Decizia CCR nr. 522 din 9.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Ioanovici Dalibor în Dosarul nr. 2.483/115/2011* al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 103D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, pentru aceleași considerente reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, care, pentru identitate de rațiune, își mențin valabilitatea și în această cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 28 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.483/115/2011*, Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Ioanovici Dalibor într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de acesta împotriva sentinței prin care a fost respinsă acțiunea în anulare a actului administrativ emis de angajator de constatare a suspendării de drept a raporturilor de serviciu dintre acesta și autorul excepției.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile de lege contravin principiului universalității, consacrat de art. 15 alin. (1) din Constituție, principiului egalității în drepturi, reglementat de art. 16 alin. (1) și (2) din aceasta, încalcă prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție și de art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și aduc atingere dreptului la un nivel de trai decent, prevăzut de art. 47 din Legea fundamentală. Se arată, în acest sens, că măsura suspendării raporturilor de serviciu în temeiul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 este reglementată în mod discriminatoriu la nivelul funcționarilor publici, având în vedere că, pentru situații similare, Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor nu prevăd aplicarea aceleiași măsuri. Totodată, legislația română nu oferă protecție prin reglementarea unor măsuri compensatorii salariale minime în vederea asigurării unui nivel de trai decent în perioada suspendării din funcție, așa cum prevede "Regulamentul nr. 96/2004 în materia funcționarilor publici comunitari". Nu în ultimul rând, autorul excepției susține că măsura suspendării raporturilor de serviciu răstoarnă prezumția de nevinovăție, aplicabilă inclusiv în materie administrativă, deoarece autoritatea administrativă, în calitate de angajator, dă verdictul de vinovăție înainte ca instanța de judecată să pronunțe o hotărâre definitivă de condamnare.

6. Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că textul legal criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază, în acord cu jurisprudența în materie a Curții Constituționale, că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care au următorul cuprins:

- Art. 94 alin. (1) lit. m); "(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: [...]

m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)".

12. Dispozițiile art. 54 lit. h), la care textul criticat face trimitere în redactarea în vigoare la momentul sesizării Curții, prevăd următoarele: "Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții: [...] h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea."

13. Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, ale art. 47 privind nivelul de trai, precum și celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind prezumția de nevinovăție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală ca cele invocate în prezenta cauză și prin prisma unor critici similare (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011, Decizia nr. 539 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013).

15. În jurisprudență sa anterior menționată, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că sancțiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcționarului public din funcția publică pe care acesta o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public. Această măsură se aplică tuturor funcționarilor publici aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, astfel că nu poate fi reținută încălcarea art. 15 și a art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. În ceea ce privește pretinsa nesocotire a principiului egalității invocată prin comparație cu situația altor categorii de persoane, respectiv polițiștii și parlamentarii, Curtea a constatat că nu poate reține o astfel de critică, din cauza statutului juridic diferit al acestora, care nu permite realizarea unei astfel de comparații. Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situației prezentate în cauză.

16. Referitor la invocarea prevederilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, privind prezumția de nevinovăție, Curtea, prin aceleași decizii, a reținut, ținând cont de natura administrativă a acestei măsuri, că nu se pune problema nerespectării prevederilor constituționale și convenționale care instituie prezumția de nevinovăție, care va trebui însă să fie respectată pe tot parcursul desfășurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcționar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Această constatare este în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul că prezumția de nevinovăție este relevantă nu doar în cadrul procedurilor penale, ci și în alte cazuri în care instanțele naționale nu sunt chemate să se pronunțe asupra problemei vinovăției (Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunțată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franței, paragrafele 35-36). Aceasta, deoarece prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 presupun, prin ipoteză, intervenția instanțelor judecătorești competente care, în cadrul procesului penal declanșat, vor respecta prezumția de nevinovăție, precum și toate garanțiile procedurale ce converg spre realizarea unui proces echitabil.

17. Totodată, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 47 din Constituție, observând în acest sens că, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, dacă instanța judecătoreasca dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

18. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19. Cu privire la invocarea prevederilor "Regulamentului nr. 96/2004 în materia funcționarilor publici comunitari", Curtea observă că autorul excepției invocă în mod eronat acest act normativ [Regulamentul (CE) nr. 96/2004 al Comisiei din

30 decembrie 2003 vizează adaptarea mai multor regulamente privind piața zahărului în vederea aderării Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei la Uniunea Europeană.], fiind vorba, în realitate, despre Regulamentul (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților, act legislativ care vizează, însă, funcționarii angajați în instituțiile Uniunii Europene, și nu pe cei din cadrul aparatului administrativ al statelor membre.