2/2013 (2.370/2013) al Curții de Apel București - Secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 473D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 620 din 10 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.985/2/2013 (2.370/2013), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum și celor ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

4. Excepția a fost ridicată de Radu Chiș cu ocazia soluționării cererii de recurs formulate împotriva Încheierii de ședință din 6 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în Dosarul nr. 25.447/3/2012** în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală (succesoarea în drepturi a Gărzii Financiare), Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM, Societatea Comercială "Romaqua Holdings" - S.A. (fostă "Casrom" - S.A., "Comchim" - S.A.) și agentul guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține, în esență, că Ordonanța Guvernului nr. 94/1999 contravine "dreptului constituțional de acces la justiție și la un proces echitabil, dreptul la nediscriminare și dreptul la o bună administrare", deoarece nu reglementează "criteriile sau condițiile pentru ca agentul guvernamental să declanșeze procedura soluționării amiabile a cauzei," pasivitatea reprezentantului guvernamental nefiind sancționată. În acest sens, consideră că "în cadrul procedurii administrative, simpla declarare ca admisibilă a plângerii poate declanșa procedura unei rezolvări amiabile a cauzei, atribuindu-se calitatea de titlu executor." În legătură cu acest aspect, arată că, în cadrul acestei proceduri, "rezolvarea pe cale amiabilă a cauzei se face între agentul guvernamental și reclamant, în timp ce în procedura revizuirii agentul nici măcar nu este citat în cauză, deși el este cel care trebuie să apere Convenția și hotărârile CEDO, și tot el răspunde, în final, pentru executarea hotărârii instanței europene. În schimb, sunt citați pârâții interni, adică cei care au determinat condamnarea statului, și procurorul, cel care a reprezentat instituția incapabilă să apere ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor." De aceea, apreciază că între procedura administrativă și cea jurisdicțională s-a creat o situație discriminatorie, pe terenul normelor procedurale.

În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor care reglementează calea extraordinară a revizuirii, autorul excepției consideră că acestea au fost "impuse în condiții neclare, artificiale și fără o fundamentare temeinică" și că, "în măsura în care aceste dispoziții nu permit remedierea și repunerea părții vătămate în situația anterioară încălcării pentru care statul a fost condamnat CEDO, atunci toate prevederile contrare ordinii convenționale vor trebui să fie înlăturate ca fiind afectate de vicii de neconstituționalitate sau, după caz, interpretate în sensul convențional și constituțional al dreptului fundamental cu privire la accesul la justiție și la un proces echitabil."

6. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, iar pe fond este neîntemeiată, dispozițiile de lege criticate fiind constituționale în raport cu principiile fundamentale invocate. În acest sens, instanța de judecată consideră, sub aspectul fondului, că autorul excepției justifică excepția de neconstituționalitate cu un singur argument dezvoltat, anume "caracterul oneros al rolului activ impus pe plan intern persoanei prejudiciate, astfel constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a-și recupera prejudiciul." În continuare, arată că "condamnarea statului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului determină nașterea în patrimoniul persoanei apreciate ca fiind victimă a dreptului la despăgubiri, conform dispozițiilor concrete ale Curții Europene. Or, titularul unui drept (inclusiv al dreptului la despăgubiri) poate să renunțe la dreptul său, adică să nu dorească valorificarea sa, astfel încât demersul statului și rolul activ al acestuia - solicitat de revizuient - ar rămâne fără finalitate, aceasta fiind rațiunea legiuitorului intern pentru care a apreciat ca în cadrul procedurii de executare a hotărârilor CEDO, partea prejudiciată trebuie să declanșeze procedura (prin cerere de realizare a convenției amiabile sau cerere de revizuire) și să stăruie în epuizarea sa. Raționamentul juridic este similar, de altfel, procedurii interne de executare a unui titlu executoriu."

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 sunt constituționale. Cât privește dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, Avocatul Poporului arată că acestea au fost abrogate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, conținutul lor fiind preluat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 din noul Cod de procedură civilă, care sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 233/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare (Decizia civilă nr. 620 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie), dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 23 martie 2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, abrogat potrivit art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012.

12. Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora "Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituțională a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin, (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, se reține îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, în sensul în care aceste dispoziții de lege pot fi supuse controlului de constituționalitate.

13. Dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 au următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]

9. daca Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. "

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale atacate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) referitor la statul de drept, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) și (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitor la accesul liber la justiție.

15. Prin Cererea înregistrată sub nr. 54.611/3/2011 pe rolul Tribunalului București - Secția a VII l-a conflicte de muncă și asigurări sociale, autorul excepției a solicitat revizuirea mai multor hotărâri judecătorești, susținând că prin Hotărârea din 14 septembrie 2010 statul român a fost condamnat, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ulterior și-a precizat cererea de revizuire, în sensul menținerii acesteia doar cu privire la Decizia civilă nr. 1.425 din 6 octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă și contencios administrativ, formându-se Dosarul nr. 25.447/3/2012 al Tribunalului București - Secția a VII - a conflicte de muncă și asigurări sociale.

16. Tribunalul București - Secția a VII l-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Încheierea din 7 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 25.447/3/2012, a admis excepția necompetenței funcționale a secției și a dispus trimiterea

dosarului, spre competentă soluționare, către una dintre secțiile civile ale tribunalului, formându-se astfel Dosarul nr. 25.447/3/2012** al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

17. În Ședința publică din 6 decembrie 2013, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru intimații Garda Financiară - Comisariatul General, Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM și agentul guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

18. Față de excepțiile invocate de instanța de judecată, autorul criticii a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 94/1999, ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă și ale art. 408¹ din Codul procedură penală, iar tribunalul, așa cum reiese din practicaua Deciziei civile nr. 1.231A din 6 decembrie 2012, a apreciat că "o eventuală sesizare a Curții Constituționale poate fi discutată în măsura în care există o cale de atac admisibilă", astfel încât a pus în discuție, cu prioritate, excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

19. Autorul excepției a formulat recurs împotriva "Încheierii de ședință din 6 decembrie 2012", pronunțată de Tribunalul București - Secția a II l-a civilă în Dosarul nr. 25.447/3/2012**, încheiere care, potrivit considerentelor actului de sesizare a Curții Constituționale, "constituie și practicaua Deciziei civile nr. 1.231 A din 6 decembrie 2012."

20. Prin Decizia civilă nr. 620 din 10 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.985/2/2013 (2.370/2013), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a modificat parțial practicaua Deciziei civile nr. 1.231 A din 6 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, în parte, respectiv doar în privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 și ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

21. Analizând dispozițiile de lege criticate, Curtea reține că prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

22. În prezenta cauză, Curtea constată însă că autorul excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din altă perspectivă decât cea analizată de Curtea Constituțională prin decizia sus-citată.

23. Analizând critica de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1.425 din 6 octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă și contencios administrativ, decizie prin care a fost menținută Sentința din 11 ianuarie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 București, susținând că prin Hotărârea din 14 septembrie 2010 statul român a fost condamnat, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

24. În legătură cu acest aspect, Curtea reține că prin Hotărârea din 14 septembrie 2010, pronunțată în Cauza Chiș împotriva României, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât condamnarea statului român, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pentru neexecutarea Sentinței din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 București, sentință rămasă definitivă la data de 30 mai 1997, care însă nu face obiectul cererii de revizuire așa cum aceasta a fost precizată.

25. În aceste condiții, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1.425 din 6 octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă și contencios administrativ, prin care a fost menținută Sentința din 11 ianuarie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 14 septembrie 2010, nu a decis însă condamnarea statului român pentru neexecutarea acestei sentințe.

26. De aceea, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 și ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul stabilit de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor sus-menționate este inadmisibilă.