Decizia CCR nr. 544 din 15.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4797alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968

1. Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 479⁷ alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dioma International Exim" - S.R.L. în Dosarul nr. 37.906/3/2013 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 331D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin încheierea din data de 5 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 37.906/3/2013, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 479⁷ alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dioma International Exim" - S.R.L. cu ocazia soluționării unei plângeri împotriva rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că, în virtutea prezumției de nevinovăție, cel împotriva căruia a fost declanșată urmărirea penală este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăției într-un proces public, cu asigurarea garanțiilor dreptului la apărare. Astfel, se creează pentru organele judiciare obligația de a respecta cerința potrivit căreia nicio persoană nu poate fi urmărită penal și trasă la răspundere decât pe bază de probe obținute legal și în conformitate cu procedura prevăzută de lege. Dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece persoanei juridice, deși nu a fost condamnată definitiv, i se aduce atingere drepturilor fundamentale, aceasta nemaiputându-și realiza activitatea.

5. Tribunalul București - Secția a VI-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 479⁷ alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, introduse prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Organul judiciar comunică organului care a autorizat înființarea persoanei juridice și organului care a înregistrat persoana juridică începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale șl trimiterea în judecată a persoanei juridice, la data dispunerii acestor măsuri, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare. "

Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au fost abrogate prin art. 108 din Legea nr. 255/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, Legea nr. 255/2013 intrând în vigoare la 1 februarie 2014. Soluția legislativă a fost preluată într-o formă asemănătoare în art. 495 alin. (1) din Codul de procedură penală. De asemenea, Curtea reține că rezoluția directorului Oficiului Registrului Comerțului, prin care s-a dispus înregistrarea din oficiu a Ordonanței nr. 465/P/2013 din 30 septembrie 2013 și a Ordonanței nr. 465/P/2013 din 10 octombrie 2013 de extindere a cercetărilor și începere a urmăririi penale față de Societatea Comercială "Dioma International Exim" - S.R.L., a fost emisă la data de 22 octombrie 2013 în aplicarea prevederilor de lege criticate. Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile criticate continuă să își producă efecte juridice în cauză, instanța de contencios constituțional fiind competentă, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, să se pronunțe asupra constituționalității acestora.

10. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile.

11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 451 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 6 decembrie 2013, Curtea a statuat că înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor privind începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a persoanei juridice nu reprezintă o antepronunțare a soluției de către organele judiciare și nu aduc atingere prezumției de nevinovăție, consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituție. Persoana juridică învinuită sau inculpată într-un proces penal are la îndemână toate mijloacele procesuale prin care își poate organiza apărarea, beneficiind, până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă, de aplicarea principiului prezumției de nevinovăție, care este prevăzut și de art. 52 și art. 66 din Codul de procedură penală.

12. De asemenea, dispozițiile art. 479⁷ alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală din 1968 stabilesc obligațiile care incumbă, pe de o parte, organului judiciar, iar, pe de altă parte, organului care a autorizat înființarea persoanei juridice și organului care a înregistrat persoana juridică, cu privire la înregistrarea mențiunilor privind începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a acesteia. Comunicarea de către organul judiciar a datelor prevăzute de dispozițiile de lege criticate se face în vederea efectuării de către organele care au autorizat și înregistrat persoana juridică a mențiunilor corespunzătoare. Reglementarea procedurii de informare în cazul tragerii la răspundere penală a persoanei juridice are ca scop asigurarea unei evidențe a măsurilor luate împotriva persoanei juridice învinuite sau inculpate într-un proces penal și garantarea, în eventualitatea unei hotărâri definitive de condamnare, a executării pedepsei aplicate.

13. Având în vedere scopul procedurii de informare, Curtea a reținut că dispozițiile art. 479⁷ alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere nici principiului nediscriminării. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că egalitatea nu înseamnă uniformitate și că pentru situații diferite se impun soluții juridice diferite. Astfel, în Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea a reținut că principiul egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, în Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, Curtea a statuat că principiul egalității nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Procedura de informare reglementată de textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor juridice, în mod nediscriminatoriu, obligația organelor judiciare de a informa organele care au autorizat și înregistrat persoana juridică fiind generală.

14. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, Curtea constată că soluția și considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.