Decizia CCR nr. 488 din 25.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. II alin. 1 din Legea nr. 2/2013 - unele măsuri pt. degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pt. pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Takacs Gabriella și Takacsne Gladis Maria în Dosarul nr. 38.147/3/2009* al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 126D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru toate părțile, apărătorul ales Mihai Rapcea, cu împuternicire avocațială la dosar. De asemenea, se prezintă traducătorul autorizat de limba maghiară Veronka Ruică.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului ales, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013, pentru argumentele invocate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. în acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.483/2011, considerând că, și în cauza de față, este vorba despre o normă mixtă, de drept substanțial și de drept procedural.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, deoarece textul de lege criticat reprezintă o normă de procedură penală, care, fiind de imediată aplicare, nu aduce nicio atingere prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție. Mai arată că, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a reținut, în mod constant, că normele strict de procedură penală sunt guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi. Or, textul de lege referitor la cazurile de casare nu poate fi decât o normă de procedură, motiv pentru care nu pot fi reținute considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.483/2011, care vizează o normă cu caracter mixt, atât de drept material, cât și de procedură.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin încheierea din 5 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 38.147/3/2009*, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Takacs Gabriella și Takacsne Gladis Maria cu ocazia soluționării recursului formulat într-o cauză penală.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin că dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 încalcă principiile privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și dreptul la un proces echitabil. Arată că, prin interpretarea dată de instanțele de recurs dispozițiilor de lege criticate, inculpații aflați în curs de judecată la instanța de fond sau de apel cunosc o limitare drastică a motivelor de recurs pe care le pot invoca, ceea ce creează discriminare între inculpați, prin stabilirea unui criteriu arbitrar, și anume stadiul procesual în care se află aceștia și durata procedurilor, în locul raportării la momentul săvârșirii faptei sau al începerii procesului penal. Comparativ, dispozițiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare, situație considerată de autoarele excepției ca fiind mult mai clară și mai echitabilă din perspectiva părților.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea regulilor de desfășurare a procesului penal constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece actele procesuale efectuate potrivit legii în vigoare își păstrează valabilitatea și după abrogarea legii de procedură, potrivit principiului "tempus regit actum". Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 9/1994 și nr. 96/1996.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului. "

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarele excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac și ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 referitor la legalitatea pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat constituie o normă de drept procesual penal, supusă regulii aplicării imediate a legii noi, care guvernează aplicarea în timp a normelor de procedură, ceea ce exclude încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Situația reglementată de dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 este una tranzitorie și privește doar cauzele penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv pe cele aflate în termenul de declarare a recursului, iar nu și cauzele aflate în fond sau în apel, în privința cărora devin incidente - referitor la exercitarea căilor de atac - dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării hotărârii. Astfel, hotărârile supuse casării pronunțate înainte de intrarea în vigoare a noii legi rămân supuse motivelor de casare prevăzute de legea sub care au fost pronunțate, potrivit regulii "tempus regit actum". În acest sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994, prin care - referitor la hotărârea judecătorească - a reținut că: "de peste un secol, constant s-a decis în doctrină și jurisprudență că ea este supusă condițiilor de fond și de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunțată, fără ca legea nouă să aibă vreo înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotită, față de părțile care au participat în proces, că are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunțării ei. Așa fiind, și dreptul relativ la exercitarea căilor de atac rămâne fixat de legea în vigoare în momentul pronunțării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii și în aceste condiții nicio cale de atac nouă nu poate rezulta dintr-o lege posterioară, după cum nicio cale de atac existentă contra unei hotărâri nu poate fi desființată fără retroactivitate de către o lege posterioară. "

15. Astfel, între dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 și principiile constituționale privind dreptul la un proces echitabil și folosirea căilor de atac nu poate fi reținută nicio contradicție. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea motivelor de casare a hotărârilor pronunțate în materie penală, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reținut cu mai multe prilejuri, de exemplu prin Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege".

16. Referitor la presupusa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor, astfel cum a statuat Curtea în repetate rânduri, de exemplu prin Decizia nr. 460/2004 mai sus menționată.

17. Prevederile art. 148 alin. (2) din Constituție și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de față.