HG nr. 1028/2014 - aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2014-2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014-2020 pentru implementarea Strategiei naţionale

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 1.028/2014

privind aprobarea Strategiei naționale de sănătate 2014-2020 și a Planului de acțiuni pe perioada 2014-2020 pentru implementarea Strategiei naționale

Monitorul Oficial nr. 891 din 08.12.2014

Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de prevederile art. 2 alin. (3) și art. 5 lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 2 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.

Se aprobă Strategia națională de sănătate 2014- 2020, denumită în continuare Strategie națională, prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2.

Se aprobă Planul de acțiuni pe perioada 2014- 2020 pentru implementarea Strategiei naționale, denumit în continuare Plan de acțiuni, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3.

Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și autoritățile administrației publice locale au obligația de a duce la îndeplinire măsurile specifice domeniului lor de activitate prevăzute în Planul de acțiuni.

Art. 4.

Finanțarea măsurilor prevăzute în Planul de acțiuni se asigură din bugetul aprobat fiecărei instituții/autorități publice implicate, în limita fondurilor alocate cu această destinație.

Art. 5.

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.088/2004 pentru aprobarea Strategiei naționale privind serviciile de sănătate și a Planului de acțiune pentru reforma sectorului de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 3 august 2004, se abrogă.

Art. 6.

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul sănătății,

Nicolae Bănicioiu

Ministrul finanțelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul educației naționale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învățământ superior,

cercetare științifică și dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Ministrul tineretului și sportului,

Gabriela Szabo

Ministrul muncii, familiei, protecției sociale

și persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 1028/2014 - aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2014-2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014-2020 pentru implementarea Strategiei naţionale