Decizia CCR nr. 561 din 16.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 119,art. 1201art. 121,art. 122 şi art. 1241din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 119,art. 120¹,art. 121,art. 122 și art. 1241 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Gilmar Belecciu în Dosarul nr. 32.275/212/2013 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 247D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că prevederile legale criticate reprezintă măsuri de politică fiscală pe care legiuitorul le instituie în vederea sancționării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au pentru neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată, iar stabilirea unor sancțiuni cu caracter fiscal pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor art. 56 și art. 139 din Constituție. Totodată, apreciază că atât timp cât nivelul dobânzii calculate pentru fiecare zi de întârziere are o valoare stabilită și un cuantum rezonabil nu poate fi reținută contrarietatea reglementării legale criticate cu Legea fundamentală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 32.275/212/2013, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 119,art. 120¹,art. 121,art. 122 și art. 124¹din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gilmar Belecciu într-o cauză în contencios administrativ având ca obiect o contestație la executare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că, potrivit dispozițiilor constituționale invocate, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, însă prevederile de lege criticate contravin principiului echității. Astfel, arată că "în cazul în care statul, prin instituțiile sale, datorează contribuabilului o sumă căreia îi este aplicabilă o dobândă, în temeiul art. 124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, atunci această dobândă poate fi acordată doar la cererea justițiabilului și într-un procent nespecificat în legislația fiscală“. În schimb, "statul poate impune penalități și majorări la sumele datorate, pe care le impune în baza unui temei de drept“, același temei "care nu acordă însă și cetățeanului contribuabil dreptul la o despăgubire echitabilă“. Așa fiind, apreciază că "justițiabilul român este discriminat în relația cu instituția, prin aplicarea unor pretenții fiscale doar unilateral“.

6. De asemenea, arată că prevederile de lege criticate încalcă și principiul impunerii fiscale și al unicității taxei, în sensul că "pentru una și aceeași impunere în sarcina unei persoane aceasta nu datorează o taxă decât o singură dată, iar în acest caz apreciază că justițiabilul nu poate datora daune pentru neplată decât o singură dată, și nu de trei ori, așa cum este reglementat de Codul de procedură fiscală“. În acest context, arată că se încalcă principiul justei așezări a taxelor fiscale, deoarece "statul, prin pretenția unei plăți inechitabile, beneficiază de o sumă nedatorată și de o dobândă la bani care nu sunt datorați“.

7. Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate "dau expresie competenței constituționale a legiuitorului de a reglementa raportul juridic de drept fiscal, care este caracterizat prin existența unei legături de subordonare în favoarea statului, fiind vorba de un regim de drept public“. Consideră că în cauză nu poate fi vorba despre încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), câtă vreme părțile raportului juridic fiscal nu se situează pe poziții de egalitate.

8. De asemenea, instanța de judecată apreciază că nu se poate reține nici încălcarea art. 56 din Constituție, întrucât "modalitatea de reglementare a penalităților de întârziere și a dobânzilor în materie fiscală constituie o măsură de politică fiscală, incidență prin ipoteză în situația comportamentului culpabil al unui contribuabil“.

9. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 119,art. 120¹,art. 121,art. 122 și art. 124¹din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența constantă a Curții Constituționale, concretizată prin deciziile nr. 886/2010, nr. 889/2010 și nr. 1.542/2011.

11. Totodată, Avocatul Poporului reține că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci "deduce contrarietatea textelor de lege criticate cu Legea fundamentală prin comparația dintre articolele criticate din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează nivelul dobânzii, penalităților și majorărilor de întârziere pentru obligațiile de plată către stat, și dispozițiile legale care reglementează nivelul dobânzilor în cazul sumelor restituite sau rambursate de la buget“. Or, așa cum a statuat instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa constantă, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 119,art. 120¹,art. 121,art. 122 și art. 124¹din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 119: Dispoziții generale privind dobânzi și penalități de întârziere

"(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

(2) Nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.

(3) Dobânzile și penalitățile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală.

(4) Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția situației prevăzute la art. 142 alin. (6).“;

Art. 120¹: Penalități de întârziere

"(1) Penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispozițiile art. 120 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(2) Nivelul penalității de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.“;

- Art. 121: Dobânzi și penalități de întârziere în cazul plăților efectuate prin decontare bancară

"(1) Nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligația de plată a sumelor respective și atrage pentru acesta dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 120 și 120¹, după termenul de 3 zile.

(2) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului și nedecontate de unitățile bancare, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva unității bancare respective.“;

- Art. 122: Dobânzi și penalități de întârziere în cazul compensării

"(1) În cazul creanțelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv, astfel:

a) pentru compensările la cerere, data stingerii este data depunerii la organul competent a cererii de compensare;

b) pentru compensările din oficiu, data stingerii este data înregistrării operației de compensare de către unitatea de trezorerie teritorială, conform notei de compensare întocmite de către organul competent;

c) pentru compensările efectuate ca urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.

(2) În cazul în care în urma exercitării controlului sau analizării cererii de compensare s-a stabilit că suma ce urmează a se compensa este mai mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare, dobânzile și penalitățile de întârziere se recalculează.

(3) Pentru obligațiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută în actul normativ care o reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.“;

- Art. 124¹Majorări de întârziere în cazul creanțelor datorate bugetelor locale

"(1) Prin excepție de la prevederile art. 119 alin. (1) și art. 120¹, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.

(2) Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(3) Prevederile art. 119-124 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(4) Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează dobândă. Nivelul și modul de calcul al dobânzii sunt cele prevăzute la alin. (2).“

15. În susținerea neconstituționalității prevederilor legale criticate, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind Egalitatea în drepturi și art. 56 referitor la Contribuții financiare.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu: Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008; Decizia nr. 248 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010; Decizia nr. 886 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010; Decizia nr. 889 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, sau Decizia nr. 1.542 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 8 martie 2012.

17. Prin aceste decizii, cu privire la problema tratamentului diferențiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce privește satisfacerea creanțelor, Curtea a reținut, în esență, că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție. De altfel, autorul excepției pornește de la o premisă greșită, întrucât și statul datorează dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

18. Curtea a constatat, totodată, că reglementarea criticată reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancționării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată. O atare sancțiune, evident, are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârșit-o.

19. Stabilirea printr-o dispoziție legală expresă a unor sancțiuni cu caracter fiscal pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 56 și art. 139, și reprezintă regula generală în materia impozitelor și taxelor, legiuitorul fiind îndreptățit inclusiv la a adopta reglementări care să reprezinte un mijloc suplimentar pentru a asigura executarea obligațiilor fiscale. Atât timp cât nivelul dobânzii calculate pentru fiecare zi de întârziere are o valoare stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu își pierde rațiunea pentru care a fost instituită, nu poate fi reținută nicio încălcare a prevederilor constituționale invocate.

20. De altfel, Curtea nu ar putea să modifice nivelul dobânzilor de întârziere stabilite prin lege sau să introducă anumite criterii pentru determinarea nivelului acestora, întrucât o atare competență aparține, în mod exclusiv, legiuitorului.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția din deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.