Decizia CCR nr. 1.061 din 11.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 771alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 1.061

din 11 decembrie 2012

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 771alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 771alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Ecaterina Iolanda Alexe în Dosarul nr. 22.667/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.370D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 22.667/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 771alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Ecaterina Iolanda Alexe într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile criticate contravin art. 44 și art. 53 din Constituție, în măsura în care sunt aplicabile și vânzării unui imobil prin procedura executării silite.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 342/2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 771alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul cuprins: "(_) Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autoarea excepției invocă prevederile constituționale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 771alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal din perspectiva acelorași critici de neconstituționalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 1.157 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008, Decizia nr. 1.386 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 20 ianuarie 2011, și Decizia nr. 342 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 20 iunie 2012, Curtea a arătat că dispozițiile de lege criticate dau expresie prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Prin urmare, nu se poate reține nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 771alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Ecaterina Iolanda Alexe în Dosarul nr. 22.667/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 decembrie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 1.061 din 11.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 771alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal