Decizia CCR privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 10 alin. (3) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Adrian Pavel Lungu în Dosarul nr. 20.995/302/2013a 1 al Judecătoriei Sectorului 5 București și care constituie obiectul Dosarului nr. 35D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că dispozițiile legale criticate sunt în acord cu normele constituționale invocate, deoarece autorul contestației la executare, ce se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, având posibilitatea să invoce în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, beneficiază, practic, de același serviciu public corespunzător exercitării unei noi căi de atac. Or, în această materie, Curtea Constituțională are o bogată jurisprudență prin care arată că dreptul de acces liber la justiție nu semnifică și gratuitatea acestuia, legiuitorul având libertatea de a reglementa taxe judiciare de timbru pentru deducerea costurilor administrării justiției ca serviciu public. Totodată, se arată că, dacă nu ar exista taxa judiciară de timbru la care face referire alin. (3) al art. 10 din ordonanța de urgență criticată, atunci s-ar crea o stare de discriminare între justițiabilii care contestă executarea silită prin acțiune principală și se supun regulilor generale referitoare la taxele judiciare de timbru și cei care, folosind posibilitatea reglementată de dispozițiile legale examinate, utilizează, practic, același serviciu al justiției, fără a se supune, însă, aceleiași obligații. Se susține, în același timp, că justițiabilii pot solicita reduceri, scutiri sau eșalonări ale plății taxei de timbru, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. În concluzie, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

actele si lucrările dosarului, constată având în vedere următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 20.995/302/2013a1, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre, excepție ridicată de Adrian Pavel Lungu într-o cauză având ca obiect o contestație la executare silită, în cadrul căreia contestatorul a solicitat reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate împiedică exercitarea dreptului constituțional privind accesul liber la justiție, obstrucția creată fiind una de natură economică. În acest sens, susține că legiuitorul a conceput o normă prin care un debitor, aflat în situația iminentă de a-și pierde practic toata averea sa, este pus în situația de a plăti sume exorbitante numai pentru a solicita controlul de legalitate și temeinicie al actelor de executare ori al executării silite înseși. Mai arată că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-au pronunțat în sensul că accesul liber la justiție nu poate fi îngrădit prin mijloace economice, prin impunerea unor taxe enorme care condiționează exercitarea acțiunii în justiție. De asemenea, Curtea de la Luxembourg a stabilit că instanța națională este obligată să aprecieze, din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv în cazul în care consumatorul se abține să invoce acest aspect fie pentru că nu își cunoaște drepturile, fie pentru că este descurajat să le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o acțiune în justiție. În concluzie, apreciază că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 și ale art. 56 din Constituție, dar și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, și ale art. 13 din aceeași Convenție, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

6. Judecătoria Sectorului 5 București consideră că textul legal criticat nu contravine prevederilor Constituției, deoarece accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor judiciare de timbru, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. De altfel, în acest sens s-au pronunțat atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57), cât și Curtea Constituțională (Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010 și nr. 1.249 din 22 septembrie 2011).

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază, în acord cu jurisprudența în materie a Curții Constituționale, că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt constituționale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție,

precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, care au următorul cuprins: "(3) În cazul în care prin contestația la executare silită se invocă, în condițiile art. 712 alin. (2) din Codul de procedură civilă, și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabilește potrivit art. 3 alin. (1)."

12. Art. 712 din codul de procedură civilă (republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012), plasat în cap. VI din cartea V-a a titlului I - Contestația la executare, prevede la alin. (2) următoarele: "(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. "

13. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, la care textul criticat face trimitere, reglementează formulele generale de calcul al taxei judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești.

14. Normele constituționale apreciate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 56 - Contribuții financiare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 din aceeași Convenție, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, Curtea reține mai întâi că, potrivit art. 10 alin. (2) din acest act normativ, "În cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei." Așadar, legiuitorul a reglementat regula generală potrivit căreia nivelul taxei judiciare de timbru aferente contestației la executare este plafonat la maximum 1.000 lei, când obiectul executării este evaluabil în bani, respectiv la 100 lei, când obiectul executării silite nu este evaluabil în bani.

16. Curtea reține totodată că, potrivit normelor de procedură civilă (art. 711 și următoarele din Codul de procedură civilă), contestația la executare vizează faza ultimă a procesului civil, respectiv executarea silită, și poate fi îndreptată împotriva oricărui act de executare Așadar, ca regulă, obiectul contestației la executare îl poate reprezenta orice act de executare silită, și nu fondul dreptului stabilit în mod irevocabil.

17. Față de acestea, Curtea constată că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 instituie o excepție de la regula mai sus evocată, în sensul că permit, prin formularea contestației la executare, antamarea fondului dreptului cuprins în titlul executoriu, deci nu se limitează strict la modalitatea de executare a drepturilor deja stabilite. Excepția este posibilă doar în situația în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească. În această ipoteză, potrivit textului legal criticat, debitorul are posibilitatea să invoce și motive de fapt sau de

drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, ceea ce convertește contestația la executare într-o nouă cale de atac cu efect devolutiv, interesul debitorului constând în desființarea titlului executoriu.

18. Având în vedere aceste considerente, Curtea găsește ca firească distincția operată de legiuitor între situația reglementată la art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 și cea corespunzătoare art. 10 alin. (3) din aceeași ordonanță. Așa fiind, formula de calcul al taxei judiciare de timbru aferentă unei astfel de contestații la executare (atipice) se calculează la fel ca în cazul unei noi acțiuni judiciare, deci prin raportare la art. 3 alin. (1) din ordonanță. Dacă o asemenea taxă judiciară de timbru nu ar fi fost reglementată, legiuitorul ar fi generat o discriminare negativă a justițiabililor ce formulează contestația la executare pe calea acțiunii principale, în condițiile art. 10 alin. (2), ceea ce ar fi fost contrar art. 16 alin. (1) din Constituție.

19. Cu privire la instituirea taxelor judiciare de timbru, Curtea Constituțională are o bogată jurisprudență, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, sau Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. În virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin (1), potrivit cărora «Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice», plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. În același sens este, de altfel, și jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (de exemplu, Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

20. Totodată, Curtea, în jurisprudență sa, a precizat faptul că, "în conformitate cu principiile generale ale fiscalității, orice taxă instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct fi imediat de către organe sau instituții publice" (a se vedea Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003). Rezultă că, în condițiile în care ar exista o vădită disproporție între taxa datorată și serviciul public efectiv prestat, taxa nu a fost instituită în considerarea contraprestației datorate de stat, ceea ce ar fi contrar art. 56 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale".

21. În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la cuantumul mare al sumei reprezentând taxa judiciară de timbru, Curtea arată că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, a fost reglementată "acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii" (art. 1), care se adresează oricărei persoane fizice, "în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale" (art. 4), și se concretizează în "scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită"[art. 6 lit. d)]. Așa fiind, Curtea Constituțională nu poate reține criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la prevederile art. 21 și ale art. 56 din Legea fundamentală și ale art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.