HG nr. 952/2014 - modificarea valorilor de inventar ale unor bunuri aparţinând domeniului public al statului, trecerea din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Naţionale pt. Resurse Minerale în domeniul privat al statului a...
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 952/2014
privind modificarea valorilor de inventar ale unor bunuri aparținând domeniului public al statului, trecerea din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în domeniul privat al statului a unor bunuri concesionate Societății Comerciale "Conpet“ - S.A. Ploiești, aprobarea Actului adițional nr. 3 la Acordul petrolier de concesiune a activității de exploatare a Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, inclusiv a conductelor magistrale și a instalațiilor, echipamentelor și dotărilor anexe, aferente sistemului, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Societatea Comercială "Conpet“ - S.A. Ploiești, precum și actualizarea anexei nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Monitorul Oficial nr. 860 din 26.11.2014
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 alin. (2) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, al art. 21și 22 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, și al art. 31 alin. (3) din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă modificarea valorilor de inventar ale unor bunuri aparținând domeniului public al statului, prevăzute în anexa nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, conform anexei nr. 1, ca urmare a reevaluării în condițiile legii.
Art. 2
(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe și obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe concesionate Societății Comerciale "Conpet“ - S.A. Ploiești, având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 2 și 3.
(2) Trecerea în domeniul privat al statului a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar de natura mijloacelor fixe prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcțiune, a valorificării sau, după caz, a casării, în condițiile legii.
Art. 3
Societatea Comercială "Conpet“ - S.A. Ploiești valorifică și, după caz, casează, în numele statului, bunurile prevăzute în anexele nr. 2 și 3, în condițiile legii.
Art. 4
Se aprobă Actul adițional nr. 3 la Acordul petrolier de concesiune a activității de exploatare a Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, inclusiv a conductelor magistrale și a instalațiilor, echipamentelor și dotărilor anexe, aferente sistemului, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și Societatea Comercială "Conpet“ - S.A. Ploiești, în calitate de concesionar, prevăzut în anexa nr. 4**).
Art. 5
Actul adițional nr. 3 la Acordul petrolier de concesiune a activității de exploatare a Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, inclusiv a conductelor magistrale și a instalațiilor, echipamentelor și dotărilor anexe, aferente sistemului, aprobat potrivit art. 4, intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 6
Anexa nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică conform art. 1 și 2.
Art. 7
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale,
Gheorghe Duțu
p. Ministrul finanțelor publice,
Dan Manolescu,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru buget,
Darius-Bogdan Vâlcov
p. Ministrul economiei,
Maricel Popa,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru energie,
Răzvan-Eugen Nicolescu
Ministrul mediului și schimbărilor climatice,
Attila Korodi
Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură,
Adriana Doina Pană
← Decretul Președintelui nr. 691/2014 - conferirea Ordinului... | Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1562/2014 -... → |
---|