Decizia CCR nr. 592 din 21.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OG nr. 94/1999 - participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi...

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 592

din 21 octombrie 2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum și celor ale art. 322 pct. 9 din codul de procedură civilă din 1865

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum și celor ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Radu Doru Chiș în Dosarul nr. 37.277/301/2012 (135/2014) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 396D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției de neconstituționalitate personal, precum și partea Societatea Comercială "Romaqua Holdings“ - S.A. din Borsec, prin doamna avocat Angela Grecu, din Baroul București, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei partea Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și partea Societatea Comercială "Romaqua Holdings“ - S.A. din Borsec au depus puncte de vedere referitoare la excepția de neconstituționalitate prin care se solicită respingerea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care precizează că la acest termen înțelege să nu mai susțină nimic în fața Curții Constituționale.

5. Doamna avocat Angela Grecu menționează faptul că Societatea Comercială "Romaqua Holdings“ - S.A. din Borsec, ca urmare a fuziunii prin absorbție, și-a schimbat denumirea în Societatea Comercială "Romaqua Grup“ - S.A. Pe fond, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Menționează că, prin Decizia nr. 550 din 15 octombrie 2014, Curtea Constituțională a soluționat și a respins o excepție de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale criticate de același autor. În ceea ce privește Ordonanța Guvernului nr. 94/1999, precizează că prin adoptarea acestui act normativ s-au reglementat condițiile și procedurile privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei. Prin acest act normativ Guvernul a instituit mecanisme corespunzătoare pentru respectarea drepturilor persoanelor. De asemenea, prin art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 94/1999, care reglementează procedura de publicare gratuită în Monitorul Oficial al României a hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului, în vederea exercitării căii de atac a revizuirii, se asigură respectarea accesului liber la justiție. Prin urmare, ordonanța Guvernului criticată nu contravine dispozițiilor constituționale invocate și nici nu impune un caracter oneros demersurilor pe plan intern ale persoanei prejudiciate. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, arată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 233 din 15 februarie 2011.

6. Reprezentantul Ministerului Public arată, în primul rând, că prin modul în care s-a formulat excepția de neconstituționalitate se tinde la modificarea textelor legale criticate. Prin urmare, solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției. În continuare, apreciază că ne aflăm în prezența punerii de acord a dispozițiilor legale în materia revizuirii chiar de către instanța de fond, care, în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, la pagina 3 paragrafele 8-10 explică autorului excepției ce anume este în neregulă cu cererea sa. Astfel, acesta are dreptul de a cere revizuire, dar aceasta trebuie să respecte condițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 17 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 37.277/301/2012 (135/2014), Curtea de Apei București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum și celor ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Radu Doru Chiș într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei hotărâri pronunțate într-un dosar de revizuire care se referă la condițiile de admisibilitate sub aspectul încetării consecințelor deosebit de grave constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și care au continuat să se producă asupra sa, în calitate de parte vătămată.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că Ordonanța Guvernului nr. 94/1999, în sine, precum și transpunerea acesteia în practică, contravine "dreptului constituțional de acces la justiție și la un proces echitabil, dreptul la nediscriminare și dreptul la o bună administrare“. Astfel, în situația în care agentul guvernamental nu declanșează nicio procedură de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, atât după ce Curtea declară plângerea admisibilă, sau mai ales după ce se și pronunță pe fondul încălcării, nicio normă nu reglementează calea de remediere a situației reclamantului. Insuficiența și imprecizia legislativă a Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 încalcă art. 21 din Constituție, având în vedere și practica Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a arătat că nu este potrivit să i se solicite unei persoane care are o creanță împotriva statului, la încheierea unei proceduri judiciare, să inițieze ulterior procedura de executare silită pentru a obține o reparație. Ordonanța criticată nu reglementează "criteriile sau condițiile pentru ca agentul guvernamental să declanșeze procedura soluționării amiabile a cauzei“, pasivitatea reprezentantului guvernamental nefiind sancționată. Această insuficiență legislativă creează o discriminare între beneficiarii unor hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care parcurg procedura de soluționare amiabilă și cei care "nu știu cui să se adreseze sau ce să facă“. Consideră că, "în cadrul procedurii administrative, simpla declarare ca admisibilă a plângerii poate declanșa procedura unei rezolvări amiabile a cauzei, atribuindu-se calitatea de titlu executor“. În legătură cu acest aspect, arată că, în cadrul acestei proceduri, "rezolvarea pe cale amiabilă a cauzei se face între agentul guvernamental și reclamant, în timp ce în procedura revizuirii agentul nici măcar nu este citat în cauză, deși el este cel care trebuie să apere Convenția și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, și tot el răspunde, în final, pentru executarea hotărârii instanței europene. În schimb, sunt citați pârâții interni, adică cei care au determinat condamnarea statului, și procurorul, cel care a reprezentat instituția incapabilă să apere ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor“. De aceea, apreciază că între procedura administrativă și cea jurisdicțională s-a creat o situație discriminatorie, pe terenul normelor procedurale.

9. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor care reglementează calea extraordinară a revizuirii, autorul excepției consideră că acestea au fost "impuse în condiții neclare, artificiale și fără o fundamentare temeinică“ și că, "în măsura în care aceste dispoziții nu permit remedierea și repunerea părții vătămate în situația anterioară încălcării pentru care statul a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci toate prevederile contrare ordinii convenționale vor trebui să fie înlăturate ca fiind afectate de vicii de neconstituționalitate, sau, după caz, interpretate în sensul convențional și constituțional al dreptului fundamental cu privire la accesul la justiție și la un proces echitabil“. Condiționarea admisibilității unei căi de atac, prin raportare la un criteriu circumstanțial, reprezintă o încălcare a principiului legalității, a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, condiționarea revizuirii de împrejurarea ca încălcarea pentru care statul a fost condamnat să se fi datorat unei hotărâri judecătorești este absolut nelegală și netemeinică, pentru că ar însemna că, încă de la început, Curtea Europeană a Drepturilor Omului să nu se pronunțe decât asupra art. 6 paragraful 1 din Convenție.

10. Dispozițiile legale criticate care se referă la revizuirea unor hotărâri interne ca urmare a unei încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pun la dispoziția reclamantului (parte vătămată) mijloacele adecvate și accesibile, mergând până la redeschiderea unor proceduri interne, dacă remedierea situației acestuia impune o astfel de procedură. Însă, în opinia autorului excepției, norma de reglementare este complet eronată, neclară, imprecisă, incoerentă și impredictibilă, conducând la o încălcare a principiului stabilității și securității juridice, făcând loc arbitrariului și repetării ilicitului.

11. În ceea ce privește competența instanței de revizuire, autorul excepției arată că "obligația de redeschidere a unor proceduri juridice interne ar trebui să revină acelei instanțe care a răspuns, la cel mai înalt nivel, de înfăptuirea sau neînfăptuirea justiției, respectiv instanței supreme, care printr-o singură procedură ar trebui să remedieze situația reclamantului pe cale juridică, dacă procedura administrativă este insuficientă sau ineficientă, deoarece de executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului va trebui să răspundă statul, și nu o instanță aflată la un anumit grad de jurisdicție, doar pentru că a pronunțat o hotărâre greșită la un moment dat“.

12. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că dispozițiile legale criticate dau posibilitatea părții să aprecieze asupra posibilității de a exercita calea de atac de retractare a revizuirii, în măsura în care consideră că s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care nu au fost remediate. Arată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul este în drept să stabilească regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar și unele reguli speciale, derogatorii, în considerarea unor situații deosebite, cu condiția ca aceste norme să se aplice în mod egal în toate cazurile și pentru toate persoanele care se încadrează în situații identice. Astfel, stabilirea unor reguli diferențiate în această materie, ținând seama de specificul unor litigii sau chiar de situația deosebită în care se află persoanele implicate, nu are semnificația instituirii unor discriminări, câtă vreme ele sunt pe deplin aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeași situație. În ceea ce privește liberul acces la justiție, menționează Decizia Curții Constituționale nr. 646 din 5 octombrie 2006 prin care s-a reținut că acest drept semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări. Arată că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate se referă la modificarea soluției legislative criticate. De asemenea, și în ceea ce privește Ordonanța Guvernului nr. 94/1999, instanța arată că autorul excepției de neconstituționalitate nu critică o încălcare a unui drept fundamental prin normele cuprinse în acest act normativ, ci omisiunea legiuitorului de a reglementa o procedură de revizuire a hotărârilor judecătorești interne, ori de câte ori Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată o încălcare a drepturilor garantate prin Convenție, respectiv nu prevede o atare obligație în sarcina agentului guvernamental. În concluzie, instanța arată că o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 23 martie 2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865. Curtea observă că, prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Codul de procedură civilă din 1865 a fost abrogat. Însă, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora "Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituțională a statuat că sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, în sensul în care aceste dispoziții de lege pot fi supuse controlului de constituționalitate. Dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 au următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [..........] 9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.“

17. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept, art. 11 alin. (1) și (2) privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) și (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată că prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Însă, în prezenta cauză, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din altă perspectivă decât cea analizată prin decizia suscitată.

19. În continuare, Curtea reține că prin Decizia nr. 254 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, a stabilit în ceea ce privește categoria hotărârilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunțate de instanțele de recurs prin care se evocă fondul. Prin dispozițiile art. 322 partea introductivă din Codul de procedură civilă din 1865, legiuitorul a impus o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins.

20. De asemenea, Curtea a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. Pentru acest motiv, ce ține de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunțate în recurs prin care se evocă fondul.

21. Totodată, Curtea a statuat că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate.

22. Din notele depuse la dosar reiese însă faptul că autorul excepției de neconstituționalitate nu dorește revizuirea doar a anumitor hotărâri, ci a întregii sale situații, în condițiile în care agentul guvernamental nu i-a remediat situația pe cale administrativă. În acest sens, Curtea observă că prin Hotărârea din 14 septembrie 2010, pronunțată în Cauza Chiș împotriva României, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât condamnarea statului român, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pentru neexecutarea Sentinței din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 București, sentință rămasă definitivă la data de 30 mai 1997. Prin urmare, autorul excepției de neconstituționalitate se prevalează de o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului favorabilă, prin care statul român este condamnat pentru neexecutarea Sentinței civile nr. 7.391 din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 rămase definitivă prin Decizia civilă nr. 2.891/A/1996 a Tribunalului București și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.036/1997 a Curții de Apel București, învestită cu formulă executorie. Astfel, raportând critica de neconstituționalitate, respectiv extinderea motivelor de revizuire raportate la finalitatea căii de atac a revizuirii, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 apare ca fiind inadmisibilă.

23. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 94/1999, Curtea observă că acest act normativ stabilește condițiile în care se poate proceda la rezolvarea pe cale amiabilă a unei cauze întemeiate pe procese individuale împotriva statului român. În aceste condiții, Curtea constată că aspectele învederate de autorul excepției de neconstituționalitate vizează o omisiune a legiuitorului de a reglementa o procedură de revizuire a hotărârilor judecătorești interne, ori de câte ori instanța de la Strasbourg constată o încălcare a drepturilor garantate prin Convenție, respectiv nu prevede o atare obligație în sarcina agentului guvernamental. În consecință, Curtea reține că prin modul de formulare a criticilor de neconstituționalitate se tinde la modificarea textelor legale criticate, or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,"Curtea Constituțională se pronunță [..........], fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

24. Distinct de cele arătate, Curtea reține că îi revine statului obligația de a se conforma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, prin mijloacele din sistemul său juridic intern, pentru a se achita de obligațiile ce decurg din faptul că România este parte la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind obligată să respecte atât Convenția, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum și celor ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Radu Doru Chiș în Dosarul nr. 37.277/301/2012 (135/2014) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 592 din 21.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OG nr. 94/1999 - participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi...