Decizia CCR nr. 503 din 5.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Irina Maria Cămărășescu în Dosarul nr. 33.722/3/2011 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 389D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, avocatul Ruxandra Liliana Cîrjan, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției. În acest sens, arată că se promovează o inegalitate între persoanele fizice și persoanele juridice, pe de-o parte, și stat, pe de altă parte. Plata taxei instituite de textul de lege criticat nu le-ar reveni persoanelor în cauză dacă terenul respectiv nu ar aparține statului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Sentința civilă din 22 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 33.722/3/2011, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Irina Maria Cămărășescu cu ocazia soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect obligația de a face.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor. Arată că prin acestea se instituie o discriminare între persoanele fizice sau juridice, pe de-o parte, și cele care reprezintă statul sau administrează bunuri ale acestuia, pe de altă parte.

Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că este eminamente rolul statului de a determina sarcinile fiscale asupra bunurilor aflate în circuitul civil, în măsura în care sunt respectate principiile proporționalității între interesul public afirmat și imperativul salvgardării dreptului la protecția bunurilor, iar, în acest sens, impunerea față de beneficiarul unui drept de concesiune, locațiune, administrare ori folosință asupra terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, a unei sarcini fiscale cu regim juridic similar impozitului pe teren datorat de proprietarul terenului nu poate constitui o măsură disproporționată și nici discriminatorie, întrucât se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situațiile prevăzute de ipoteza normei respective.

Pe de altă parte, astfel cum s-a reținut și în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 209/2009, principiul egalității în drepturi înscris în Constituție privește egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără a institui egalitatea între cetățeni și autoritățile publice sau între cetățeni și stat ori unitățile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public. Astfel, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că dispozițiile criticate au mai făcut obiectul controlului instanței de contencios constituțional, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și cu o motivare similară. Curtea Constituțională a reținut că, în ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, textul de lege criticat se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situațiile prevăzute de ipoteza normei respective. Pe de altă parte, principiul egalității în drepturi înscris în Constituție privește egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără a institui egalitatea între cetățeni și autoritățile publice sau între cetățeni și stat ori unitățile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public.

Avocatul Poporului arată că instituirea unui regim juridic diferit în materia impozitării clădirilor și terenurilor în situația în care bunurile supuse impozitării fac parte din domeniul public sau privat al statului ori unității administrativ-teritoriale nu reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii. Acest principiu nu instituie egalitatea între cetățeni și autoritățile publice sau între cetățeni și unitățile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public, ci privește numai egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Prin urmare, textul criticat se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situațiile prevăzute de ipoteza normei respective. Pe de altă parte, scutirea unor autorități publice de taxe sau impozite are o justificare obiectivă și rațională în faptul că autoritățile respective (beneficiare de alocații bugetare), fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorii excepției invocă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 299 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, pronunțându-se asupra constituționalității prevederilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a statuat că plata impozitului pe teren în cazul terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, de către concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosință, după caz, nu este de natură a încălca prevederile art. 56 alin. (2) din Constituție. Legiuitorul este liber să stabilească impozite în măsura în care acestea sunt proporționale, rezonabile și echitabile, condiție îndeplinită în cazul de față. Aceasta, cu atât mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca și darea în administrare și în folosință a terenurilor se fac în general pe termen foarte lung, prin convenții/acte intervenite între părțile interesate.

De asemenea, prin Decizia nr. 209 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că textul de lege criticat se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situațiile prevăzute de ipoteza normei respective. Pe de altă parte, principiul egalității în drepturi înscris în Constituție privește egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără a institui egalitatea între cetățeni și autoritățile publice sau între cetățeni și stat ori unitățile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public.

Totodată, prin Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, Curtea a statuat că exceptarea, prin lege, de la plata unor impozite și taxe a unor categorii de persoane fizice ori juridice sau a anumitor activități ori bunuri nu poate să fie considerată, prin ea însăși, ca neconstituțională. Dimpotrivă, exceptarea de la impozite și taxe ori stabilirea unor reduceri în această materie reprezintă o practică legislativă curentă, care corespunde fie necesității de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor rațiuni economice.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.