Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1606/2014 - desemnarea furnizorilor de servicii de trafic aerian pt. traficul aerian general şi de servicii meteorologice aeronautice în Regiunea de Informare a Zborurilor Bucureşti şi pt. abrogarea...
Comentarii |
|
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ORDINNr. 1.606/2014
privind desemnarea furnizorilor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general și de servicii meteorologice aeronautice în Regiunea de Informare a Zborurilor București și pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.489/2006 pentru desemnarea Regiei Autonome "Administrația română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general și de servicii meteorologice aeronautice
Monitorul Oficial nr. 895 din 09.12.2014
Având în vedere prevederile art. 8 și 9 din Regulamentul (CE) nr. 550/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind prestarea de servicii de navigație aeriană în cerul unic European, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art. 19, 20 și 24 din Acordul dintre România și Republica Bulgaria privind instituirea blocului funcțional de spațiu aerian "DANUBE FAB", semnat la Bruxelles la 12 decembrie 2011 și ratificat prin Legea nr. 192/2012, denumit în continuare Acordul,
luând notă de propunerea Comitetului furnizorilor de servicii de navigație aeriană din "DANUBE FAB", referitoare la înființarea unor sectoare transfrontaliere de spațiu aerian, adoptată prin Decizia nr. 12 din 16 octombrie 2014, avizată de Comitetul autorităților naționale de supervizare prin Decizia nr. 16 din 21 octombrie 2014 și aprobată prin Decizia Consiliului de guvernare "DANUBE FAB" nr. 11 din 22 octombrie 2014,
ținând cont de prevederile Ordinului ministrului transporturilor și al ministrului apărării naționale nr. 1.505/M.116/2014 privind stabilirea sectoarelor transfrontaliere de spațiu aerian "Sector DF 1" și "Sector DF 2" din cadrul blocului funcțional de spațiu aerian "DANUBE FAB",
în temeiul prevederilor art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 74/1991 privind înființarea Regiei Autonome "Administrația română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA, republicată, și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1.
(1) Se desemnează Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA ca furnizor de servicii meteorologice aeronautice (MET) în cuprinsul Regiunii de Informare a Zborurilor București.
(2) Se desemnează Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general (ATS) în cuprinsul Regiunii de Informare a Zborurilor București, cu excepția sectorului transfrontalier de spațiu aerian "Sector DF 1" din cadrul blocului funcțional de spațiu aerian "DANUBE FAB", de clasă C, denumit în continuare "Sector DF 1", delimitat după cum urmează:
a) limitele orizontale sunt determinate de punctele de coordonate geografice:
435213N0255833E - 435647N0254432E
435846N0252818E - 435824N0250009E
434153N0244148E - frontiera națională dintre România și Republica Bulgaria până la punctul de origine;
b) limita verticală inferioară: la nivelul de zbor (FL) 245;
c) limita verticală superioară: nivelul de zbor (FL) 660.
Art. 2.
(1) Se desemnează Întreprinderea de Stat "Autoritatea Serviciilor de Trafic Aerian" din Republica Bulgaria ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general (ATS) în "Sector DF 1".
(2) Furnizarea serviciilor de trafic aerian în "Sector DF 1" se face de către Întreprinderea de Stat "Autoritatea Serviciilor de Trafic Aerian" din Republica Bulgaria, cu respectarea legislației române aplicabile.
Art. 3.
Furnizarea serviciilor de navigație aeriană în "Sector DF 1" se face în conformitate cu aranjamentele specifice, formulate în scris, încheiate între furnizorii de servicii de navigație aeriană certificați, respectiv Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA și Întreprinderea de Stat "Autoritatea Serviciilor de Trafic Aerian" din Republica Bulgaria, aranjamente avizate de către Comitetul autorităților naționale de supervizare din cadrul "DANUBE FAB".
Art. 4.
Supervizarea serviciilor de navigație aeriană în "Sector DF 1" se face în conformitate cu prevederile art. 24 - Principii generale privind supervizarea din Acord, respectiv în conformitate cu prevederile Acordului de cooperare dintre autoritățile naționale de supervizare din cadrul "DANUBE FAB", semnat la data de 7 mai 2014.
Art. 5.
Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA va dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea în întreg cuprinsul Regiunii de Informare a Zborurilor București a tuturor atribuțiilor ce îi revin, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 741/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de producerea unui accident de aviație civilă, precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 74/1991 privind înființarea Regiei autonome "Administrația română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA.
Art. 6.
Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA va asigura dezvoltarea și implementarea unui plan de contingență pentru asigurarea continuității furnizării serviciilor de navigație aeriană, în condiții de siguranță, în întreg cuprinsul Regiunii de Informare a Zborurilor București.
Art. 7.
(1) Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, respectiv Autoritatea Aeronautică Civilă Română vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
(2) Direcția transport aerian din cadrul Ministerului Transporturilor va notifica Consiliul de guvernare "DANUBE FAB", respectiv Ministerul Transporturilor, Tehnologiei Informației și Comunicațiilor din Republica Bulgaria cu privire la desemnarea întreprinderii de Stat "Autoritatea Serviciilor de Trafic Aerian" din Republica Bulgaria ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general (ATS) în "Sector DF 1", în conformitate cu prevederile art. 19.2 din Acord.
Art. 8.
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data emiterii actului comun de desemnare prevăzut la art. 19.3 din Acord, dar nu mai devreme de 11 decembrie 2014.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.489/2006 pentru desemnarea Regiei Autonome "Administrația română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general și de servicii meteorologice aeronautice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 12 ianuarie 2007, se abrogă.
p. Ministrul transporturilor,
Virgil Dragoș Titea,
secretar de stat
← Ordinul Ministerului Transporturilor Ministerului Fondurilor... | Ordinul MJ nr. 4190/C/2014 - stabilirea criteriului de... → |
---|